Reclamaţii şi plângeri privind declaraţiile discriminatoare ale senatorului PD Radu Ţârle

În urmă cu câteva luni, Şcoala de Yoga MISA a adus la cunoştinţa Comisiei pentru drepturile omului din Senat gravele abuzuri comise împotriva practicanţilor yoga începând cu luna martie 2004. Cine va putea garanta că această comisie va fi imparţială, dacă tocmai un membru al acesteia, şi anume senatorul PD Radu Ţârle, face afirmaţii calomnioase la adresa MISA?
 
El afirmă de la tribuna Senatului că: ” este oportun să aduc în atenţia dumneavoastră această sectă care ne distruge tinerii şi care promovează tot felul de acţiuni şi de acte antisociale, antinaţionale, anticreştine, antisemite, xenofobe şi lista poate să continue.”
 
Radu Ţârle, care pe lângă funcţia de senator mai este şi pastor penticostal, acuză pe nedrept MISA că ar fi o sectă, cu toate că valoarea Şcolii de yoga MISA este recunoscută pe plan internaţional şi atestată oficial că nu este o sectă de către expertul european Karl Eric Nylung. 
 
Radu Ţârle a cerut de asemenea în mod complet abuziv ca MISA să fie scoasă în afara legii, pentru ca “instituţiile statului să-şi poată facă şi mai bine datoria”. Avem de-a face cu un personaj nu prea implicat în activitatea parlamentară, dar foarte prins cu îndatoririle faţă de comunitatea penticostală, cunoscut pentru absenteismul şi docilitatea sa faţă de grupul din care face parte, şi care se trezeşte brusc să facă în plenul Senatului afirmaţii grave, ce pun sub semnul întrebării nu numai propria lui credibilitate şi capacitate de a se informa corect, ci şi respectarea drepturilor omului în România.
 
Ca urmare a acestor declaraţii mincinoase, Şcoala de Yoga MISA a adus la cunoştinţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului şi Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului această situaţie deosebit de gravă de discriminare, solicitând de asemenea luarea unor măsuri radicale pe care Legea privind sancţionarea şi combaterea tuturor formelor de discriminare le prevede. 
 
Puteţi citi pe larg aceste reclamaţii:

Petiţia înaintată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

Petiţia înaintată Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului

Petiţia înaintată Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului

 
precum şi articolul 

Un evanghelist penticostal instigă împotriva MISA în Senatul României

 yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More