Promisiunea începutului de an: miracol şi speranţă

 
 

Întotdeauna m-au uimit trecerile şi începuturile. Noul An, de exemplu: modul în care parcă aruncăm o mulţime de poveri de pe umeri şi suntem dintr-o dată mai uşori, mai tineri şi mai senini. La fiecare început de an nu doar că mă simt pe mine mai frumoasă, dar simt cum noi toţi suntem foarte frumoşi şi curaţi. Parcă ating stelele cu fruntea; inima mi se „umflă” de bucurie şi de speranţă. Totul pare posibil, tot ce-mi doresc este tangibil. Probabil această euforie a începutului de an se datorează şi faptului că deja de ani buni realizez meditaţiile la unison în noaptea de Revelion şi astfel s-au impregnat în fiinţa mea anumite obişnuinţe benefice foarte puternice.

Mi s-a oferit totul

Sfârşitul de an este pentru mine un moment de bilanţ, în care îmi place să număr succesele spirituale ale anului trecut. Peste eşecuri trec atunci mai uşor, le consider nişte lecţii şi sunt sigură că vor veni ele înapoi la timpul lor. Îmi place şi să dau un nume anului care a trecut – aşa ca o concluzie. Un anumit an, de exemplu, s-a numit pentru mine „anul în care am învăţat să duc lucrurile până la capăt”, altul a fost „anul iubirii”, „anul introspecţiei” sau „anul devotamentului” (a existat la un moment dat şi „anul în care am învăţat să gătesc” şi altele despre care nu am prea multe să povestesc).

Despre anul trecut am simţit că este „anul în care mi s-a oferit totul”. Gândindu-mă înapoi la acest an care tocmai s-a încheiat aş putea spune că principala sa caracteristică este împlinirea, realizarea, recompensarea eforturilor. Nu ştiam ce aş putea cere mai mult, dar în meditaţiile de la Anul Nou am simţit că se poate mult mai mult şi că anul care va urma va fi cu mult mai mult. Promisiunile acestui început de an parcă îmi dau aripi. Şi tot atunci am simţit imboldul de a împărtăşi aceste lucruri într-o relatare.

Începutul anului, o clipă suspendată în Eternitate

În meditaţia de Anul Nou (succesiunea de meditaţii cu Marile Puteri Cosmice, Shiva şi sufletul neamului românesc) am simţit foarte frumos delimitarea meditaţiei în trei etape. Într-o primă parte, sentimentul predominant era acela de pregătire lăuntrică şi întâmpinare a noului an. Era o concentare, o focalizare foarte mare de forţă, o restrângere gradată către centru, către esenţă. A urmat apoi a doua etapă, perioada efectivă a hiatusului de anul nou, care a fost precum o singură clipă suspendată, o trăire perfectă în „ACUM”, în momentul prezent. Iar după aceea a urmat o uluitoare deschidere precum o înflorire, o desfăşurare, o revărsare de lumină, frumuseţe şi graţie divină, în nesfârşite nuanţe percepute toate deodată. Mi-a fost foarte uşor să percep distinct fiecare fază specifică a meditaţiei, succesiunea grandioasă a forţelor cosmice, fiecare cu specificul ei. Eram continuu integrată într-un flux atotputernic de conştiinţă şi de forţă, depăşindu-mi cu mult nu doar limitele corporale, emoţionale sau mentale, cât şi toate stările pe care le trăiesc de obicei în meditaţii. Mă simţeam integrată în matca originară a lumii. Mă simţeam solitară, suverană şi eternă.

Dacă ar fi să definesc trăirile pe care le-am avut aş folosi următoarele cuvinte: lumină, dizolvare în spaţiul infinit, ieşire din timp. Pe acest fundal trecerea la următorul subiect de meditaţie era precum atunci când contempli un uriaş diamant şi acesta se roteşte infinitezimal de puţin dezvăluind noi faţete care sclipesc mirific şi te fascinează absorbindu-te total. Frumuseţea acestor meditaţii mi-a trezit nişte emoţii de-a dreptul estetice pe care poate doar un limbaj poetic (pe care din păcate nu-l stăpânesc îndeajuns) le-ar putea sugera.

