Prin transformarea perspectivei tale mentale, prin purificarea inimii şi a intelectului poţi atinge cunoaşterea Sinelui

Când am început frecventarea cursurilor de YOGA aveam vârsta de 18 ani. Mulţi tineri de vârsta mea îşi începuseră viaţa amoroasă chiar de la o vârstă mai fragedă decât a mea la acea dată. Iubeam şi aveam ceea ce numeam noi, tinerii de vârsta noastră, „prieten”, adică un băiat de-o seamă cu mine, cu care petreceam momente de iubire, pline de dor şi romantism. După zile şi zile în care el era plecat într-un alt oraş, jinduiam să ne revedem la capătul celor două săptămâni, pe care le însoţeam cu înfrigurarea emoţiilor de revedere şi cu dorul ce ne unea reciproc inimile când vedeam că ne sunam exact în acelaşi timp. Cu toate acestea nu-mi începusem viaţa amoroasă până la acea dată. Şi aceasta se datora faptului că simţeam că un anumit „ceva” tainic şi  foarte important pentru mine, dar pe care atunci nu ştiam cum să-l numesc şi să-l înţeleg, lipsea. Mai apoi, mi-am dat seama că acest ceva aparţine unei realităţi divine tainice pe care nu o cunoaşteam, pe care însă o intuiam. Acest „ceva” tainic ţine de un anumit mod de a trăi  intima fuziune cu fiinţa iubită prin prisma realităţii conştiinţei divin integratoare cu Fiinţa lui DUMNEZEU.
 

Pentru mine, chiar şi atunci, la acea vârstă şi dintotdeauna, a face dragoste era şi este un act de pură dăruire de sine, de „dialog” în suflet cu DUMNEZEU, de rugă sinceră către DUMNEZEU în care, prin „cuvintele” fără de formă ale inimii, ale sufletului, mă rog prezenţei omniprezente tainice a lui DUMNEZEU să mă unească cu Sine trăind astfel beatitudinea regăsirii propriului suflet în Sufletul Său.

Aflând însă în cadrul cursurilor (teoretice) de YOGA despre continenţa amoroasă, despre întreg panteonul tantric, despre modalitatea sacră plină de devoţiune faţă de DUMNEZEU în care se realizau încă din timpuri străvechi, cu mii de ani în urmă, ritualurile tantrice de fuziune amoroasă consacrate lui DUMNEZEU, descopeream în fiinţa mea răspunsurile la multe dintre aspiraţiile mele de iubire şi puritate (în iubire) şi chiar de natură spirituală. De asemenea, citind despre toate acestea descopeream cum se revarsă, ca trăiri şi certitudini interioare, sentimentul clar că toate acestea sunt foarte cunoscute sufletului meu şi că, parcă dintr-un fond interior, se reaccesează, redevenind prezente în conştiinţa fiinţei mele.

Împlinindu-mi astfel nevoia de sacru şi iubire în viaţa mea, am început să fac dragoste cu iubitul în manieră tantrică, ceea ce implică procesul de conştientizare a fenomenelor foarte fine şi subtile de transmutare a energiei sexuale şi de transformare prin sublimare a energiei rezultante în diverse tipuri de energie în funcţie de centrii superiori la nivelul cărora direcţionăm în mod conştient energia. Astfel, această libertate interioară şi stare de joc sublim între noi doi din timpul fuziunilor noastre amoroase pe care le realizăm cu continenţă, iubire, transfigurare şi consacrare determină în fiinţele noastre o varietate incredibilă de trăiri nuanţate, încât nicio fuziune amoroasă nu se aseamănă cu o alta, fiecare fuziune amoroasă în parte realizată în această manieră tantrică fiind unică şi irepetabilă şi creând sentimentul cert că ne „îmbogăţeşte” interior tot mai mult şi mai mult şi că, de fapt, şi iubirea dintre noi creşte spre infinit.

