Psihologia totalitarismului covidist. De la viziunea raționalistă asupra omului și a lumii la psihoza în masă

La sfârșitul lui februarie 2020, „satul global” a început să se cutremure din temelii. Lumea a fost pusă în fața unei crize rău prevestitoare, ale cărei consecințe erau incalculabile. În câteva săptămâni, toată omenirea a fost copleșită de povestea virusului – o poveste care se baza, fără îndoială, pe fapte. Dar care fapte? Am luat cunoștință pentru prima dată de „fapte” prin imaginile venite din China. Un virus a forțat guvernul chinez să ia cele mai draconice măsuri. Orașe întregi au fost puse în carantină, au fost construite în grabă spitale noi, iar persoane în costume albe au dezinfectat spațiile publice. Ici-colo, au apărut zvonuri că guvernul chinez totalitar a reacționat exagerat și că noul virus nu este mai rău decât gripa. Erau vehiculate și păreri opuse: că situația trebuie să fie mult mai rea decât părea, pentru că altfel niciun guvern nu ar lua măsuri atât de radicale. În acel moment, se considera că situația era încă departe de granițele noastre și nu puteam să evaluăm încă întreaga ei amploare.

Până în momentul când virusul a ajuns în Europa. Apoi am început să înregistrăm numărul infectărilor și al deceselor. Am văzut imagini cu camere de urgență supraaglomerate în Italia, convoaie de vehicule ale armatei care transportau cadavre, morgi pline cu sicrie. Oameni de știință renumiți de la Imperial College au prezis, siguri pe ei, că fără măsurile cele mai drastice, virusul ar cauza zeci de milioane de morți. În Bergamo, sirenele răsunau zi și noapte, reducând la tăcere orice voce din spațiul public care îndrăznea să pună la îndoială narațiunea care creștea în amploare. De atunci, povestea și faptele au părut să se contopească, iar incertitudinea a făcut loc certitudinii.

Inimaginabilul a devenit realitate: am asistat la modul cum aproape toate țările de pe planetă s-au mobilizat brusc pentru a urma exemplul Chinei și a plasa populații uriașe în arest la domiciliu de facto, situație pentru care a fost inventat termenul de „lockdown”. [Planeta] a fost cuprinsă de o tăcere ciudată – de rău augur și „eliberatoare” în același timp. Cer fără avioane, artere de trafic fără vehicule; miliarde de planuri și dorințe personale au fost curmate. În India, aerul a devenit atât de pur încât, pentru prima dată în 30 de ani, în unele locuri, Himalaya a devenit din nou vizibilă la orizont.

Nebunia nu s-a oprit aici. Am asistat și la un transfer remarcabil de putere. Virologi „experți” au fost numiți, precum porcii [din Ferma animalelor a lui Orwell], – cele mai inteligente animale din fermă – pentru a-i înlocui pe politicienii care nu puteau fi de încredere. Aceștia au condus „ferma animalelor” furnizând informații corecte („științifice”). Dar acești experți s-au dovedit curând că au destul de multe defecte umane comune. În statisticile și graficele lor, au făcut greșeli pe care nici oamenii „obișnuiți” nu le-ar face cu ușurință. S-a mers atât de departe încât, la un moment dat, au socotit toate decesele drept morți de coronavirus, inclusiv persoanele care au murit, de exemplu, de atacuri de cord.

De asemenea, nici nu și-au respectat promisiunile. Acești „experți” au promis că „porțile libertății” se vor redeschide după ce vom primi două doze de vaccin, dar apoi au inventat necesitatea unei a treia doze. Ca și porcii lui Orwell, au schimbat regulile peste noapte. Mai întâi, animalele au fost nevoite să respecte măsurile deoarece numărul de bolnavi nu putea depăși capacitatea sistemelor de sănătate („aplatizarea curbei”). Dar, într-o zi, toată lumea s-a trezit spunându-i-se că măsurile este neapărat necesar să fie extinse pentru că virusul este nevoie să fie eradicat (anihilarea curbei). În cele din urmă, regulile s-au schimbat atât de des încât doar porcii păreau să le cunoască. Și nici măcar porcii nu erau atât de siguri.

