Resetarea medicinei sau resetarea omenirii prin nanotehnologie (I)

Perspectiva transumanismului

Ediția DEX 2016 definește astfel verbul a reseta: „A reinstala unul sau mai multe programe într-un calculator”, mai exact, spunem noi, într-un computer.

De ce? Pentru că aproape toate, în România actuală, se fac de mântuială, conform zicalei „merge și așa!”. Vom vedea însă că nu „merge și așa”.

Computerul de azi nu se confundă cu jucăria de acum 50 sau 60 de ani, de talia unui chibrit, care făcea câteva operațiuni aritmetice și atât. Computerul de astăzi sau ordinatorul este o mașină complexă pentru tratarea numerică a informației, conform unor programe ce definesc cu precizie secvențele operațiilor logice și aritmetice care se efectuează.

Creație a omului, mașina numită computer poate fi „resetată”, adică programele ei de funcționare pot fi schimbate dintr-un motiv sau altul, operație ce poate fi numită la fel de bine „reinițializare” sau „aducere la zero”, la un anumit nivel etc.

Până la un anumit punct, orice mașină creată de om poate fi resetată sau reinițializată. Omul contemporan a ajuns la punctul în care computerele produse de el nu se mai lasă „resetate” oricum, aspirând, dimpotrivă, să îl „reseteze” ele pe creatorul lor, pe om!

Așadar, resetarea înseamnă că ceva n-a ieșit cum s-a vrut și se revine cu unul sau mai mulți pași înapoi. Nu orice creație omenească poate fi adusă cu unul sau mai mulți pași înapoi. Științele, cunoașterea, Medicina, în cazul nostru, pot fi revăzute sau revizuite, într-un mod mai mult sau mai puțin corect, complet și cu bună credință, ceea ce a avut loc de-a lungul întregii istorii a omenirii.

Prăbușirea politică, economică și socială a așa numitului „comunism” a antrenat nu resetarea cinstită și corectă a învățăturii marxist-leniniste, cum se spunea. Pur și simplu, aceasta a fost ascunsă sub preș, denigrată de cei ce trăiseră din ea ca lăcustele din frunze, și care acum reapar sub numele de „neo-marxiști”, „mondialiști”, „neo-liberali” sau altfel.

De data asta ne paște „resetarea” tuturor doctrinelor social-politice, economice, istorice, filosofice, religioase ori de altă natură, nu în ultimul rând medicale și de ordinul antropo-existenței pământene și cosmice, depășind, în toate sensurile posibile, și chiar imposibile, spun unii, nu numai înțelegerea de până acum a lui Homo sapiens, ci și a lui Homo erectus, a Omului de Neandertal, a tuturor hominizilor, a însăși ideii de viață, de „bio”, care de acum devine „bio-tehnică”, „bio-mașină”, „mașină vie”.

Acest „progres” uluitor are un revers: mașinile au evoluat și s-au dezvoltat în sensul inteligenței artificiale, al imitării omului prin robotică. De acum se pune însă problema inversă, a modificării omului, a dotării lui cu noile capacități ale inteligenței „binare”. Rămâne de văzut în ce fel și cu ce preț inteligența binară artificială se va alătura, va înlocui ori se va „altoi” pe inteligența omenească de până acum, ce a funcționat și funcționează încă pe substratul nostru „trinitar”, în sensul că suntem formați din cele trei realități ce caracterizează ființa noastră: trup, suflet și spirit.

Computerul și inteligența mașinii sunt realități binare, pentru că acestea lucrează pe două valori, terenuri sau entități (A și B sau 1 și 0), în vreme ce noi, aproximativ șapte miliarde de oameni, suntem realități trinitare sau treimice, manifestându-ne deopotrivă pe cele trei elemente: trup, suflet și spirit.

Vom vedea că resetarea Medicinei, a omenirii, a vieții social-politice și a lumii întregi depășește enorm nivelul mediocrelor preocupări ale „cimpanzeilor” și „urangutanilor” noștri politici, a căror misiune supremă actuală pendulează între îmbotnițarea silnică a avocatei-senatoare Diana Iovanovici-Șoșoacă și „vaccinarea” anticovidică a cât mai multor Români, fără ca ei înșiși să își pună trupul la bătaie, cum le-ar conveni căpeteniilor.

În anii viitori, se vor scrie cărți peste cărți, pe teme cărora nu le putem consacra aici decât câteva rânduri.

Noul vaccin Phizer ARN-mesager (ARNm) este un mesager sau transportator. El nu este un „vaccin” în sensul istoric al cuvântului, pentru că nu conține un virus ori bacil atenuat, care să provoace în cel vaccinat o boală mai ușoară dar sigură, în locul uneia mai grave.

Aventura sau erezia medicală vaccin-vaccinare se reduce la povestea cu drobul de sare: Dacă ne cade drobul de sare în cap? Dacă ne cade Soarele în cap? Dacă ne atacă bacilul lui Koch? Dacă ne atacă virusul feroce, chipurile, Sars-Cov-2 al covid-19? Efectiv, povestea cu drobul de sare sau, pentru cei mai cu pretenții, piesa de teatru Knock sau Triumful Medicinii, rezumă perfect isteria social-politică actuală, plănuită în secret, declanșată și întreținută de urangutano-cimpanzeii politicarzi actuali, ce vor să reseteze omenirea, adică să o modifice genetic, să facă din ea o turmă de bio-roboți, sau roboți biologici.

