Profesorul anti-mască la ore: Am ajuns să fim gardienii copiilor noștri, nu cred că ăsta e rolul nostru

Odată cu reluarea școlii, au început să apară cazuri de copii şi tineri care au diverse probleme datorită măştii chirurgicale pe care sunt obligaţi să o poarte la ore. Toată lumea normală la cap era revoltată de ce „profesorii nu fac nimic”, şi uite că un profesor a avut curajul să facă ceva. Presa anti-românească a reacționat prompt și, la fel ca în timpurile bolșevicilor, l-a scos „la careu” pe profesorul „indisciplinat” de la un liceu din Oradea, în faţa întregii ţări, ca să fie dat ca „exemplu”.

Nelu Sandu Pop, profesorul din Oradea care a protestat în timpul orelor de curs față de măsurile de protecție, și-a menţinut opinia potrivit căreia purtarea măștilor în sălile de curs este inutilă pentru elevi și profesori. El a declarat că ideea de a se filma alături de elevi cu măști de clovn pe față i-a venit după ce i-a văzut pe copii „așa de timorați și consternați”, în băncile lor.

Românul curajos a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleţ în care elevii săi poartă măşti de animale, iar el spune că elevii sunt trataţi ca nişte „animăluţe” şi obligaţi să poarte măşti; era evident un pamflet. Mai mult, pentru ca orice prost să înţeleagă ce se petrece, filmuleţul avea în descriere următoarele cuvinte: „Azi la oră, cu acordul elevilor, am ales această formă de protest. JOS BOTNIȚA LA COPII!!!”.

În respectiva filmare, profesorul explică: „Vreau să vă arăt cum arată o oră în condiţiile de astăzi, în condiţiile în care Guvernul ne obligă să purtăm măşti şi ne determină să ne comportăm şi să fim ca nişte animăluţe într-un ţarc. Haideţi să vedem cum arată animăluţele din jurul nostru, care n-au voie să părăsească ţarcul, au doar 5 minute de pauză, n-au voie să-şi dea măştile jos. Fiecare animăluţ stă cuminte la el în ţarc. Asta vrea şi asta ne cer cei care ne conduc. Asta vrea Ministerul, să stăm supuşi, să nu facem absolut nimic.

Pentru cei îngrijoraţi de drepturile minorilor, profesorul a avut grijă ca feţele tinerilor să nu apară pe film, iar datorită faptului că aceştia purtau măşti de „animăluţe” nu se poate şti dacă purtau sau nu şi masca chirurgicală.

După această „scenetă”, filmată în timpul orei de teorie sportivă, inspectoratul şcolar a decis să depună plângere penală împotriva dascălului.

Dan Matei, directorul Liceului cu program sportiv „Bihorul”: „Şi pe noi ne-a surprins, cu atât mai mult cu cât este un profesor cu stagii vechi în şcoală, e şi un absolvent de psihologie. Ne-a surprins cu demersul său şi, bineînţeles că ne-am delimitat. Eu cred că s-a pregătit, deci a fost un act premeditat. Sunt nişte reglementări foarte clare, mai ales în situaţia asta, inclusiv de filmare în timpul orei.”

Virgil Blage, inspector-şef ISJ Bihor: „Am decis să depunem plângere penală împotriva domnului profesor, pentru zădărnicirea combaterii epidemiei.”

Reporter: „Riscă să-şi piardă catedra?

Virgil Blage, inspector-şef ISJ Bihor: „Nu ştiu, în momentul ăsta nu pot să vă spun. Dar, mă rog, va fi, până la urmă, decizia domniei sale. Adică: respectă regulile, legile, poate să rămână cu noi – sigur, după ce va suporta consecinţele faptei sale, sau, dacă nu, poate să ne părăsească.”

Comisar şef Alina Fărcuță – purtător de cuvânt IPJ Bihor: „Poliţiştii bihoreni s-au autosesizat imediat după apariţia imaginilor respective în mediul on-line, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru neportul măştii de protecţie în spaţii închise, cu o amendă de 2500 de lei.”

Klaus Iohannis a declarat că este vorba de „un caz singular, un caz reprobabil”. „Nu cred că putem să tolerăm așa ceva și sunt convins că cei de la Inspectoratul Școlar Județean și managerii școlii vor lua măsuri”, a spus Klaus Iohannis într-o conferință de presă.

Iată ce a declarat profesorul Nelu Sandu Pop: „Asta este forma mea de protest. Probabil că abordarea a fost nepotrivită, într-adevăr. Nicidecum eu nu am îndemnat pe nimeni să nu poarte mască sau să nu respecte legea. Sub acea mască cu animăluțul respectiv, și eu și elevii am avut mască de protecție.”