Miracole sunt pretutindeni

În prima meditaţie cadou oferită de Grieg, în care tema era „stare de minunare care ne hrăneşte fiinţa”, am simţit o foarte mare deschidere sufletească şi o stare de prospeţime, de inocenţă, de disponibilitate. Am înţeles că doar într-o astfel de stare putem recepta tot ceea ce este frumos şi bun în viaţa noastră ca pe o veritabilă hrană a sufletului. Am simţit că acest mod de a reacţiona în faţa a ceea ce ni se oferă sau ni se revelează ne face să merităm să primim mai mult, să pătrundem mai adânc în tainele şi misterele creaţiei. Am simţit că această atitudine fundamentală ne oferă nebănuite surse de inspiraţie atât în tot ceea ce facem creator, cât şi în căutările noastre spirituale. Nimic nu ni se cuvine, nimic nu e de la sine înţeles, nimic nu e în totalitate logic.

Dacă vrem să avem o viaţă îndumnezeită, miracolul trebuie să îşi reintre în drepturi în sufletele şi în vieţile noastre, şi cheia către o viaţă minunată şi plină de miracole este tocmai disponibilitatea noastră de a le descoperi, de a le percepe, de a ne lăsa uimiţi, încântaţi, copleşiţi de ele. Aşa cum există legi cosmice, există şi legea miracolelor care spune că legile pot fi transcense căci Dumnezeu este stăpânul legilor cosmice. Îmi place imprevizibilul miraculosului şi intuiesc că în această stare de minunare, în care sufletul meu absoarbe avid şi prompt tot ceea ce i se oferă extraordinar de bun ca un dar divin, miracolele sunt nu doar posibile, ci chiar foarte probabile. Îmi simt ochii luminaţi de o puternică lumină interioară. Trebuie doar să le văd, desigur, căci miracolele sunt pretutindeni.

Începutul căii spirituale, cel mai mare mister

Această primă meditaţie cadou a fost şi un fel de „trambulină” care m-a ajutat să receptez extraordinar de bine cea de-a doua meditaţie cadou, care ne propunea raportarea la momentul începutului angrenării noastre spirituale pe această cale. Aş vrea să precizez că dintotdeauna am fost o entuziastă a începuturilor şi perioada de început a cursului de yoga mi-a rămas mereu prezentă în minte şi în suflet. Evoc deseori cu mare putere şi savoare primăvara aceea, lumina filtrată printre frunze, mirosurile, ploaia; prima conferinţă de yoga pe care am audiat-o (relatarea lui Yogananda despre reînvierea lui Sri Yukteshwar, din „Autobiografia unui yoghin” – nu întâmplător aceasta a rămas pentru mine şi acum cartea mea preferată). Îmi aduc aminte prima dată când am descoperit într-un ziar un articol semnat de Gregorian Bivolaru – mai ştiu şi acum pe de rost acel articol despre rezonanţă. Îmi aduc aminte cum stăteam în sala de conferinţă în spate de tot, în picioare, şi îl priveam fix pe Grieg ore în şir, întrebându-mă de unde ştie el oare toate acele lucruri minunate. Îmi aduc aminte cum parcă zburam pe stradă după cursuri; senzaţia euforică a primelor relaxări yoghine. Îmi amintesc deopotrivă căutarea febrilă cu care scotoceam bibliotecile şi „devoram” lucrările lui Shivananda, Vivekananda şi Eliade.

