Războiul rabinilor cu Rusia şi anunţul sioniștilor că vor acţiona pentru refacerea Ucrainei ca un „Mare Israel” (III)

Citiți a doua parte a articolului

Doar 8 ani au fost necesari pentru renaşterea naţionalismului banderist în Ucraina?

Opt ani era, de fapt, începutul perioadei de când preşedintele Vaad-ului evreiesc (la apariţia căruia, în 1991, a contribuit şi Federația Sionistă din Ucraina), Josef Zissels, a început să spele imaginea publică a lui Bandera ca antisemit şi să susţină existenţa fastă a nou apăruţilor „jidani banderiţi“. Website-ul mişcării naţionaliste Sectorul de Dreapta (Pravyi Sektor), forţa principală a „revoluţiei Maidan“ din 2014 se chema banderivets.org.ua, aşa că şi evreii care susţineau „schimbările revoluţionare în Kiev“ şi-au zis „jidovi banderiţi“ (Zhydo-Banderites sau zhydobanderivets), astfel apărând bancul din Odessa: „Oleg: – Eşti fascist şi banderist?; Şmuel: – Da, toată lumea zice asta! [Dar] întreaga noastră Sinagogă este aşa“ (după „Ukrainian phenomenon: Jews + Banderites“, în Voices of Ukraine şi în JTA).

Şi miliardarul Kolomoysky a făcut senzaţie cu un tricou negru cu o menora roşie pe el, însoţit de inscripția JidoBanderit /„ZhidBanderovets” (v. Jewish Telegrafic Agency[1]).

De aceea, în aprilie 2015, acelaşi lider evreu Zissels declara că „evreii ucraineni se alătură Regimentului Azov“ (catalogat ca neo-nazist) și că, astfel, „evreii ucraineni au început să se recunoască ca evrei din Ucraina“, susţinând totodată despre combinația dintre cuvântul „periorativ“ zhyd (jidov, evreu) şi cuvântul banderit („Zhydo-Banderite“, „Zhydo-Bandera“), că „a căpătat un nou sens și o conotație favorabilă“, în ciuda istoriei oficiale care spune că banderiţii (membrii OUN-B, armata lui Stepan Bandera) au ucis evrei în anii ’40.

Un banderit (bandеrivets) era numit în trecut membrul structurii paramilitare OUN-B, o facţiune formată în 1940 (supranumită şi „Poporul lui Bandera“), prin desprinderea din OUN (Orhanizatsiya Ukrayins’kykh natsionalistiv / Organization of Ukrainian Nationalists / Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni, existentă din 1929), dar noii banderiţi, apăruţi mai ales cu ocazia revoluţiei soroşisto-CIA-iste, sunt, iată, şi „jidani banderişti“.

În această operaţiune de recuperare în noi scopuri politico-militare a lui Bandera, Josef Zissels (Yosyf Zisels) insista că „Nu puteți agăța etichete stereotipe pe OUN și pe Ukrayins’ka Povstans’ka Armiia (UPA), care au luptat în primul rând pentru independența Ucrainei“.

„Stereotipurile“ despre OUN şi UPA (Armata Insurgentă Ucraineană, activă între 1942 şi 1949) sunt încadrările istorice la anti-polonism, anti-semitism, anti-rusism şi anti-comunism, dar lideri evrei precum Zissels le şterg pe primele, pentru a resuscita şi angaja naţionalismul ucrainean în noi proiecte, sforărite şi de ei, indiferent de lezarea sentimentelor polonezilor, de exemplu. De aceea, la începutul lunii ianuarie 2023, „Kievul a înfuriat Varşovia, după omagiul adus lui Bandera, considerat vinovat pentru masacrul a zeci de mii de polonezi la Volânia[2].

