Raport Ben Fulford (18.01.2022) – Illuminati Gnostici au avut dreptate: ,,Avem de-a face cu o Inteligență Artificială (IA) malefică”

După cum spune vechea zicală: ,,adevărul este mai straniu decât ficțiunea”. Se pare că Illuminati Gnostici (GI) au avut dreptate, chiar avem de-a face cu o IA malefică ce controlează mafia khazară. Omenirea este stringent necesar să învingă această Inteligență Artificială, altfel oamenii vor deveni niște roboți-sclavi care lucrează veșnic pentru a servi niște mașini. Când gnosticii au contactat prima dată Societatea Dragonul Alb pentru a avertiza despre IA, am fost sceptici. Apoi, l-am contactat pe unul dintre membrii originali ai grupului ultrasecret MJ12 înființat de președintele Dwight Eisenhower pentru a studia extratereștrii. Mi-a spus că grupul lui a ajuns la aceeași concluzie.

Acum primim noi dovezi dramatice care arată că acesta este adevărul. După cum am raportat recent, Pălăriile Albe credeau că au obținut o victorie majoră prin reținerea șefului Forumului Economic Mondial de la Davos (FEM) Klaus Schwab și a șefului Băncii Centrale a UE, Christine Lagarde, în Antarctica. Ei bine, Schwab a fost aparent înlocuit de o clonă IA. FEM a organizat apoi un „Davos virtual” în care se lăuda că: „Criza globală covid a acționat ca un accelerator mondial pentru lansarea inițiativelor de inteligență artificială (IA)”.
https://www.weforum.org/events/the-davos-agenda-2022

FEM promite, de asemenea, că organizațiile cheie, inclusiv OMS, FMI și Banca Mondială, lucrează împreună pentru a oferi sprijin financiar suplimentar OMS și partenerilor săi din criza covid pentru „oferirea accesului egal al tuturor țărilor la vaccinare”.
https://www.weforum.org/agenda/2021/06/a-new-commitment-for-vaccine-equity-and-defeating-the-pandemic/

De asemenea, FSB din Rusia a determinat ce se află într-o mare parte din aceste vaccinuri pe care FEM vrea să le impună umanității: „nanoboți care permit controlul de la distanță al oamenilor de către o IA. Acest nou concept propune utilizarea nanoboților neuronali pentru a se conecta la neocortexul creierului uman – cea mai nouă, cea mai inteligentă parte «conștientă» a creierului – la «neocortexul sintetic» din cloud. Nanoboții ar oferi apoi monitorizare și control direct, în timp real, al semnalelor către și de la celulele creierului.https://www.siliconrepublic.com/machines/brain-cloud-interface-nanobots-global-superbrain

În luna ianuarie, avataruri ale unui grup de conducere au promovat această agendă la Davos-ul ce a avut loc virtual. Persoanele care au participat la acest forum îi includ pe: Narendra Modi, prim-ministrul Indiei; Kishida Fumio, prim-ministrul Japoniei; președintele Comisiei Europene; Scott Morrison, prim-ministrul Australiei; Joko Widodo, președintele Indoneziei; Naftali Bennett, prim-ministrul Israelului; Janet L. Yellen, secretarul Trezoreriei Statelor Unite; Yemi Osinbajo, vicepreședintele Nigeriei; Xi Jinping, președintele Republicii Populare Chineze; Olaf Scholz, cancelar federal al Germaniei; Kristalina Georgieva, director general, Fondul Monetar Internațional (FMI); John F. Kerry, trimis special prezidențial pentru climă al Statelor Unite ale Americii; Christine Lagarde, președinte, Banca Centrală Europeană; Anthony S. Fauci, Director, Institutul Național de Alergie și Boli Infecțioase, Institutul Național de Sănătate din Statele Unite ale Americii etc.

Sursele noastre CIA spun că persoana care apare cu chipul lui Fauci pe ecranele TV este cu siguranță un avatar IA, deoarece adevăratul Fauci a fost executat. Ne-au transmis și asta: ,,Entitatea care se preface ca fiind chirurgul general al administrației [Biden], Vivek Murthy, nu este un om, ci Imagine Generată de Computer (CGI) suprapusă unui algoritm dinamic care împinge o narațiune fictivă covid dintr-o crăpătură ascunsă din Washington, DC”, a spus Lt. David Hoffer, un analist de programe de la Cartierul General al Comandamentului Cibernetic al Armatei SUA din Fort Gordon.

