Raport: China îi torturează pe creștini în facilități secrete pentru a renunța la credință

Radio Free Asia (RFA) a informat despre creștinii din China, care sunt plasați în facilități mobile de „transformare” conduse de Partidul Comunist Chinez (PCC), unde sunt obligați să renunțe la credința lor.

RFA l-a citat pe Li Yuese (un pseudonim, din motive de siguranță personală), care a spus că a fost reținut timp de zece luni, după ce a fost arestat in biserica sa. El a fost depus într-o unitate condusă de Departamentul de Lucru al Frontului Unit, care lucra în tandem cu poliția securității statului.

Era o facilitate mobilă, care putea fi instalată într-un subsol undeva”, a spus Li. „Era deservită de oameni din mai multe departamente guvernamentale.”

Li a spus că a fost ținut într-o cameră fără ferestre, timp de aproape 10 luni, timp în care a fost bătut, abuzat verbal și „torturat psihic” de către personal, recurgând în cele din urmă la auto-vătămare, izbindu-se de un zid.

Există un grup de lucru propriu, al comitetului pentru afaceri politice și juridice (al PCC) și vizează în principal creștinii care sunt membri ai caselor de rugăciune / bisericilor”, a spus el.

Este necesar să accepți declarația pe care ei ți-o pregătesc”, a spus el. „Dacă refuzi, vei fi văzut ca având o atitudine ostilă și te vor ține în detenție și te vor bate în continuare”.

Majoritatea nu au făcut nimic care ar fi putut declanșa urmărirea penală, așa că poliția i-a trimis în schimb în unitățile de „transformare”, a spus Li.

Foloseau metode de spălare a creierului asupra acelora dintre noi care au intrat pe cauțiune în centrul de detenție”, a spus el.

Era într-o locație secretă, într-un subsol. Nu existau ferestre, nici aerisire și nici nu se permitea petrecerea unui timp afară, mi se ofereau doar două mese pe zi, care erau aduse în cameră de către o persoană desemnată.

Deținuții care au refuzat să-și „recunoască greșelile au fost ținuți în izolare pentru perioade prelungite. Nu există o limită de timp pentru procesul de spălare a creierului”, a spus el.

Nu știu cât timp a fost reținut cineva acolo, dar am fost reținut timp de opt sau nouă luni. Nu se poate vedea soarele, așa că se pierde complet noțiunea timpului.

Nu puteam să dorm; după ce ai fost acolo o săptămână, moartea începe să arate mai bine prin comparație”, a spus Li.

M-am lovit de perete ca să-mi produc vătămare. La un moment dat, acolo, eram amețit și mă străduiam să deschid ochii, dar nu am putut. Patru sau cinci dintre ei m-au apucat de brațe și de picioare și m-au întins pe pământ. Mi-au injectat niște medicamente și m-au readus la conștiență.

Potrivit raportului, oficialii poliției de securitate a statului și ai birourilor pentru afaceri religioase fac raiduri frecvente în „casele de rugăciune / biserici” neoficiale, care nu sunt membre ale Mișcării Patriotice Trei Sine (Three-Self Patriotic Movement – TSPM) aprobată de stat, unul dintre cele mai mari organisme protestante din lume.

Din 1966 până în 1976, în timpul Revoluției Culturale, expresia vieții religioase din China a fost interzisă efectiv, dar în 1979 guvernul a restaurat oficial TSPM după treisprezece ani de inexistență.

TSPM nu este o confesiune, iar distincțiile confesionale nu există în cadrul organizației. Mișcarea este strâns controlată de guvern, iar pastorii sunt instruiți la unul dintre cele treisprezece seminarii aprobate oficial.

PCC sub Xi Jinping consideră creștinismul ca un import străin periculos, documentele partidului avertizând împotriva „infiltrării forțelor ostile occidentale”, sub forma religiei.

Raportul RFA a citat alte câteva cazuri care indică faptul că PCC vizează protestanți, biserica catolică subterană și mișcarea spirituală Falun Gong, pe lângă persecuția extremă a uigurilor, un grup etnic de origine turcă.

China a fost, de asemenea, puternic criticată pentru ocuparea ilegală a Tibetului și persecuția budiștilor.

Potrivit unei relatări a martorilor oculari, clerul catolic, episcopii și preoții au fost făcuți „dispăruți” timp de mai mult de zece ani.

Daily Wire a informat în ultimul an asupra situației, afirmând că PCC „îi obligă pe oamenii credincioși să renunțe la credințele lor și să înlocuiască simbolurile și imaginile religioase cu portrete ale președintelui Mao și ale președintelui Xi Jinping”. Autoritățile chineze au vizitat casele creștine și au informat beneficiarii asistenței sociale că beneficiile lor vor fi oprite, cu excepția cazului în care vor elimina toate crucile și vor înlocui imaginile lui Iisus cu portretele președintelui Mao Zedong și ale secretarului general Xi Jinping.

Citiți și:
Prigoana împotriva creştinilor ia amploare la nivel mondial. Coronavirusul a devenit un catalizator al persecuţiilor
De ce este îngrozită China de Creștinism
Noi dovezi incontestabile care arată că reprimarea acerbă a mișcării Falun Gong a fost transformată în China într-o afacere extrem de profitabilă

 

yogaesoteric
10 ianuarie 2022

 

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More