Remedii naturiste pentru înţepături de insecte
Ţânţarii în principal, dar şi alte insecte ne provoacă mici sau chiar mari neplăceri cu ciupiturile lor. Senzaţii de usturime, de mâncărime, înroşirea pielii şi umflături dureroase care pot persista chiar şi o săptămână întreagă. Există însă şi unele remedii naturale, aflate la îndemână, care ne pot scuti de iritaţii.
1. Coajă de banană
Atunci când înţepăturile dor mai tare, tratează-le cu o coajă de banană. Poziţionează coaja direct pe muşcătura de ţânţar şi fixeaz-o cu şnur sau faşă elastică. După 90 de minute, spală zona, iar apoi vei putea răsufla uşurat, căci senzaţia de usturime dispare ca prin minune.
2. Gheaţă
Aplică gheaţă pe umflături şi aşteaptă până ce iritaţia dispare. În numai câteva minute, zona va fi amorţită şi nu vei mai simţi durerea.
3. Bicarbonat de sodiu
Bicarbonatul ajută chiar şi împotriva înţepăturilor cauzate de insecte. Fă o pastă din bicarbonat de sodiu şi apă, apoi aplic-o pe zonele afectate. Poţi să adaugi bicarbonat şi într-un lighean cu apă călduţă în care să îţi cufunzi picioarele.
4. Apă de gură naturală
Apa de gură se foloseşte şi pe trup. Înmoaie puţină vată în această soluţie şi tamponează zonele afectate. Este o soluţie antiseptică care va proteja zona împotriva eventualelor infecţii.
5. Noroi
Poate nu ştiai, însă noroiul te ajută să opreşti senzaţia de mâncărime provocată de ciupiturile ţânţarilor. Aplică puţin noroi pe zonele inflamate şi lasă să se usuce. Clăteşte apoi, iar petele roşii vor fi ca şi inexistente.
6. Aspirină vegetală
Aspirina nu îţi vindecă numai durerea de cap, proprietăţile ei anti-inflamatorii te scapă şi de durerile cauzate de înţepăturile de insecte. Zdrobeşte o aspirină, amestecă cu puţină apă şi obţine o pastă. Aplică această pastă pe zona inflamată şi lasă peste noapte. Pune deasupra un bandaj pentru a proteja pasta. Dimineaţa vei fi ca nouă.
7. Levănţică
Aplică pe zona afectată de câteva ori pe zi ulei volatil de levănţică. Amestecă trei picături de ulei esenţial de levănţică, o linguriţă cu alcool şi două picături cu ulei esenţial de muşeţel. Tamponează zonele afectate. Acest amestec este deosebit de eficient în cazul muşcăturii de păianjen.
8. Gălbenele
Prepară un ceai sub formă de macerat la rece dintr-o mână de gălbenele la un litru de apă plată, lăsate la macerat timp de 4 ore. Aplică 3-4 comprese pe zi înmuiate în acest ceai.
9. Ceapă şi usturoi
Dacă ai ghinionul să te înţepe o albină sau o viespe, spală bine locul cu apă şi săpun şi scoate acul din piele. Aplică foi de ceapă sau de usturoi pe locul afectat şi freacă bine. Apoi înfăşoară frunze de varză sau de pătrunjel într-un tifon şi aplică pe zona respectivă.
10. Pătlagină
Poţi folosi ori frunze de pătlagină, ori o cremă cu extract de pătlagină. Masează uşor zona afectată şi vei uita de senzaţiile neplăcute de mai devreme.
Citiţi şi:
Arnica, o plantă cu puternice proprietăţi de vindecare a rănilor
Ştiaţi că scorţişoara face minuni pentru îngrijirea pielii?
yogaesoteric
17 iunie 2021
Also available in: Français