Astfel am înţeles de ce a face dragoste se numeşte „a face dragoste”: pentru că din iubirea care se manifestă acum prin noi, prin intermediul alchimiei interioare tantrice, ea (iubirea) se amplifică tot mai mult şi din ceea ce „avem” deja  „facem” şi mai mult resimţind în acest fel cum ne iubim tot mai mult pe măsură ce intimitatea trăirilor noastre amoroase se aprofundează de la o fuziune amoroasă la următoarea. Astfel cuvintele lui Isus „cine are, i se va mai da; cine n-are, i se va mai lua şi ceea ce  are” sunt revelatoare şi în acest caz.

În momentele de intimitate amoroasă am observat că pe măsura iubirii, adoraţiei şi transfigurării ce le simt faţă de iubitul meu şi chiar faţă de mine însămi, în strânsă legătură cu trăirea şi intuirea interioară a unei stări de ideal divin, de comuniune înălţătoare şi sacră cu DUMNEZEU, am acces la sublime stări de extaz amoros datorită cărora mi se activează corpul subtil al beatitudinii (ceea ce în învăţătura tantrică se numeşte ANANDA-MAYA-KOSHA), care devine, în acest mod, tot mai predominant în conştiinţa fiinţei mele. Focalizarea asupra stării de relaxare interioară binefăcătoare, asupra fericirii ce îmi „străluceşte” prin întregul trup, asupra stării de luciditate specifică stărilor benefice conştiente de transă amoroasă declanşate prin jocurile amoroase bazate pe iubire, transfigurare şi continenţă sexuală şi asupra iubirii şi adoraţiei ce le simt faţă de iubitul meu face posibilă permanentizarea acestor trăiri extatice pentru o perioadă tot mai îndelungată, trezindu-mi un anumit gen de conştienţă asupra propriei fiinţe, astfel încât sunt mult mai atentă şi conştientă de stările pe care le trăiesc şi de gândurile ce-mi vehiculează fiinţa.

Pe acest fundal de fericire interioară, prelungită pe perioade tot mai îndelungate, şi pe măsura transformărilor ce apar, îmi observ cu mult mai multă uşurinţă şi luciditate chiar şi acele gânduri care uneori poate nu au tocmai o rezonanţă foarte înaltă, sau care nu sunt tocmai creatoare şi binefăcătoare. Conştientizând gândurile parazite, acestea îşi pierd puterea şi le percep ca fiind „exterioare” fiinţei mele, astfel că falsa mea identificare cu ele se pierde în neant. Pe fundalul acestei treziri tot mai ample a conştiinţei interioare se declanşează procesul unei „selecţii”, „alegeri” a gândurilor, atitudinilor, acţiunilor, implicit a activităţilor şi angrenărilor în diferite tipuri de relaţii şi interacţiuni cu alte fiinţe. Aceste „alegeri” se produc într-un mod spontan şi firesc, ca şi cum ar exista în fiinţa mea o prezenţă interioară mereu lucidă, atentă şi fericită care este permanent vigilentă să discearnă ca, dintr-o stare amplă de bun-simţ şi înţelepciune, să se reflecte prin fiinţa mea doar acele atitudini şi acţiuni divin inspirate. Simultan cu această expansiune a conştiinţei se trezeşte o anumită stare de control interior chiar asupra propriului destin. Îmi transpare foarte clar sentimentul  că acum eu sunt cea care „alege” circumstanţele vieţii, că nu mai sunt „cea aleasă” de către circumstanţe. Se trezeşte astfel conştiinţa propriului destin. Se trezeşte conştiinţa superioară privind adevărata identitate spirituală, conştiinţa spirituală.

Pentru mine actul amoros cu fiinţa iubită, consacrat lui DUMNEZEU şi realizat prin intermediul aplicării tehnicilor tantrice specifice continenţei amoroase, a devenit asceza divină a simţurilor care îmi dezvăluie infinitul mister al manifestării divine, revelat sub multiple forme şi nuanţe ale iubirii, pătruns până la extaz de conştiinţa lui DUMNEZEU.

Citiţi şi:

Tantrismul – o altă abordare a sexualităţii

Călătorie în paradisul erotic

yogaesoteric
11 martie 2011