Râdeam de Dăncilă? Acum să plângem cu Cîţu!

Asta a vrut poporul?

Prim ministrul României, Florin Cîţu, a intrat de două ori sub sabia moţiunii simple, de fiecare dată fiind decapitat de Parlament. Prima în 9 decembrie 2019, adoptată de Senatul României în timpul Guvernului Orban 1, a doua în 13 mai 2020, intitulată „Virusul Cîţu”, adoptată în timpul Guvernului Orban 2.

În mod normal, Cîţu era cazul să fie trimis acasă de fiecare dată, numai că, cine ştie de ce şi sub ce influenţe, Klaus Iohannis i-a lipit capul cu scoci, l-a pupat pe frunte şi, iată!, apoi a devenit prim-ministru.

Cine caută o explicaţie, o poate găsi în istorie, mai exact în acea glumă sinistră a împăratului roman Caligula, care l-a numit consul pe Incitatus, calul său favorit, arătându-şi în acest fel dispreţul faţă de senatori:

Cam asta a făcut şi Iohannis prin impunerea lui Florin Cîţu ca prim-ministru: şi-a bătut joc de toată lumea, vrând să demonstreze şi el, la fel ca împăratul roman din antichitate, că nu-i pasă de nimeni şi de nimic!

Şi, ca tortul să fie complet, guvernul Cîţu are în componenţă câteva personaje pe care numai această copie a lui Caligula îi putea investi în funcţia de ministru:

Dan Barna, vicepremier responsabil cu fondurile europene. Tocmai el, despre care Rise Project dezvăluia cum a folosit… fondurile europene. Cităm de pe Hotnews: „Direcția Națională Anticorupție s-a autosesizat în cazul dezvăluirilor Rise Project privindu-l pe Dan Barna și au deschis dosar penal in rem, privind o posibilă faptă de fraudare a fondurilor europene, conform unor surse citate de Realitatea TV… Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eșecuri care au costat aproape șase milioane de euro, a scris în urmă cu o săptămână Rise Project, într-un material în care se afirmă că «șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE». Nu era vorba că USR vrea să înscrie în Constituţie lozinca «Fără penali în funcţii publice»?”

Lucian Bode, ministru de Interne. El este cel cu accidentul din septembrie: Felul în care Ministerul de Interne, condus atunci de Marcel Vela, a arătat că legea este facultativă atunci când este vorba despre un demnitar. Şi iată că Lucian Bode a fost numit chiar ministru de Interne! Dacă asta nu este o glumă sinistră…

Bogdan Aurescu, ministru de Externe. Să fi uitat Klaus Iohannis de acel episod din biroul lui Ludovic Orban, în care Bogdan Aurescu fuma dintr-un trabuc, în timp ce populaţiei i se impunea starea de urgenţă? Să-l reamintim!

Ca recompensă, probabil, pentru această sfidare ce a distrus încrederea populaţiei în deciziile guvernului din timpul pandemiei, iată-l pe Bogdan Aurescu instalat din nou în fruntea ministerului de Externe.

Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. Despre ea spunea public Ludovic Orban: „Le-am spus colegelor mele că la liberali, doamnele pot să-și facă o carieră politică și că nu este necesar să treacă prin patul nimănui pentru a ajunge să câștige funcții publice. Un exemplu ar fi cel al Ralucăi Turcan, care a fost asistenta domnului Stolojan, dar și altele.

De asemenea, în CV-ul ei, scrie negru pe alb: „1996-1999 – Institutul Puskin, Moscova, Rusia, diplomă în rusă comercială”. Acum face parte din guvernul condus de Cîţu, cel care vedea ruşi peste tot la PSD (vezi antologia lui Bogdan Iacob).