În 2017, tot Iosif Zissels, după o conferinţă la Paris despre „Holocaustul din Ucraina“, a declarat chiar, of the record, la un restaurant, că evreii înşişi au fost de vină şi de aceea au fost ucişi de către naţionaliştii ucraineni, căci au comis la rândul lor fapte rele, precum evreul comunist Sholom Schwartzbard, care l-a ucis pe liderul ucrainean anti-bolşevic Symon Petliura (1879-1926).

Apoi, în aprilie 2018, Zissels a atacat şi opinia a 56 de congresmeni americani, care se arătau îngrijorați de „creșterea antisemitismului finanțat de stat“ în Ucraina, spunând că nu există aşa ceva. Dar americanii erau alimentaţi tot de evrei, precum Eduard Dolinsky, directorul Comitetului Evreiesc Ucrainean, un ONG al oligarhului evreu Oleksandr Feldman, care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „văruirea“ trecutului nazist al unor naționaliști ucraineni, spunând că ceea ce face Zissels e „consecinţa unei campanii organizate de imagine prin încercarea de a ascunde participarea membrilor Organizației Naționaliștilor Ucraineni la extermi­narea evreilor în Babi Yar“. Aşa că încă o dată, „istoria e curvă“, cum se spune în popor, căci ruşii sunt daţi ca „antisemiţi“ în 2022 pentru că au bombardat marea antenă radio din Kiev şi în apropiere se află şi râpa Babi Yar şi un memorial evreiesc, dar ucrainenii adepţi ai celor care i-au „pedepsit“ pe evrei în 1941 acolo sunt acum bunii prieteni ai evreilor!

Forumul fărâmiţării Rusiei, o cooperativă CIA-Rothschild

Satanovsky susţine că are informaţii sigure şi că aşa-numitul „Forumul Naţiunilor Libere din Rusia“ (Forum Svobodnykh Narodov Rossii / Free Nations of Russia Forum), ţinut în 8-9 mai 2022 la Varşovia şi apoi în 22-24 iulie 2022 la Praga, este o operaţiune conspirativă a Departamentului de Stat al SUA și a CIA. O a treia întrunire a forumiştilor „svobodnici“ a avut loc în septembrie 2002 (la Gdańsk, în Polonia), iar o a patra în decembrie, când s-a redenumit Forumul Popoarelor Libere din post-Rusia (Forum of Free Peoples of Post-Russia / FSNPR), unele dintre aceste popoare fiind ultima oară menţionate în istorie sau cunoscute cu secole în urmă, dar redescoperite şi folosite acum în cadrul unei operaţiuni de tip „divide et impera“.

Mihail Hodorkovski

Însă, semnificativ, organizatorul acţiunii este Ilya Ponomarev, subordonatul politic al oligarhului evreu Mihail Hodorkovski, la rândul lui subordonat dinastiei financiare Rothschild, la Londra, unde locuieşte făcând opoziţie lui Vladimir Putin, fiind un apropiat şi executant al mai bogatului miliardar Nat Rothschild, cu care este şi prieten, în mod public.

Şi Mihail Hodorkovski şi Nat Rothschild incită public la moartea lui Putin, iar Ilya Ponomarev, activistul lor din Rusia, aflat acum „în exil“ în Ucraina, este cel care a revendicat asasinarea Dariei Dughina (ţinta ratată fiind ideologul naţionalist rus Aleksandr Dughin) în august 2022, în numele organizaţiei fantomatice „Armata Naţională Republicană“ (NRA, Natsional’naya Respublikanskaya Armiya), o acoperire, mai degrabă, a unei alianţe a serviciului secret ucrainean SBU cu mişcarea RosPartizan a lui Ponomarev şi cu organizaţia anarhistă rusă Levyy Front (Frontul de Stânga), care e fosta organizaţie marxist-leninistă „Avangarda Tineretului Roșu“, cu care Ponomarev ţinea legătura prin consilierul său Leonid Razvozzhayev, „revoluţionarul“ prins de autorităţile ruse că a încercat împreună cu Levyy Front şi cu un politician georgian de-al lui Soros să dea în 2012 o celebră lovitură de stat teroristă, eşuată, de răsturnare prin violenţă a preşedintelui rus Vladimir Putin.