Unii oameni au început să aibă suspiciuni. Cum este posibil ca acești „experți” să facă greșeli pe care nici măcar profanii nu le-ar face? Nu sunt ei oameni de știință, [experți] care au dus omul pe Lună și ne-au oferit internetul? Doar nu pot fi atât de proști. Care este scopul lor? Recomandările lor ne duc, în continuare, în aceeași direcție: cu fiecare nou pas, ne pierdem și mai mult din libertăți, până când ajungem la o destinație finală în care ființele umane sunt reduse la un cod QR, într-un amplu experiment medical tehnocratic.

În acest mod au căpătat certitudine, în cele din urmă, cei mai mulți oameni. Au devenit foarte siguri. Dar în viziuni diametral opuse. Unii oameni au devenit siguri că avem de-a face cu un virus ucigaș, care va ucide milioane de oameni. Alții au devenit siguri că nu era vorba de nimic altceva decât de o gripă sezonieră. Alții au devenit siguri că virusul nici măcar nu există și că avem de-a face cu o conspirație mondială. Au fost și câțiva care au continuat să tolereze incertitudinea și să se întrebe: cum putem înțelege în mod corect ce se petrece?

La începutul crizei cauzate de coronavirus, am făcut o alegere – de a-mi exprima deschis poziția. Înainte de criză, țineam frecvent prelegeri la Universitate și am participat la conferințe academice în întreaga lume. Când a început criza, am decis intuitiv să vorbesc în spațiul public, dar, de data aceasta, fără să mă mai adresez lumii academice, ci societății în general. [Am decis] că voi vorbi și voi urmări să aduc în atenția oamenilor faptul că ceva periculos se petrece, reprezentat nu de „virusul” în sine, ci de frică și de dinamica socială tehnocratic-totalitară pe care aceasta o crea.

Dr. Mattias Desmet

Eram într-o poziție potrivită pentru a avertiza cu privire la riscurile psihologice ale narațiunii coronavirusului. Mă puteam baza pe cunoștințele mele despre procesele psihologice personale (sunt profesor la Universitatea Ghent, Belgia); pe doctoratul meu despre calitatea semnificativ de slabă a cercetării academice, ceea ce m-a învățat că nu putem lua niciodată de-a gata ceea ce ni se prezintă drept „știință”; pe masterul meu în statistică, prin care am reușit să pătrund dincolo de înșelăciunile și iluziile statistice; pe cunoștințele mele în materie de psihologia maselor; pe explorările mele filosofice cu privire la limitele și efectele distructive psihologic ale viziunii mecanicist-raționaliste asupra omului și a lumii; și, nu în ultimul rând, pe investigațiile mele cu privire la efectele vorbirii asupra ființei umane și, în special, la importanța uriașă a „discursului [întemeiat pe] adevăr”.

În prima săptămână de criză, martie 2020, am publicat un articol de opinie intitulat Frica de virus este mai periculoasă decât virusul însuși. Analizasem statisticile și modelele matematice pe care s-a bazat narațiunea legată de coronavirus și am văzut imediat că toate acestea supraevaluau dramatic periculozitatea virusului. Câteva luni mai târziu, până la sfârșitul lui mai 2020, această impresie a fost confirmată dincolo de orice dubiu. Nu a existat nicio țară, nici dintre cele care nu au intrat în lockdown, în care virusul să cauzeze numărul enorm de victime pe care le-au prezis modelele. Suedia a fost poate cel mai bun exemplu. Potrivit modelelor, cel puțin 60.000 de oameni ar fi urmat să moară dacă țara nu intra în lockdown. Nu s-a petrecut asta și doar 6.000 de oameni au murit.

Oricât de mult am urmărit (împreună cu alții) să aduc acest fapt în atenția societății, [efortul meu] nu a avut un mare efect. Oamenii au continuat să creadă narațiunea. Acela a fost momentul în care am decis să mă concentrez pe o altă temă, și anume pe procesele psihologice care se petrec în societate, fapt care putea explica de ce oamenii pot deveni atât de orbi și de ce au continuat să înghită o narațiune atât de absurdă. Mi-a luat câteva luni să realizez că ceea ce se petrecea în societate era un proces de psihoză în masă la nivel global.