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii. El a făcut acea declaraţie linguşitoare la adresa lui Iohannis: „Domnule preşedinte, aşezaţi-vă de câte ori aveţi ocazia la «Masa Tăcerii» pentru că asta e cea mai bună reclamă pentru a atrage turişti către opera lui Brâncuşi!”. Şi, atunci, cum să nu-l prefere Iohannis în „Guvernul Meu”?

Tot Gheorghiu este cel care a numit-o ambasador onorific al „Zilei Brâncuși 2020” pe cântăreața Irina Rimes, după ce a recunoscut singur că nu a văzut niciodată în viaţa lui o operă a marelui sculptor.

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor europene. A mai deţinut această funcţie în guvernul Cioloş, fiind numit „ministrul Zero fonduri”, dar isprava care l-a făcut celebru este felul în care a susţinut-o pe Monica Macovei în candidatura acesteia la Preşedinţie, declarând: „Monica, dă-mi voie să te pup. Vreau să mă vadă mama că m-am pupat cu Monica Macovei!”.

Tot Ghinea este cel care declarase în 2012, la suspendarea lui Traian Băsescu: „Cred că PNL va deveni un partid minuscul după următoarele alegeri”! Aici, e cazul să recunoaştem că omu’ e profet, teoria lui fiind susţinută acum chiar de către unii liberali. Dar, despre Cristian Ghinea cel mai bine ar putea să se pronunţe Alina Mungiu Pippidi, care i-a fost şefă şi l-a dat afară.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. A mai fost ministru al Educației în guvernul PSD condus de Victor Ponta, pe care l-a ajutat în momentul plagiatului. A trecut prin două partide, ALDE și Pro România, şi s-a făcut liberal în ianuarie 2020. Chiar şi site-ul Europa liberă, apropiat de PNL şi USR, scria despre înscrierea lui în PNL „atunci când era nevoie de voturi pentru învestirea guvernului Orban n-a venit singur, ci împreună cu Daniel Constantin, alt lider cu background consistent de traseism (Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, PSD, Pro România) și a aterizat direct în Biroul Executiv PNL”.

La protestele anti-PSD, solistul Tudor Chirilă, fanatic susţinător PNL şi USR, alături de alţi #Rezist, purta pancarte anti-Câmpeanu.

Dar, de ce să nu-l lăsăm pe Dacian Cioloş să vorbească despre prezenţa lui în acest guvern girat de USR-PLUS? Iată ce a declarat acesta: „La fel ca o mare parte a societății civile, și eu, personal, am o nemulțumire cu privire la prezența lui Sorin Cîmpeanu în Guvern – și, la fel, mulți colegi ai mei”.

Stelian Ion, ministrul Justiţiei. Visul lui era să desfiinţeze Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ): „O desființăm, este foarte clar lucrul ăsta, nici nu există discuții și aici vă spun un lucru, nici nu vor fi mari dezbateri, pentru că despre desființarea Secției Speciale am vorbit mai bine de trei ani de zile”, declara fostul avocat al lui Radu Mazăre. Cât priveşte scandalul cu locuinţa, cu declaraţiile false prin care şi-a sporit punctajul, n-are rost să insistăm pentru a nu-i provoca un alt coşmar lui Iohannis, marele specialist al actelor false pentru dobândirea caselor.

Cam aceasta este imaginea acestui „Guvern Cîţu”. Un guvern pe care nimeni nu şi l-a imaginat înainte de alegerile parlamentare, care era necesar să cadă încă din prima zi de la învestire.

Râdeam de Dăncilă? Acum să plângem cu Cîţu!

Citiţi și:
Dezvăluire bombă: „Am certitudinea că Florin Cîțu este o creație a CIA!”
Guvernul Cîțu, comandat de multinaționale: Românii își vor plăti singuri cel puțin jumătate din reparațiile auto, asigurate prin RCA
Domnule Cîțu, „teroriștii“ vă precizează că sunteți pasibil de închisoare între 6 luni și 7 ani și interzicerea unor drepturi

 

yogaesoteric
20 iulie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More