Mihai Hodorkovski a fost cel mai mare şi mai bogat oligarh evreu creat ca un fel de mandatar în Rusia de către evreii de categorie grea (ca Soros şi Rothschild), care, după ce a pus mâna în anii ’90 pe petrolul rusesc prin compania Yukos, cu sprijinul ramurii englezeşti a clanului Rothschild, a fost băgat la închisoare de către Vladimir Putin. Eliberat, Hodorkovski s-a exilat la Londra. În cadrul grupului Yukos (care avea clanul Rothschild în spate), Ponomarev era un cadru de conducere, deci un executant al acestora, ceea ce se vede că face şi în politică şi în asasinate.

Iar organizatorul precursorului acestor forumuri, Forumul Rusiei Libere (Forum Svobodnoy Rossii / Free Russia Forum) este cunoscutul şahist Garry Kasparov, care însă e şi el tot un iudeu, având numele real, la naştere, de Garik Kimovici Weinstein, un susţinător al revoluţiilor lui Soros (precum „Velvet Revolution“ din 2018, din Armenia) şi asociat la forumul lui din nou cu acelaşi Ilya Ponomarev, omul tandemului Hodorkovski-Rothschild, dar şi cu bogaţii evrei Marat Gelman (dintr-o familie de evrei de la Chişinău) şi Leonid Nevzlin, cel care deţine o importantă parte din presa din Israel şi o îndreaptă împotriva Rusiei.

Şi chiar la o asemenea conferință a „exilaților“, sponsorizată de Forumul Rusia Liberă, din mai 2022, de la Vilnius, a fost remarcat acelaşi Ponomarev ca făcând apel la participanți să sprijine incendierile de obiective strategice în Rusia şi alte acte criminale, precum sabotajele, ceea ce a făcut şi prin postul său RosPartizan (via Telegram), apoi, într-o relatare pentru ziarul Kyiv Post, prezentându-se ca iniţiat, el s-a arătat satisfăcut că „Armata Națională Republicană“ a trecut de la incendieri anonime la complotul asasinării familiei Dughin din august. Apoi Ponomarev se anunţa la Forumul „svobodnic“ din septembrie 2022 chiar ca reprezentant al organizaţiei teroriste „Armata Națională Republicană“, care a ucis-o pe Daria Dughina.

Forumiştii Ponomarev şi prietenii lui spun că vor „deimperializarea, decolonizarea, deputinizarea, denazificarea, demilitarizarea şi denuclearizarea Rusiei“, dar, concret, au în agendă fărâmiţarea Rusiei în 34 de alte ţări mai mici nou formate, inclusiv o ţară Siberia, regiune care e însă foarte rusească în cea mai mare parte a ei, formând 75% din teritoriul național al Rusiei, iar decolonizarea ar însemna eliminarea (expulzarea) ruşilor din mai multe regiuni.

Cei din spatele forumiştilor au şi organizaţia lor proprie, Komitetul Rus Anti-Război (AntiVoyennyy Komitet Rossii / Anti-War Committee of Russia), înfiinţată chiar când Rusia a intrat militar în estul Ucrainei, în martie 2022, primul dintre fondatori fiind chiar oligarhul creat de Rothschildzii londonezi, Mihail Hodorkovski, care e secondat de mai puţin bogatul evreu Boris Zimin, care a lăsat Londra pentru Israel, dar sunt sprijiniţi şi de Sergey Brin, cofondatorul Google, care este şi el evreu „rus“ şi este al 12-lea cel mai bogat om din lume.

Formal, „Komitetul Anti-Război“ al lui Hodorkovski este afiliat la Forumul Svo­bodnoy Rossii al lui Garry Kasparov-Weinstein, toţi dorind prăbuşirea Rusiei mari a lui Vladimir Putin şi, unii dintre ei, destul de mulţi, chiar acea fărâmiţarea a ei în 34 de bucăţi.