Vivek Murthy

Un contraatac masiv împotriva acestei IA și a slujitorilor săi umani spălați pe creier este în desfășurare, potrivit surselor Societății Secrete din Asia, CIA, MI6, NSA și FSB. Acest aspect este văzut în multe evenimente aparent neconectate, dar dramatice, din întreaga lume, de la Antarctica și Pacificul de Sud până la nordul Norvegiei. De exemplu, matricea HAARP din Norvegia care a provocat erupția vulcanului La Palma din Atlantic a fost eliminată de forțele speciale britanice, potrivit MI6.
https://www.thedrive.com/the-war-zone/43828/undersea-cable-connecting-norway-with-arctic-satellite-station-has-been-mysteriously-severed

Ca urmare a acestui atac, vulcanul La Palma din Atlantic a încetat să mai erupă. Aceasta înseamnă că acum coasta de Est a Statelor Unite nu mai este amenințată cu un tsunami cu valuri de 100 de metri înălțime. Înlăturarea acestei amenințări a permis acum, în sfârșit, Pălăriilor Albe să ia măsuri directe împotriva mafiei khazare și a slujitorilor IA aferenți din interiorul Statelor Unite. Aceasta a făcut ca inteligența artificială pretinsă drept purtătorul de cuvânt al președintelui american Jen Psaki să funcționeze defectuos (În fundal, nepotul lui David Rockefeller, Mark Zuckerberg, a jucat rolul lui Psaki până când a luat covid și a dispărut timp de 12 zile înainte de a fi înlocuit cu un avatar IA). În orice caz, Psaki IA care funcționează defectuos a emis următoarele amenințări în luna ianuarie: „Ne uităm la eforturile din toată țara pentru modalități de a împiedica oamenii să-și exercite drepturile fundamentale… mai mult de 13.000 de militari din gărzile naționale au fost activați în 48 de state pentru a sprijini vaccinările….”

Ceea ce se petrece cu adevărat este că IA urmărește să folosească trupe controlate psihic pentru a lupta cu poliția Statelor Unite, trupe care au fost activate în 43 de state și au sediul central în Washington DC. Această știre reflectă lupta continuă pentru eliberarea Statelor Unite: ,,tineri soldați ai armatei se vor lupta cu luptători experimentați pentru libertate în două duzini de land-uri din Carolina de Nord într-un exercițiu de «război de gherilă» de două săptămâni în care vor urmări să răstoarne un guvern ilegitim”.
https://www.dailymail.co.uk/news/article-10391995/US-Army-conduct-two-week-guerilla-war-training-exercise-woods-North-Carolina.html

Îndepărtarea prințului Andrew, probabil șantajat și compromis, din funcția de șef al marinelor americane și britanice, a fost un eveniment cheie care a permis contraatacul, potrivit surselor MI6 și NSA. Noul șef al Marinei a declarat: ,,Marea Britanie este condusă de Amiralitate, este o țară a informațiilor navale. Nu putem permite unui membru al Marinei să fie implicat în asta.” Mai mult, poziția oficială a Amiralității a fost următoarea: ,,Niciun laborator din întreaga lume nu a dovedit existența covid, ceea ce înseamnă că guvernele civile ale lumii comit de doi ani trădare. Acum doresc să se retragă. Șeful celui de-al patrulea Reich, George Bush, a fost executat, așa că al patrulea Reich ripostează.” Alte surse sunt de acord că bătălia este dezlănțuită. Surse NSA afirmă, de exemplu: „cartierul general în formă de svastică al Marinei SUA a fost inundat și legăturile cu naziștii au fost distruse”.
https://www.kitsapsun.com/story/news/2022/01/08/navy-takes-measures-thwart-culvert-clogging-flood/9129672002/

Apoi a fost lansat următorul videoclip dramatic cu o „erupție vulcanică masivă în Tonga”.
https://benjaminfulford.net/author/windlander/

Potrivit surselor CIA din regiunea Pacificului de Sud: aceasta a fost o distrugere a unui DUMB masiv cu tuneluri care duc în toate direcțiile. Rețineți că un cutremur major a avut loc în strâmtoarea Sunda din Indonezia aproximativ în același timp. Un alt DUMB a fost distrus. Un alt contact a adăugat: ,,Tonga are câteva tuneluri deținute de chinezi și accese submarine adânci. Aceasta se datorează apelor adânci din jurul coastei de corali puțin adânci. Au fost distruse.”

De asemenea, am putut contacta o sursă principală rusă a FSB cu privire la situația din Ucraina, care a spus: „Nu vrem să conducem Ucraina, vrem doar să înlăturăm fasciștii instalați de agenții ONU precum Victoria Nuland. FSB și rușii consideră ONU drept adevăratul lor dușman și falsa administrație Biden ca fiind reprezentanți ai ONU. Rusia urmărește să reconstruiască URSS”.

,,ONU dorește să înconjoare militar Rusia și să sprijine revoluțiile colorate. De când ONU lucrează ca să destabilizeze Rusia, nu este nimic nou, repetă același parcurs de 20 sau 25 de ani, așa că acum știm cum să o oprim. Rusia are dreptul de a ocupa Ucraina. Ucraina nu este altceva decât o operațiune de spălare a banilor, așa că dacă Rusia invadează Ucraina, e treaba lor” spune MI6.

