Prin YOGA viaţa mea s-a transformat în mod radical, complet
Se spune adesea că unele evenimente îţi întorc viaţa cu susul în jos. Nu mă aşteptam ca un asemenea eveniment să mă aducă în Europa de Est şi să mă facă să stau şi în cap, la propriu.
Am fost crescut în spiritul religiei romano-catolice, dar abordarea destul de rigidă şi dogmatică a acesteia nu reuşeşte să dea sens vieţii confuze pe care cea mai mare parte dintre occidentali o duc. În ciuda unei insatisfacţii inerente, m-am lăsat atras în somnul uşor al unei vieţi obişnuite, convenţionale, îndeplinindu-mi sarcinile sociale şi familiale ale vieţii normale din Occident. Şi totuşi în mine ceva rămânea nerezolvat, în mod subconştient încă mai eram în căutarea a ceva.
La un moment dat mi-am găsit lumina, pe iubita mea care a devenit îngerul meu călăuzitor şi sursa mea de inspiraţie pentru a obţine transformarea interioară. Am făcut cunoştinţă cu milenara cale spirituală a Indiei, lucru de care mai fusesem interesat în mod pasager pe la vârsta de 20 de ani. Încet, ochii mei au început să se deschidă, iar somnul în care eram să se şteargă.
Departe de a fi o transformare uşoară, am descoperit că s-au reactivat multe lupte interioare şi exterioare. Mă simţeam rupt în două. Mă simţeam izolat într-o societate atât de lipsită de sfinţenie, într-o societate care nu înţelegea spiritualitatea care se trezea în mine. De la cei pe care îi consideram prieteni aveam parte doar de ridiculizare şi glume nesărate. De la familie aveam parte de îndoieli că am făcut o asemenea modificare radicală în viaţă şi voi renunţa la tot şi voi pleca.
Am plecat. Am simţit nevoia să fiu în centru, în căminul şcolii noastre spirituale, pentru că acesta era esenţial pentru a susţine procesul transformării pe care o experimentam. Aveam nevoie să mă rup de influenţele negative, pline de îndoieli ale celor pe care îi lăsam în Anglia.
YOGA mi-a transformat viaţa în mod radical, complet. Nu există nicio faţetă a fiinţei mele care să fi rămas neatinsă. Privesc cu uimire la transformările care s-au produs în fiinţa mea interioară şi exterioară. Descopăr că totul este atât de viu, e ca şi cum aş simţi universul curgând în jurul meu, prin mine, în mine. Simt fericire, extaz, bucurie şi devoţiune, aşa cum nu am gândit vreodată că ar fi posibil să simt. Privesc în jur, sunt inspirat şi trezit de cei pe care i-am întâlnit în această şcoală, de viaţa şi aerul pe care le respir pe această planetă. Am găsit iubire şi am experimentat o relaţie spirituală de cuplu, despre care nu credeam că este posibilă, o iubire care creşte, care transformă, devenind din ce în ce mai frumoasă, mai profundă şi mai adevărată. Am găsit o adevărată cale către divin. O iubire, atât de frumoasă încât mi se taie respiraţia şi mi se revarsă din piept pentru a îmbrăţişa întreaga lume.
Mai mult decât atât, l-am descoperit pe Ghidul meu spiritual şi mă minunez de sentimentele de iubire şi de devoţiune care s-au trezit în mine faţă de el, cel pe care l-am întâlnit doar o singură dată faţă în faţă. Tânjesc să fiu în preajma lui, să fiu în graţia lui şi simt că mă dăruiesc lui trup şi suflet, din ce în ce mai mult.
Benedict Newton, anul 5 de YOGA
*****
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa redactie@yogaesoteric.net. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.
Citiţi şi:
Ghid pentru anul zero de curs
Atingeţi Suprema Fericire prin practica YOGA
yogaesoteric
septembrie 2008
Also available in: Français