În vara anului 2020, am scris un articol de opinie despre acest fenomen, care a devenit curând răspândit în Olanda și Belgia. Aproximativ un an mai târziu (vara lui 2021), Reiner Fuellmich m-a invitat la Corona Ausschuss – o discuție săptămânală live între avocați, experți și observatori despre criza legată de coronavirus – pentru a vorbi despre formarea maselor. De la această discuție, teoria mea s-a răspândit în restul Europei și în Statele Unite, unde a fost preluată de personalități precum dr. Robert Malone, dr. Peter McCullough, Michael Yeadon, Eric Clapton și Robert Kennedy. După ce Robert Malone a vorbit despre formarea maselor [psihoza în masă] la emisiunea Joe Rogan Experience, expresia a devenit populară și, pentru câteva zile, a fost cel mai căutat termen pe Twitter. De atunci, teoria mea a fost întâmpinată cu entuziasm, dar și cu critici dure. Pe Substack, voi continua să explorez conceptul de formare a maselor, îl voi asocia fenomenelor contemporane, voi răspunde la critici și îl voi raporta la diferite fenomene psihologice.

Ce este de fapt formarea maselor? Este un tip specific de formare [a mentalității] de grup, care îi face pe oameni să fie complet orbi față de tot ceea ce se situează împotriva a ceea ce crede grupul. În acest mod, ei iau de-a gata cele mai absurde idei. Pentru a da un exemplu, în timpul revoluției din Iran din 1979, a avut loc un fenomen de formare de masă, iar oamenii au început să creadă că portretul liderului lor – ayatollahul Khomeini – era vizibil pe suprafața lunii. De fiecare dată când era lună plină pe cer, oamenii de pe stradă arătau spre ea, indicând unii altora unde putea fi văzut exact chipul lui Khomeini.

O a doua caracteristică a unui persoane care a ajuns victima formării masei este că ajunge să fie dispus să își sacrifice total interesul personal de dragul colectivității. Liderii comuniști care au fost condamnați la moarte de Stalin – de obicei, fără a fi vinovați de acuzațiile care li se aduceau – și-au acceptat sentințele, uneori cu declarații de felul: „Dacă acest gest e ceea ce pot face pentru partidul comunist, o fac cu plăcere”.

În al treilea rând, persoanele afectate de fenomenul formării maselor devin total intolerante față de vocile care sunt în dezacord cu ele. În etapa finală a formării masei, ele vor comite, de obicei, atrocități împotriva celor care nu sunt de acord cu ceea ce cred masele. Și mai caracteristic este faptul că vor face aceasta ca și cum ar fi datoria lor etică. Pentru a mă referi din nou la revoluția din Iran: am vorbit cu o femeie iraniană care văzuse cu propriii ei ochi cum o mamă și-a raportat fiul către organele de stat și a potrivit cu propriile ei mâini lațul în jurul gâtului lui când era pe eșafod. Și după ce [fiul ei] a fost ucis, ea a pretins că este o eroină pentru ceea ce a făcut.

Acestea sunt efectele formării maselor. Astfel de procese pot apărea în moduri diferite. Poate apărea spontan (cum s-a petrecut în Germania nazistă) sau pot fi provocate în mod deliberat prin îndoctrinare și propagandă (cum s-a petrecut în Uniunea Sovietică). Dar, dacă fenomenul nu este susținut constant prin îndoctrinare și propagandă diseminată prin intermediul mass-mediei, va fi de obicei de scurtă durată și nu se va dezvolta într-un stat totalitar în toată puterea cuvântului. Indiferent dacă a apărut inițial spontan sau a fost provocat intenționat de la început, totuși, fenomenul formării masei nu poate continua să existe pentru o perioadă lungă de timp dacă nu este alimentat constant de îndoctrinare și propagandă difuzată prin mass-media. Dacă se petrece aceasta, formarea masei devine fundamentul unui tip cu totul nou de stat, care a apărut pentru prima dată la începutul secolului al XX-lea: statul totalitar. Acest tip de stat are un impact extrem de distructiv asupra populației, deoarece controlează nu doar spațiul public și politic – așa cum fac dictaturile clasice –, ci și spațiul privat. Poate face asta întrucât are la dispoziție o uriașă poliție secretă: această parte a populației captive fenomenului formării masei, populație care crede în mod fanatic în narațiunile difuzate de elită prin mass-media. În acest fel, totalitarismul se bazează întotdeauna pe „un pact diabolic între mase și elită” (vezi Arendt, Originile totalitarismului).

