Puterea cunoaşterii şi a acţiunii în viziunea şivaismului din Caşmir

de instructor de yoga Dan Bozaru

În această condiţie primordială de vid absolut, cea mai slabă urmă a manifestării apare ca o intenţie a lui DUMNEZEU ce ar putea fi tradusă prin: dorinţa lăuntrică de a cunoaşte Macrocosmosul, cu alte cuvinte conştiinţa în manifestare se focalizează spre actul „creaţiei”.
Această expansiune gradată a conştiinţei înglobează în mod succesiv feluritele stări rezonante, eşalonate de la starea de somn profund la starea de veghe. Percepţiile care apar datorită manifestării puterii cunoaşterii sunt pe deplin formate, iar universul experienţei se manifestă atunci în plenitudinea sa.

Cele două domenii majore ale existenţei sunt nemanifestarea şi manifestarea. În primul caz putem de asemenea vorbi despre transcendenţă; în cel de al doilea despre imanenţă. Modalitatea în care se realizează percepţia în aceste două ipostaze este însă diferită: în transcendenţă este percepută conştiinţa care joacă piesa creaţiei, în timp ce în imanenţă este perceput obiectul, delimitat de formă, nume, sunet şi culoare.

Puterea cunoaşterii, care este proprie conştiinţei, operează atât ca percepție intuitivă şi fulgerătoare, înţelegere pe care conştiinţa o are asupra propriei ei naturi, cât şi ca percepţie intermediară a particularităţilor obiectului manifestat. Voinţa de a crea reprezintă prima  „mişcare” ce apare din Absolut, adică din condiţia nemanifestată, îndreptându-se spre starea fenomenală şi relativă. Pe de altă parte, prima „mişcare” a conştiinţei care are loc în sfera manifestării este chiar percepţia totalităţii nediferenţiate proiectată în ea, în conştiinţă, de către puterea voinţei absolute a Supremului SHIVA. În ceea ce priveşte puterea cunoaşterii, aceasta coincide cu expansiunea obiectivităţii în câmpul conştiinţei; cu alte cuvinte, cunoaşterea intervine numai după manifestarea obiectivităţii, adică odată cu ieşirea din starea absolută.

Lumea experienţei este reînnoită permanent

Puterea cunoaşterii, ca o vibraţie foarte elevată, devine astfel pură „vigilenţă” a conştiinţei, care face posibilă atât coerenţa percepţiilor avute, menţinându-le împreună, cât şi manifestarea lor separată. Aceste două funcţii importante corespund aspectului nemanifestat şi, respectiv, emisiv al conştiinţei, care împreună fac posibilă experienţa fenomenală. Aspectul transcendent, nemişcat, tăcut, al conştiinţei reprezintă Absolutul, conştiinţa nedivizată a lui Dumnezeu Tatăl; pe de altă parte, aspectul emisiv se referă la manifestarea care este limitată. În cazul în care conştiinţa ar fi mereu „retrasă” în ea însăşi, în starea supremă, atunci nu ar fi posibilă şi nu ar exista nicio percepţie. Fiind complet resorbită în Vidul Suprem Transcendent, a cărui natură este nedeterminată, nimic nu s-ar putea manifesta. Invers, în cazul în care conştiinţa ar fi în întregime emisivă, exteriorizându-se ca universul manifestat, ea nu ar putea fi niciodată experimentată în mod conştient, pentru că nu ar exista un punct de referinţă care să o transceandă. Astfel, puterea cunoaşterii pe care o are conştiinţa este de fapt capacitatea de a pendula între aceste două modalităţi de existenţă. Ea selectează atunci câteva dintre nenumăratele forme potenţiale care există în cuprinderea ei nemărginită, pentru a le face să se manifeste în exterior.