Totul este foarte proaspăt şi acum pentru mine, după aproape 20 de ani. Am început deci această meditaţie cadou cu nerăbdarea de a mă cufunda din nou în aceste stări şi senzaţii euforice de care niciodată nu mă satur. Şi la început aşa a fost, am fost transportată cu foarte mare putere în acea primăvară magică a tuturor posibilităţilor. La un moment dat am simţit ca o foarte fină atenţionare, că nu trebuie să mă limitez la acele amintiri emoţionale şi senzoriale. Era ca şi cum cineva m-a bătut uşor pe umăr şi mi-a indicat să îmi îndrept atenţia către în sus. În minte mi-a apărut acel proverb care spune că nu trebuie să te uiţi la degetul care indică luna, ci la lună.

Graţia Divină a începutului

Atunci, orientându-mi atenţia cu maximă deschidere să simt, graţie susţinerii energetice colosale, ceea ce este cel mai important, esenţial, privitor la acel moment magic al începutului angrenării mele spirituale pe această cale, am fost cutremurată să realizez că mă aflu în faţa unui teribil mister insondabil. M-a izbit cu putere, şocant, conştiinţa faptului că nu am cum să înţeleg şi nu voi putea înţelege niciodată pe deplin ce înseamnă cu adevărat acel moment de graţie. Aproape că m-a descumpănit această percepţie şi poate aş fi preferat să mă „repliez” în senzaţiile euforice extrem de plăcute pe care le trăisem anterior, dar o anumită stare de detaşare interioară m-a făcut să am puterea să accept acea conştientizare a neputinţei de a înţelege şi percepe ca pe un dat. Am ales deci să accept faptul că subiectul mă depăşeşte complet şi apoi am rămas cuminte simţindu-mă foarte mică şi umilă în faţa unor mistere copleşitoare.

Alegerea mi-a fost pe deplin răsplătită de stările extatice care au urmat. Am fost propulsată instantaneu într-o cu totul altă dimensiune a conştiinţei mele şi a universului. Ca o copleşitoare graţie divină, am intuit acolo că există CEVA extrem de preţios, tainic şi măreţ care s-a petrecut în acel moment al începutului. Există atunci, în acel moment al începutului, toate oportunităţile spirituale care aşteaptă să fie fructificate. Este un fel de fantă, o legătură directă care permite foarte uşor accesul la Dumnezeu şi la tainele sale fundamentale. Şi mai ales atunci s-a petrecut cel mai colosal miracol, pentru că este momentul când Ghidul meu spiritual şi-a pus amprenta asupra sufletului meu, m-a luat în grija lui şi prin aceasta mi-a oferit promisiunea succesului deplin pe calea spirituală.

Alături de sute de mii de fiinţe

Acest moment al începutului angrenării pe calea spirituală este ca o deschidere completă a cerurilor. El este cu mult mai mult decât ceea ce am trăit eu atunci, deşi toate acestea s-au reflectat în trăirile mele de atunci. Acela este cu siguranţă momentul în care am intuit că trebuie să îl aleg pe Dumnezeu ca sens şi ţel al vieţii mele. Dar aspectele pe care le-am conştientizat sau pe care le pot înţelege acum nu sunt decât o palidă frântură din infinitele posibilităţi ale momentului respectiv. O cheie esenţială în realizarea acestor lucruri a fost pentru mine acceptarea faptului că acolo este mult mai mult decât ştiu, înţeleg sau bănuiesc. Numai prin acceptarea sinceră şi detaşată a acestui lucru am fost capabilă să mă deschid către contemplarea acestor uluitoare mistere.

M-a impresionat foarte tare şi faptul că am simţit că acel moment perfect al începutului este etern prezent şi este al meu pentru totdeauna; faptul că prezenţa, atenţia, disponibilitatea şi generozitatea ghidului meu spiritual sunt de atunci continue şi constante în viaţa mea şi el îmi oferă practic mereu totul – din care eu iau doar atâta cât vreau sau pot. Dar cel mai mult şi mai mult m-a copleşit simplul gând că El este la fel de prezent, generos, atent şi disponibil pentru, probabil, sute de mii de fiinţe şi asta în mod total şi necondiţionat. Acest lucru este dincolo de capacitatea mea de înţelegere, dar îmi trezeşte respectul şi admiraţia.