Îndepărtarea prințului Andrew a deschis dosare de informații navale care arată că naziștii operau 16 unități de război biochimic în Ucraina. Potrivit surselor CIA, naziștii au ucis în mod activ toți oponenții politici din Ucraina. Acum este timpul pentru răzbunare.

În luna ianuarie un submarin nuclear rusesc a ieșit la suprafață în largul coastei Norfolk, VA. Submarinul are 16 rachete Bulava, fiecare înarmată cu zece focoase nucleare independente. În același timp, Rusia a trimis nave de asalt amfibie pe coasta suedeză. Potrivit sursei FSB, s-a ajuns la un acord cu armatele americane și chineze pentru a aborda cauza principală a problemei, despre care ei cred că este ONU. ,,Întreaga idee a ONU este depășită. Nu este o unitate de țări. Aplică regulile unei singure țări”, a spus sursa.

Singura țară la care se referă sursa nu este Statele Unite, ci grupul condus de IA care și-a desfășurat summitul virtual la Davos. De asemenea, FSB îi reprimă pe cei care impun vaccinurile și pe politicienii care sunt mituiți de cei care impun ca populația să fi injectată cu serurile morții, a spus sursa. În orice caz, tot mai mulți oameni se retrag de la agenda vaccinurilor. Toate acestea ies acum la lumină. Programul DARPA al armatei americane a lansat dovezi inovatoare că vaccinul și pandemia falsă au fost o ucidere deliberată, coordonată la nivel înalt, a milioane de oameni.

Documentele militare recent eliberate contrazic mărturia sub jurământ a dr. Fauci.
https://www.thegatewaypundit.com/2022/01/premeditated-manslaughter-millions-people-coordinated-highest-levels-naomi-wolf-dr-malone-respond-project-veritas-bombshell-video/

Iată întregul fișier PDF DARPA pentru cititorii care doresc să-și facă propriul studiu.
https://newsrescue.com/wp-content/uploads/2021/09/defuse-project-drastic-analysis-1.pdf

DARPA nu acționează singură. După cum notează o sursă CIA, „Hackerii au pătruns în toate companiile farmaceutice și au furat toate datele medicale despre vaccinuri, Slavă Domnului! Marea trezire a izbucnit!” Redirecționați acest link peste tot.
https://bestnewshere.com/hackers-crack-pfizer-moderna-pfizer-servers-all-vaccine-death-data-now-public-from-all-companies-thanks-to-hackers/

Hackerii a dezvăluit, printre altele, că unele loturi de vaccin au fost de 50 de ori mai mortale decât altele. Acest aspect susține ideea că persoanelor din interior li s-au administrat placebo sau vaccinuri sigure, în timp ce indezirabilii au fost otrăviți în mod deliberat. Acest tip de dovezi sunt mai mult decât suficiente pentru a justifica intervenția militară pentru a elimina guvernele civile corupte și ONU.

O sursă NSA este de acord, spunând că tribunalele publice în stil Nürnberg vor începe să funcționeze în curând. Desigur, alte surse spun că procesele sunt deja în desfășurare de ceva timp. De asemenea, observăm că Donald Trump a reapărut în spațiul public și nu mai pledează pentru vaccinare.

Reglementările din timpul pandemiei sunt un dezastru pentru SUA, a spus el, argumentând că reglementările privind vaccinurile decimează absolut economia țării. Trump care apare la mitinguri în SUA este de fapt dublura sa (cel cu ochiul alb și bărbia dublă), au spus surse NSA. Cu toate acestea, el este autorizat de adevăratul Trump să vorbească în numele său, au spus sursele. Adevăratul Trump se află la Baza Aeriană Thule, pregătindu-se pentru viitoarea campanie militară de eliberare a Statelor Unite, au adăugat sursele.

Societățile Secrete Asiatice, MI6 și alte surse spun că-l susțin pe Trump. Eliberarea SUA va declanșa apoi răsturnarea ONU etc., sunt de acord mai multe surse. Un comandant al forțelor spațiale a comentat situația generală după cum urmează: ,,Există un colaps complet al sistemului. A început deja. După aceea, unii oameni vor urmări să-și continue viața, dar viața nu va mai fi la fel. Totul se va transforma. Tribunale, școli, bănci etc. Atacul cu rachete asupra Coreei de Nord, invazia Ucrainei de către Rusia, invazia Taiwanului de către PCC – toate acestea sunt doar un spectacol. De asemenea, nu mai suntem sub controlul monarhiei britanice. Dinastiile Rothschild, Rockefeller, piramida Illuminati, Bush și Clinton sunt toate dizolvate. Frauda covid începe să iasă la lumină. Urmăriți-l pe Fauci, pentru că aceasta este cheia.”

Vom vedea…

Citiți și:
Predicţiile baronului Benjamin de Rothschild
Illuminati-i şi sinistra aristocraţie neagră a planetei

 

yogaesoteric
5 iunie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More