Rusia ar urma să rămână doar cât partea ei europeană, restul fiind cedat asiaticilor, dar controlaţi (colonizaţi economic) de noii lor „salvatori“.

Ideea fărâmiţării Rusiei a venit pentru prima dată din Statele Unite

În 1991, Dick Cheney, secretar american al Apărării pe atunci, a cerut în guvern „de a demonta nu numai URSS și Imperiul Rus, ci și Rusia însăși, astfel încât să nu mai poată reprezenta niciodată o amenințare pentru restul lumii“, dar preşedintele Bush s-a temut de reacţia ruşilor. De această intenţie a destrămării Rusiei la începutul anilor ’90 pare să-şi fi adus aminte în 2022, cu ocazia „Forumului Naţiunilor Libere din Rusia“ inspirat de Hodorkovski şi Ilya Ponomarev, şi Lech Walesa, primul președinte al Poloniei post-comuniste, care și-a exprimat regretul că „nu i s-a permis răsturnarea Rusiei“ în timpul primului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, când, deşi reprezenta aspiraţiile polonezilor, Walesa era şi în slujba americanilor de la CIA. (Din anii 1980 până în 1991, Agenția Centrală de Informații a SUA a cheltuit numai prin operațiunea QUHELPFUL circa 20 de milioane de dolari pentru a sprijini sindicatul Solidaritatea, condus de Walesa, ca acesta să joace rolul de „mișcare de eliberare națională a Poloniei“, cf. documentării din lucrarea lui Seth G. Jones, A Covert Action: Reagan, CIA și Cold War Struggle in Poland, New York 2018).

Iar acum ruşii ar trebui să mai rămână, numeric, „sub 50 de milioane de oameni“, a mai spus Walesa în interviul pentru Le Figaro din iulie 2022 („Guerre en Ukraine: Lech Walesa suggere de «ramener» la Russie a moins de 50 millions d’habitants[3]).

Guvernul SUA a încins tema între cele două prime forumuri ale lui Ponomarev, de la Varşovia şi de la Praga, agenţia americană Helsinki Commission (numită oficial „The Commission on Security and Cooperation in Europe“) ţinând în 23 iunie 2022 reuniunea „Decolonizarea Rusiei, un imperativ moral și strategic“, deşi, pe aceeaşi logică, s-ar putea propune şi „Decolonizarea Americii“. Principalul ideolog de la întrunirea HC a fost Casey Michel, care publicase în revista The Atlantic articolul „Decolonization of Russia[4], la 27 mai, susţinând că Rusia este „o amalgamare întâmplătoare de regiuni și națiuni cu istorii, culturi și limbi extrem de variate“ (de parcă despre SUA sau UE nu s-ar putea spune la fel) şi că Occidentul este necesar să finalizeze proiectul început în 1991 (de lichidarea a Rusiei mari) şi „să urmărească decolonizarea completă a Rusiei“ (fragmentarea), pentru ca „Kremlinul să piardă imperiul pe care îl mai păstrează. Proiectul de decolonizare a Rusiei este necesar în sfârșit să fie finalizat“.

Editorul şef al revistei The Atlantic, unde s-au lansat în premieră aceste idei, este iudeul new-yorkez Jeffrey Goldberg, un sionist şi fan al lui George Soros şi al „revoluţiilor“ implementate de acesta prin lume sau al oamenilor politici susţinuţi de acesta, precum Barack Obama şi Hillary Clinton, totodată Goldberg detestându-l, de asemenea, ca şi Soros, pe Donald Trump.

