Repăgânizarea școlii: Un manual de română de clasa a V-a le prezintă copiilor o vrăjitoare care face o poțiune magică din sânge de șoarece


Elevii sunt îndemnați să pună o picătură din poțiune pe o prăjitură sau în suc


Un manual de limba și literatura română de clasa a V-a conține un exercițiu în care copiilor le este prezentată o vrăjitoare care prepară o poțiune ce „transformă copiii în șoareci cu blană urzicătoare”.

Printre „ingredientele folosite” se numără: sânge de șoarece, petale de lalea neagră, fiertură din corn de inorog, pudră din picioare de liliac și tomate stricate.

„Într-un litru de apă aflat în ceaun, se fierb urzicile zece minute. Se adaugă tomatele stricate pe rând și se amestecă în sensul invers acelor de ceasornic. Se adaugă pudra din picioare de liliac și se fierbe amestecul până se îngroașă. Se pun apoi în ordine: petalele de lalea (culoarea se va schimba), sângele de șoarece (mirosul se va schimba) și fiertura din corn de inorog (va da transparență poțiunii). Se pune lichidul într-o sticluță. O singură picătură, pusă în sucul de portocale sau pe o prăjitură, este suficientă!”, sună explicația autorilor manualului.

Apoi, copiii sunt îndemnați să-și creeze singuri „o rețetă de vrăjitoare”.

Manualul este realizat de un colectiv format din Florentina Sămihăian, Sofia Dobra, Monica Halaszi și Anca Davidoiu-Roman. Cartea a fost supervizată de doi referenți științifici, cadre universitare: dr. Ioana Pârvulescu de la Facultatea de Litere, Universitatea din București, prof. univ. dr. Rodica Zafiu, Facultatea de Litere, Universitatea din București, alături de prof. gradul 1 Horia Chercheș de la Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj Napoca.
Manualul a fost avizat de Ministerul Educației Naționale.

Reamintim că o parte a opiniei publice s-a scandalizat pentru faptul că în manualul de religie ortodoxă apăreau concepte precum „iad” sau „suferință”, precum și icoane cu răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.

Ministerul Educației Naționale nu a luat nicio măsură pentru interzicerea Halloween-ului în școli, o manifestare considerată „sărbătoare a sataniștilor”, în ciuda protestelor asociațiilor de părinți din țară.


Citiți și:

Cum au fost făcute, în mod viclean, desenele animate să devină calea cea bizară şi vrăjitorească de a învăţa copiii să creadă şi să spună despre ceea ce este rău că este bine, iar despre ceea ce este bine că este rău 
Părinţi, salvaţi-vă copiii de Halloween! 
Strategii de (re)educare pentru epoca post-viață! 

 

yogaesoteric
12 noiembrie 2018


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More