Se înțelege de ce nedemnii noștri conducători se fac numai că se vaccinează ori s-ar vaccina, dar nu le dă voie mămica…

Fără să intrăm în complexitatea genomului oricărei ființe vii, datorită utilizării lor excesive din ultima vreme, ne-am obișnuit cu termeni precum genom, ARN (acid ribonucleic), ADN (acid dezoxiribonucleic), ARNm (ARN mesager) și alții.

Actualul vaccin anticovid-19 nu este un vaccin, ci altceva

Ce anume? Un vehicul lichid în care sunt concentrate milioane, poate miliarde de particule fără dimensiune (nanometrice). Spunem „particule” pentru că nu avem alt cuvânt, vocabularul nostru de toate zilele neputând exprima cu precizie realitățile îndoielnice pe care le gargarisesc la televizor politrucii medicali ce vor să facă din poporul român o turmă de roboți biologici, adică de oameni modificați genetic.

Particule-neparticule, dar de ce anume? De ARN. Răspunsul acesta nu este răspuns. Cinstit vorbind, ar fi cazul să ni se spună ce fel de ARN, mai exact ce fel de ARN-uri?

Fiecare gâză, fiecare plantă, animal sau ființă umană are un genom specific, iar manipularea genetică a acestora nu este subiect de joacă și nu o putem lăsa pe seama urangutano-cimpanzeilor politici, în a căror bună credință și competență nu crede nimeni.

Secvențele, fragmentele ARN-ice (arenice), cocteilul sau carcaletele ARN-ic (arenic), cum spun deja oltenii, este și transportatorul și transportatul, la nivelul nano-tehnologic diferența fiind pură ficțiune.

După cum, cu toate gândurile lui, ce au cuprins tot universul, omul încape foarte bine în patru scânduri, iar cenușa îi este dusă de vânt, tot așa secvențele ARN-ice încap foarte bine într-un centimetru cub de lichid, despre a cărui structură, compoziție, efecte imediate sau îndepărtate nu știm nimic, nu ni se spune nimic, iar cele ce ni se spun oricum nu le putem crede.

Foarte bine, nu este cazul să credem pe nimeni. Fiecare să verifice totul.

Nu știm ce anume se injectează nefericiților cobai omenești. Nu știm în ce constă așa numitul „material ce face posibilă operațiunea CRISPR”, adică producerea de către propriul nostru trup a „anti-corpului” ce va ucide covidul, sau poate chiar a covidului ce va ucide vaccinatul, mai devreme sau mai târziu!

Materialul genetic ce servește operațiunii CRISPR pătrunde nu numai în organismul nostru, ci chiar în celulele noastre, ceea ce înseamnă că operațiunea militaristă și războinică a colonelului Gheorghiță este într-adevăr un război: RĂZBOIUL DE MODIFICARE GENETICĂ A POPORULUI ROMÂN, PARTE A RĂZBOIULUI DE MODIFICARE GENETICĂ A ÎNTREGII OMENIRI, cu excepția, desigur, a Înțelepților Trăzniți al Sionului (ITS), de care vorbește până și Biblia.

Guvernanții lumii, bandiții finanțelor, patronii industriei farmaceutice, într-un cuvânt faimoșii ITS vor să lichideze omenirea actuală, să o modifice sau să o manipuleze în sensul utopiei sau trăsnăii numită „transumanism”, fază intermediară din care va rezulta post-umanismul biblic, talmudic și chiar comunist, în cadrul căruia tăiații împrejur la penis, din spița lui Avraam, vor stăpâni leguminizații tăiați împrejur la creier, adică descendenții fostei omeniri, devenită turmă de roboți biologici sau mașini cu chip de om.

Pentru prima dată în istoria ei, omenirea este confruntată cu un război total, pe viață și pe moarte. În acest război, urangutano-cimpanzeii politici sunt precedați de complicii, politrucii medicali sau călăii prin care falsul vaccin și veritabila otravă genetică este introdusă în trupul nefericiților cobai omenești.

Bineînțeles, se vorbește de Noua Medicină, pentru Noua omenire… Noua medicină va fi o nano-medicină, ce va opera cu o nano-tehnologie, care ne va duce direct în comunismul ratat de Lenin, Stalin și ceilalți, un neo-comunism în care totul va fi posibil: sănătate, longevitate, fericire, tinerețe fără bătrânețe și multe altele, inclusiv câini cu covrigi în coadă!

În plus, medicina-miracol va fi la îndemâna oricărui șomer, nu va costa aproape nimic. Deja, criminalul vaccin covid-19 este gratis…

Șarlatanii promit luna de pe cer! Manipularea și modificarea vieții este însă absolut sigură și se petrece de peste treizeci de ani. Au fost modificate genetic diverse plante și animale, s-au clonat oi sau căprițe, ce au fost botezate cu nume femeiești, s-or fi tăiat împrejur berbeci sau tăurași, despre care nu știm aproape nimic.