Subliniez o idee intuită de Hannah Arendt în 1951: un nou totalitarism apare în societatea noastră. Nu este un totalitarism comunist sau fascist, ci un totalitarism tehnocratic. Un tip de totalitarism care nu este condus de „un lider de bandă” precum Stalin sau Hitler, ci de birocrați și tehnocrați mărginiți. Ca întotdeauna, o anumită parte a populației va rezista și nu va cădea pradă formării maselor. Dacă această parte a populației va face alegerile corecte, va fi în cele din urmă victorioasă. Dacă va alege greșit, va pieri.

Pentru a vedea care sunt alegerile potrivite, este necesar să pornim de la o analiză profundă și precisă a naturii fenomenului formării maselor. Astfel, vom înțelege clar care sunt alegerile corecte, atât la nivel strategic, cât și la nivel etic. Acest fenomen este prezentat în cartea mea Psihologia totalitarismului: o analiză istorico-psihologică a ascensiunii maselor de-a lungul ultimelor câteva sute de ani, conducând la apariția totalitarismului.

***

Criza legată de coronavirus nu a apărut din senin. Se încadrează într-o serie de răspunsuri societale tot mai disperate și autodistructive la declanșatori ai fricii: terorismul, încălzirea globală, coronavirusul. De câte ori apare un nou declanșator al fricii în societate, are loc un singur răspuns: instituirea unui control sporit. În același timp, ființele umane pot tolera doar un anumit nivel de control. Controlul coercitiv creează frică, iar frica determină un control și mai coercitiv. În acest mod, societatea devine victima unui cerc vicios, ceea ce rezultă inevitabil în totalitarism (cu alte cuvinte, control guvernamental extrem) și în distrugerea totală a integrității fizice și psihologice a ființelor umane.

Frica și disconfortul psihologic actuale sunt o problemă în sine, care nu poate fi redusă la existența unui virus sau a oricărei alte „surse de amenințare”. Frica izvorăște de la un nivel complet diferit: eșecul Marii Narațiuni a societății noastre. Aceasta este narațiunea științei mecaniciste, în care omul este redus la un organism biologic. O narațiune care ignoră dimensiunea psihologică, spirituală și etică a ființei umane și, prin urmare, are un efect devastator la nivelul relațiilor umane. Această narațiune îl face pe om să devină izolat de semenii săi și de natură. Îl face să nu mai rezoneze cu lumea din jurul lui. Face ca ființele umane să devină indivizi atomizați. Tocmai acest individ atomizat este, potrivit lui Hannah Arendt, cărămida de bază a statului totalitar.

La nivelul populației, ideologia mecanicistă a creat condițiile ca omul să devină vulnerabil la fenomenul formării maselor. L-a rupt pe om de mediul natural și social, i-a creat sentimentul lipsei totale de sens și scop al vieții și a cauzat un nivel extrem de ridicat de așa-numită anxietate, frustrare și agresivitate „fără cauză”, cu alte cuvinte, care nu sunt legate de o problemă specifică de reprezentare în sfera conștiinței; o anxietate, frustrare și agresivitate în cazul căreia oamenii nu știu de ce se simt anxioși, frustrați și agresivi. În această stare, oamenii devin vulnerabili la formarea maselor.

Ideologia mecanicistă a avut un efect specific și la nivelul „elitelor” — le-a schimbat caracteristicile psihologice. Înainte de Iluminism, societatea era condusă de nobili și cler („ancien régime”). Această elită și-a impus voința în fața maselor într-un mod deschis prin autoritatea ei. Această autoritate i-a fost acordată de Marile Narațiuni religioase la care aderau ferm oamenii. Pe măsură ce narațiunile religioase și-au pierdut din influență și a apărut ideologia democratică modernă, situația s-a modificat. Acum liderii erau aleși de mase. Și, pentru a fi aleși de mase, ei era necesar să afle ce voiau masele și să le dea, mai mult sau mai puțin, ceea ce voiau. Prin urmare, liderii au devenit, de fapt, „urmăritorii” maselor.