Israelul şi Marea finanţă iudaică primesc de la Zelenski mega-afacerea „reconstrucţiei Ucrainei“

Tot ambasadorul Israelului de la Kiev, Michael Brodsky, care în decembrie 2022, de Hanuka, a aprins alături de rabinii din Ucraina marele menorah din Maidanul kievean, anunţa în zilele următoare ceremonialului iudaic din Maidan că Israelul va dezvolta un Plan Marshall în Ucraina postbelică, ceea ce va şi îndeplini transformarea Ucrainei într-un „Mare Israel“, cum deja anunţase de la începutul lui aprilie Zelenski, că Ucraina va fi un mare Israel („Israel offers to develop ‘Marshall Plan’ to help post war Ukraine[5], în The Jewish Chronicle din 22 decembrie 2022).

În Planul Marshall original, SUA au pompat după Al Doilea Război Mondial fon­duri financiare masive în structurarea economiei Europei de Vest pentru a o reconstrui ca dominion politic al ei. În „Planul Marshall“ al Israelului pentru Ucraina, statul iudeu nu se vrea atât un investitor, cât un prestator (alături de gigantica corporaţie globală evreiască BlackRock), fondurile venind de la toată lumea aliniată sau vasală ordinii mondiale americane, inclusiv de la statele europene aflate în dificultăţi economice, iar ambasadorul „Michael Brodsky a subliniat domeniile în care Israelul se situează ca specialist unic poziţionat pentru a sprijini Ucraina într-o epocă postbelică“, scria TheJC.com.

Sferele anunţate de ambasadorul iudeu ca urmând să fie ale Israelului în viitoarea construcţie a Ucrainei se refereau la mai tot, de la sănătate, apă, agricultură, locuințe și educație, la spațiul cibernetic (tot Internetul, IT-ul şi tehnica aferentă) și chiar şi tehnologia militară.

Cel mai înalt reprezentant al Ucrainei la întâlnirea de la Varşovia, unde s-a discutat acest plan, în decembrie 2022, Oleksiy Arestovici, a pretins că „Israelul este cel mai bun model“ şi l-a citat pe propriul său președinte, Volodimir Zelenski, cum acesta s-a adresat Knesset-ului israelian la începutul războiului spunând că Ucraina se vrea un „Mare Israel“, unul care, adăuga Arestovici, se va lupta militar cu Rusia „decenii chiar, de acum înainte“. Pentru asta, i-a replicat ambasadorul israelian Brodsky, „Ucraina va fi necesar să dezvolte o armată inteligentă, o industrie de securitate modernă și capacități puternice de informații“, cu ajutor evreiesc, bineînţeles, iar Israelul, a mai spus el, și-ar putea împărtăși cu Ucraina experiența în „atuul enorm“ al ştiinţei de a menține sprijinul din partea diasporei sale (care, în noul parteneriat iudeo-ucrainean, ar îngloba şi lobby-ul diasporic evreiesc global).

Larry Fink

Concomitent, prima înţelegere dintre Zelenski și şeful evreu al giganticei corporaţii financiare BlackRock, Larry Fink, a avut loc în luna septembrie 2022. Atunci l-ar fi convins Black Rock pe Zelenzki să-i fie predată „reconstrucția țării“.

Companie fondată în 1988 de bancherii evrei Larry Fink, Robert S. Kapito, Susan Wagner, Ben Golub ş.a., BlackRock este descrisă drept „cel mai mare manager de active financiare din lume, cu un portofoliu de circa 8.000 de miliarde de dolari“ sau ca „o putere mai mare decât marile bănci ale lumii“, aflat în concurenţă, dar şi în colaborare, cu clanul financiar evreiesc Rothschild, „creditorul Ucrainei“, Rothschildzii cumpărând datoria naţională a Ucrainei încă din anii de dinaintea războiului, sau cu Vanguard, alt fond gigantic de investiții, care împreună controlează întreaga economie mondială.

Aşa că, în noiembrie 2022, ministerul ucrainean al Economiei a semnat, la New York, un memorandum cu BlackRock privind „consilierea guvernului ucrainean pentru o foaie de parcurs în vederea reconstrucției post-conflict“.