Atunci, în conştiinţă se produce o separare aparentă a unor forme sau obiecte de ea însăşi, în timp ce ea se limitează pentru a apare ca subiect care percepe obiectul separat de el însuşi. Percepţia apare atunci când acest subiect limitat este afectat de „umbra” aruncată asupra lui de către obiect. Întrucât pulsaţia conştiinţei se „deplasează” de la starea nedivizată a acestuia, la o stare contractată şi finită, pentru a reveni în fiecare clipă înapoi, se generează astfel noi şi noi percepţii, aşa încât lumea experienţei este reînnoită în mod constant. Astfel, această energie, la fel ca şi cea a voinţei şi acţiunii, reprezintă puterea creatoare esenţială a lui SHIVA, a cărui libertate este infinită, ea fiind chiar vibraţia extrem de elevată a conştiinţei, prin care El generează toate lucrurile. Această energie a cunoaşterii devine foarte evidentă, în toată plenitudinea sa, mai ales atunci când activitatea conştiinţei se manifestă la nivelul fenomenal al creaţiei. Voinţa creatoare a lui SHIVA reprezintă chiar libertatea deplină a Absolutului şi astfel este echivalată atât cu puterea de a acţiona, cât şi cu puterea de a „modela” diversele forme ale universului. Ca agent al manifestării Fiinţei Supreme, puterea acţiunii reprezintă esenţa Fiinţei Universale, care este în toate lucrurile.

SHIVA izvorăşte spontan din Sine Însuşi

Acţiunea Fiinţei Supreme este autonomă în orice situaţie şi ipostază. În esenţă, este un act de conştiinţă, al cărei agent este chiar Lumina supremă a Conştiinţei lui SHIVA. Acţiunea pură a Fiinţei Universale nu poate fi limitată la sfera obiectivităţii. Obiectul este un produs al acţiunii Fiinţei Supreme, al cărei subiect este agentul ce săvârşeşte acea acţiune. Doar agentul este complet autonom, existent prin el însuşi. Astfel, el este unic şi absolut şi deci nu poate fi decât SHIVA Însuşi, a cărui acţiune este perfect liberă în orice privinţă. De exemplu, în literatura shivaită se face adeseori referire la subiect ca fiind un olar; acesta este liber să-şi modeleze ulciorul, deoarece el este parte integrantă a naturii lui SHIVA, ca agent. De fapt, atunci este chiar SHIVA cel care modelează acel ulcior prin intermediul olarului, exact aşa cum la nivel universal El este ghidul şi animatorul fluxului de forţe cosmice şi de puteri ale conştiinţei. În această ipostază, Supremul SHIVA mai este numit şi agentul universal şi etern activ. El nefiind vreodată înfrânt de dificultăţi sau de activitatea pe care o desfăşoară. Universul reprezintă de fapt desfăşurarea efectului care survine în urma activităţii pe care o realizează SHIVA; ca agent suprem, el rămâne însă mereu neafectat de aceste efecte, perfect autonom în natura lui esenţială.

Legea acţiunii şi reacţiunii, adică legea efectului şi a cauzei, îl înrobeşte doar pe cel ignorant, pentru că la nivelurile inferioare ale creaţiei, cum ar fi de pildă la nivelul  planului fizic, activitatea externă contrastează foarte mult cu puterea de conştientizare a actului. Mai clar spus, expansiunea puterii acţiunii coincide cu retragerea vigilenţei conştiinţei. La un nivel mult mai înalt însă, actul revărsării conştiinţei în creaţie, al expansiunii ei, este experimentat ca fiind Fiinţa lăuntrică ce se află în orice lucru, ce apare în mod spontan din ea însăşi, fără ca prin aceasta să devină limitată în vreun fel. Aceasta este în perfect acord cu ceea ce se specifică în Netratantra: „Astfel, despre acţiune se spune că este una singură şi izvorând din chiar natura ei lăuntrică; în această ipostază, ea izvorăşte astfel din natura lăuntrică a oricărui lucru. Ea este chiar SHIVA, natura esenţială supremă, care izvorăşte în mod spontan din ea însăşi.”

Citiţi şi:
Fiorul mistic al transcendenţei divine (I)
Aspecte metafizice ale doctrinei shivaismului non-dualist din Kashmir (I)

yogaesoteric
20 noiembrie 2009

Also available in: English