Această problemă a fost rezolvată într-un mod destul de previzibil, dar periculos. Dacă maselor nu li se poate comanda, ele este nevoie să fie manipulate. În acest mod s-au născut îndoctrinarea și propaganda moderne, așa cum sunt descrise în lucrările unor autori precum Lippman, Trotter și Bernays. Vom trece în revistă munca „părinților” propagandei pentru a înțelege pe deplin funcția și impactul propagandei asupra societății. Îndoctrinarea și propaganda sunt de obicei asociate cu state totalitare precum Uniunea Sovietică, Germania nazistă sau Republica Populară Chineză. Dar este ușor de demonstrat că, de la începutul secolului al XX-lea, îndoctrinarea și propaganda au fost, de asemenea, folosite în mod constant în aproape fiecare stat „democratic” din întreaga lume. Pe lângă acestea două, vom descrie și alte tehnici de manipulare în masă, cum sunt spălarea creierului și războiul psihologic.

În vremurile moderne, proliferarea explozivă a tehnologiilor de supraveghere în masă a condus la apariția unor mijloace noi și până acum de neimaginat pentru manipularea maselor. Iar progresele tehnologice promit un set complet nou de tehnici de manipulare, în care conștiința este manipulată efectiv prin dispozitive tehnologice introduse în trupul și creierul uman. Cel puțin, acesta este planul. Nu este clar încă în ce măsură conștiința oamenilor va coopera.

***

Totalitarismul nu este o coincidență istorică. Este consecința logică a gândirii mecaniciste și a credinței delirante în omnipotența raționalității umane. Ca atare, totalitarismul este o caracteristică definitorie a tradiției iluministe. Mai mulți autori au constatat aceasta, dar nu s-a efectuat încă o analiză psihologică. Am decis să urmăresc să umplu acest gol, astfel, am scris Psihologia totalitarismului. Cartea analizează psihologia totalitarismului și o situează în contextul mai larg al fenomenelor sociale din care face parte.

Scopul cărții nu se concentrează pe ceea ce este de obicei asociat cu totalitarismul – lagărele de concentrare, îndoctrinarea, propaganda –, ci mai degrabă asupra proceselor cultural-istorice mai largi din care se dezvoltă totalitarismul. Această abordare ne permite să ne axăm pe ceea ce contează cel mai mult: condițiile care ne înconjoară în viața de zi cu zi, condiții în care totalitarismul prinde rădăcini, se dezvoltă și progresează.

În cele din urmă, cartea mea explorează posibilitatea de a găsi o cale de ieșire din impasul cultural actual în care se pare că suntem blocați. Escaladarea crizelor sociale de la începutul secolului XXI sunt manifestarea unor tulburări psihologice și ideologice subiacente – însemnând o schimbare a „plăcilor tectonice” pe care se întemeiază viziunea asupra lumii. Trăim momentul în care o veche ideologie capătă ascensiune, pentru ultima dată, înainte de a se prăbuși. Tentativa de a remedia problemele sociale actuale, oricare ar fi acestea, pornind de la vechea ideologie nu va face decât să înrăutățească situația. Nu se poate rezolva o problemă folosind aceeași mentalitate care a creat-o. Soluția la frica și incertitudinea noastră nu constă în creșterea controlului (tehnologic). Adevărata sarcină pe care o avem ca oameni și ca societate este să ne formăm o nouă viziune asupra umanității și asupra lumii, să găsim o nouă fundație pentru identitatea noastră, să formulăm noi principii în funcție de care să trăim împreună cu ceilalți și să ne recâștigăm o abilitate umană oportună: discursul adevărului.

Masele nu au însetat niciodată după adevăr. Ele resping dovezile care nu sunt pe gustul lor, preferând să idolatrizeze eroarea, dacă eroarea le seduce. Oricine le poate hrăni cu iluzii devine cu ușurință stăpânul lor; oricine urmărește să le risipească iluziile este întotdeauna victima lor” (Gustave Le Bon).

Dr. Mattias Desmet, lector în psihoterapie psihanalitică la Universitatea din Ghent, Belgia, Departamentul de Psihanaliză și Consultanță clinică

Citiți și:
Să înțelegem psihologia din spatele pandemiei covid. Psihologia totalitarismului
Scopul Planului Covid este unul singur: totalitarismul mondial

 

yogaesoteric
16 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More