Nici atât nu se știe însă cum ar putea fi manipulate genele și celulele omenești pentru a se obține longevitatea cosmică și imortalitatea veșnică!

Nanomedicina conduce oare la transumanism?

Deocamdată, nimic nu ne împiedică să comparăm „nano-medicina” cu știința vestimentară a faimoșilor croitori din Hainele cele noi ale Împăratului.

Criminale sau necriminale, corupte sau necorupte, mafiote sau nemafiote, autoritățile Deep State ale lumii actuale consideră nanomedicina o realitate. De aceea, Arafat și banda lui de ITS să nu fie duși la Zidul Târgoviștei, cum vor unii, ci la spovedit, o spovedanie ca a lui Ivan Turbincă, cu drăcușorii vremii lui. Asta ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine ce este cu MAREA RESETARE A MEDICINII, A LUMII ȘI A OMENIRII.

Nefiind ITS, nu putem spune nimic în plus, nu avem nicio competență în materie de promisiuni biblice și trăsnăi talmudice. Tot ce putem face este să scoatem la lumină câteva din găselnițele nano-științifice ale generației actuale de ITS. În acest fel, fiecare își va putea face o idee despre planurile și tehnologia celor ce vor să transforme omenirea într-o turmă de nano-roboți, prin actuala campanie militărească de vaccinare chipurile anticovidică.

Nanomedicina folosește diverse nanotehnologii în aplicații inedite, pe nano-obiecte, în domeniul sănătății, prin exploatarea proprietăților fizice, chimice și biologice ale materialelor, la scară nanometrică. (https://www.leem.org/la-nanomedecine).

Iată o reprezentare grafică a mărimii celor de care vorbim, adică 1/50.000 din grosimea unui fir de păr.

Sursa: https://www.leem.org/sites/default/files/inline-images/15_Echelle%20Nanomedecine_0.jpg

Iată domeniile probabile de aplicație, până în anul 2030, data ultimă pentru instaurarea definitivă a Lumii Celei Noi, în cadrul căreia nanomedicina va desființa medicina de până acum.

Surse: https://lilianeheldkhawam.com/2020/08/02/notre-sante-livree-aux-ingenieurs/ https://lilianeheldkhawam.com/2020/08/15/ou-va-la-technoscience-anne-laure-boch/

Nano-medicina face apel la nano-tehnologie, care este baza transumanismului

Nanotehnologiilor li se cântă Osanale și Aleluia. Ele, nanotehnologiile par să pice din cer, dar realitatea este alta. De fapt, ele constituie cei patru pilieri obligatorii: neuroni, atomi, biți, gene cum vedem în tabloul ce urmează:

De câteva decenii, miliarde, poate trilioane de dolari s-au cheltuit pentru ca omenirea să își poată abandona genomul cu care a dăruit-o creatorul ei, intrând în transumanism și apoi postumanism.

Titlul aceste figuri: Meștereala pe viață, pe ființele vii: Câteva exemple recente

Apoi, în cele zece ovale scrie:
1. Creație retiniană, prin celule sușe;
2. Implanturi cerebrale;
3. Terapie genică ADL;
4. Analize, gândire, interfețe oameni-computere;
5. Micro-roboți chirurgicali;
6. Grefe de uter;
7. Secvențiere totală a ADN-ului fetal;
8. Prima celulă artificială;
9. Fabricare de spermatozoizi;
10. Democratizare, secvențiere.

https://www.francetvinfo.fr/sciences/high-tech/implants-cerebraux-voitures-autonomes-cinq-innovations-d-elon-musk-qui-vont-peut-etre-revolutionner-votre-quotidien_2123557.html

Imaginea de mai sus reprezintă convergența dintre biologic și fizic, dintre viu și neînsuflețit sau altoirea omului pe mașină. Conexiunea neuronilor (a creierului) nu este opțională, ceea ce explică de ce creatorul ei, „diabolicul” Elon Musk nu își va sfârși zilele nici la balamuc, nici la pușcărie.

Noutățile nanomedicinii pentru deceniul 2020-2030

1). Nano-obiecte capabile să păcălească imunitatea, pentru tratarea (riscantă) a anumitor patologii;
2). Nano-obiecte capabile să activeze imunitatea pentru ca organismul să răspundă anumitor boli;
3). Nano-vectori specifici bine țintiți pe anumite tipuri de celule, pentru a elibera o substanță activă, fără risc de toxicitate în alte tipuri de celule;
4). Nano-obiecte cu o aparență fluorescentă sau radioactivă, capabile să detecteze din timp perturbări funcționale și să permită o mai bună chirurgie ghidată prin imagine.

APLICAȚII TERAPEUTICE

Citiți partea a doua a articolului

Citiți și:
Legătura dintre nanotehnologie și serul Pfizer – Oxidul de grafen
Operațiunea Coronavirus funcționează mână în mână cu Agenda Nanotehnologiei

 

yogaesoteric
10 ianuarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More