Eu sunt obișnuit cu cei de la clasele a 11-a și a 12-a să ii văd că zburdă, reacționează și sunt dezinvolți. Acum să îi văd atât de timorați și să stea în băncile lor fiecare…. Eu nu am făcut decât să prezint realitatea în care ne aflăm. Pe acești copii îi ținem între 4 și 6 ore în clase. Dacă simt că nu pot respira merg pe rând să ia o gură de aer la geam”, a spus profesorul.

Am ajuns să fim gardienii copiilor noștri, nu cred că acesta este rolul nostru, nu asta este responsabilitatea mea, să stau să nu las copilul să se ridice din bancă, să nu las copiii să relaționeze unul cu celălalt. Eu nu contest intenția bună a Ministerului, dar măsurile sunt greșite. Copiii socializează înainte să intre în școală, se ating și stau în grupuri mai mari și cum intră dincolo de gard gata, cu distanțare și cu măștile”, a continuat profesorul.

Profesorul Nelu Sandu Pop nu este condamnat şi nici nu are cum să fie. Cazul său ne demonstrează că 30 de ani de zile au trecut degrabă, iar oamenii sunt dispuşi să lapideze un luminător de conştiinţe care gândeşte şi se exprimă diferit.

Vom explica în cele ce urmează de ce presa progresistă a aruncat pe geam prezumţia de nevinovăţie, „dușmanul poporului” era necesar să fie linșat public. În lumea reală, profesorul orădean nu este nici măcar „acuzat”, ci doar „cercetat”… dar „cercetat” pentru ce?

În Constituţia României există câteva stări excepţionale: stare de mobilizare, de război, de asediu şi de urgenţă. Starea de „alertă” nu există. De altfel, în ultima decizie CCR, conform punctelor 6, 10 şi 67, starea de alertă a fost recunoscută ca neconstituţională. Asta nu e tot. Directorul Institutului de Sănătate Publică a precizat că „Elevii să nu poarte mască în timpul orelor”. Aşa că, despre ce vorbim??? Mai mult, masca chirurgicală nu împiedică cu nimic răspândirea virusului, deoarece nu există niciun studiu care să confirme eficiența acestei măşti împotriva virusurilor.

Cât de eficientă este această mască o demonstrează un englez într-un video devenit viral pe YouTube: aburii trec prin şi pe lângă această masca fără nicio problemă. Masca chirurgicală nu a fost făcută pentru a opri virusurile, scopul ei este de a opri fluidele din gura şi nasul medicului să ajungă la pacient şi de a proteja medicul să nu fie stropit pe față cu lichide de la pacient (sânge, plasmă, expectoraţii etc.).

Ce poate risca profesorul de la Oradea?

Răspunsul direct este nimic, acesta nu a arătat fețele elevilor, în video aceştia respectă distanţarea socială, iar profesorul în mod evident purta „mască”, cât despre îndemnul său „criminal”, acesta nu există, domnul profesor nu îndeamnă, ci protestează. Se spune că este cercetat, atenţie, asta înseamnă că nici măcar nu este „acuzat” oficial de ceva. Presa a spus că şi-a jignit elevii numindu-i „animăluţe”, dar această faptă nu reiese din film, profesorul a arătat doar că guvernanţi sunt cei care îi tratează pe copii ca pe animale, obligându-i să poarte „botniţă”.

Presa ştie că totul este un balon de săpun, iar ca de obicei atunci când nimic nu merge, fosta trompetă FSN-istă Cristian Tudor Popescu este scos la înaintare. Acesta, din postura sa de scriitor eşuat de romane SF răsuflate cu zei şi extratereştri, a emis deja o condamnare, anume ca profesorul să fie dat afară din învăţământ.

Citiți și:
Medic pneumolog anti-mască, chemat în fața Consiliului Ordinului Medicilor
Dincolo de masca propagandei

 

yogaesoteric
17 aprilie 2021

 

1 Comentariu
  1. Isabela Macavei spune

    Il aplaud pe acest profesor si studentii curajosi din clasa dansului. Imi dau speranta ca Romania nu e pierduta. Libertatea de exprimare este inca protejata de Constitutia Romaniei pe care politicienii se grabesc s-o calce-n picioare. Asa-zisii „domni” uita ca trebuie sa reprezinte poporul care i-au ales. Puterea cere si responsabilitate. Lipsa de oxigen la mai putin de 19.5% este periculoasa pentru sistemul nervos central. Doar niste cretini pot impune asemenea masuri cand toata atmosfera pamantului este formata din bacterii si virusi, iar noi, culmea, am supravietuit pana acum fara „ajutorul” lor. Felicitari!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More