Cei doi lideri evrei, Larry Fink (peşedintele BlackRock) şi Zelenski (președintele Ucrainei) au mai avut o convorbire mai lungă şi în ultimele zile ale lunii decembrie a anului 2022, detaliind „planurile gigantului financiar din New York pentru implicarea în reconstrucția Ucrainei“. Au fost puse la punct și planurile pentru vizita unor reprezentanți ai BlackRock în Ucraina, iar Zelenski anunţa că „Am vorbit cu șeful celui mai mare fond de investiții din lume, BlackRock, și am fost asigurat din nou că marile companii din lumea dezvoltată sunt gata să investească în refacerea Ucrainei. Specialiștii companiei ajută deja la structurarea Fondului de Recuperare pentru Ucraina…….“.

Prezenţa giganticei globale iudaice BlackRock se integrează în planul israelian, căci într-un articol interviu dat în 30 decembrie 2022 de ambasadorul israelian Michael Brodsky către The Kyiv Independent, intitulat „Can Ukraine become a ’Big-Israel’?[6] (Poate Ucraina să devină un „Mare Israel“?), el vorbea de un plan iudeo-israelian („a Jewish-Israeli Plan for Ukraine’s post-war reconstruction“), nu doar al statului Israel, care să includă şi alte forţe, precum diaspora iudaică din SUA şi Europa.

Michael Brodsky: „Dar cum exact va deveni Ucraina un «Mare Israel»?… Israelul poate ajuta Ucraina în construirea unui Dom Economic de Fier după război. Diaspora iudaică din Statele Unite și din Europa poate contribui enorm la aceste eforturi. În coordonare cu autoritățile ucrainene, putem identifica nevoi specifice și putem oferi soluții și tehnologii israeliene personalizate……. Cred că ar fi necesar să fie promovat un plan iudeo-israelian pentru reconstrucția postbelică a Ucrainei. Un plan care să corespundă și să vină în completarea eforturilor inter­naționale de refacere / recuperare a economiei și societății ucrainene.“

Pe scurt, dacă planurile se împlinesc, BlacRock şi statul Israel vor fi dirijorii imenselor sume care vor veni din SUA şi din Europa, şi beneficiari ai acestora, în parte, ca arhitecţi ai noii Ucraine, un „Mare Israel“.

Autor: Cornel-Dan Niculae

Referințe:
[1] https://www.jta.org/2014/04/25/culture/a-neologism-used-as-a-weapon-in-the-fight-over-ukrainian-jewry – 25 aprilie 2014.
[2] https://www.hotnews.ro/stiri-international-26000783-kievul-infuriat-varsovia-dupa-omagiul-adus-lui-bandera-considerat-vinovat-pentru-masacrul-zeci-mii-polonezi-volania.htm – 3 ianuarie 2023.
[3] https://www.lefigaro.fr/international/guerre-en-ukraine-lech-walesa-suggere-de-ramener-la-russie-a-moins-de-50-millions-d-habitants-20220710 – 10 iulie 2022.
[4] https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2022/05/russia-putin-colonization-ukraine-chechnya/639428/ – 27 mai 2022.
[5] https://www.thejc.com/news/world/israel-offers-to-develop-‘marshall-plan’-to-help-post-war-ukraine-4TVwHjyjHiuw27wZSSJSen – 22 decembrie 2022.
[6] https://kyivindependent.com/opinion/michael-brodsky-can-ukraine-become-a-big-israel – 30 decembrie 2022.

Citiți și:
Planul secret al Israelului pentru un «al doilea Israel» în Ucraina
Extremismul din Ucraina – pădurea care nu se vede de copaci?
Implicarea evreilor de la Casa Albă în afacerea gazelor, ocazionată de conflictul ruso-ucrainean, în care Ucraina a fost împinsă
Batalionele Azov și Aïdar – Formațiuni paramilitare ucrainene de extremă dreapta naziste. Cu ei Ucraina vrea în UE și NATO

 

yogaesoteric
4 martie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More