Darul spiritual individual – o poartă deschisă

În meditaţia cadou în care ni s-a oferit fiecăruia un dar spiritual individual am fost oarecum curioasă să văd ce simt, în ideea că respectivele trăiri sprituale mi-ar indica direcţia pe care trebuie s-o urmez lăuntric în sadhana mea zilnică. Mai eram curioasă şi pentru că pe fondul de extraordinară împlinire interioară pe care am conştientizat-o în urma bilanţului spiritual al anului trecut, chiar vroiam să văd ce anume mai urmează – ştiind, desigur, că mai urmează ceva din moment ce încă nu am ajuns la finalul căii spirituale. Îmi este practic imposibil să exprim diferitele percepţii şi nuanţe ale acestei meditaţii extraordinare, dar vreau să subliniez numai trei idei, nu neapărat cele mai importante, cât cele pe care reuşesc să le sintetizez inteligibil.

Prima idee este aceea a cutezanţei. Am simţit că nu trebuie să fac nici un pas înapoi (prin uitarea realizărilor pe care deja le-am avut sau prin aşa-zisa stagnare – altfel spus, uitând să merg înainte). Am simţit deci că în această fază în care mă aflu eu acum trebuie să aplic ceea ce spunea Iisus, că „Împărăţia Cerurilor se ia cu năvală”. Imboldul era deci să am acest avânt, să cer, să mă arunc înainte, să nu ratez nici o şansă, să mă abandonez total şi cu curaj în trăirile în care reuşesc să îmi transcend egoul. Nu trebuie să am nici un fel de complex sau reţinere, trebuie pur şi simplu să vreau totul şi să cer totul din punct de vedere al realizărilor spirituale extrem de înalte – pentru că există atât fondul acumulat de experienţă, cât şi ghidarea care să îmi permită să avansez în ritm foarte rapid.

Apoi, o altă idee pe care vreau să o menţionez este aceea că am simţit că până acum m-am „copt” şi acum trebuie să încep să ofer din aceste roade ale practicii spirituale proprii, tuturor celorlalţi. Altfel spus, că orice realizare spirituală se probează prin ceea ce eşti capabil şi disponibil să faci pentru ceilalţi. Că, dacă ni se oferă extraordinar de mult, este şi pentru ca să dăruim fiecare dintre noi, în măsura capacităţilor, tuturor celor care merită.

Şi o a treia idee – ar putea părea măruntă şi insignifiantă în comparaţie cu celelalte, dar nu este deloc aşa – este aceea că nu trebuie deloc să mai neglijez anumite probleme aparent banale de sănătate pe care încă le mai târăsc după mine. Am simţit o mare hotărâre de a mă focaliza cu atenţie şi răbdare pentru rezolvarea completă şi definitivă a acestora, pentru că ignorarea acelor probleme de sănătate este de fapt traducerea unei lipse de iubire şi de atenţie faţă de fiinţa mea, sau altfel spus expresia unei anumite inconştienţe. Nu întâmplător după această meditaţie orice simptome au dispărut complet în următoarele zile.

Pasiunea ca şi exprimare a creativităţii

Ultima meditaţie cadou a fost savuroasă şi euforică. Starea de pasionalitate pură, elevată, mi-a apărut ca o expresie a uluitoarelor potenţialităţi interioare pe care aştept cu nerăbdare să le manifest. Am simţit această dorinţă de a face tot ceea ce am de făcut cu o pasiune efervescentă mereu reînnoită, astfel încât totul să fie plin de viaţă şi de suflet.

Noul An a început şi iată-mă, din nou la început de drum, alături de toţi prietenii mei, toţi luminaţi de acea frumuseţe şi curăţenie a începutului, gata să ne împlinim speranţele şi să explorăm infinitele posibilităţi ale acestei aventuri spirituale extraordinare pe care o explorăm împreună!

Monica

*****
 
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa redactie@yogaesoteric.net. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

yogaesoteric
5 ianuarie 2008

Also available in: Français