Revelaţiile marelui înţelept Ramana Maharishi

Ramana Maharishi, numit şi înţeleptul de la Arunchala, întruchipează pe deplin însăşi magia naturală a existenţei, magia de a fi o simplă fiinţă omenească. Ramana Maharishi îşi transmitea învăţătura mai ales prin tăcere, dar cu toate acestea, el a instruit şi prin cuvânt cu aceaşi luciditate, fără a nedumeri sau a crea confuzie în mintea ascultătorului.


Învăţătura esenţială a lui Ramana Maharishi poate fi redată pe scurt prin  ideile următoare: „Cunoaşte-te pe tine însuţi prin introspecţie. În loc de a urmări să cunoşti una sau alta, caută să îţi cunoşti Sinele. Întreabă-te cât mai des : ‚cine sunt eu?’ în loc de  a te întreba despre sute de alte lucruri”. Orice discuţie metafizică, cu excepţia celei care ne conduce către Sine, în căutarea adevăratei realităţi este lipsită de interes şi nu ajută la nimic.


Toate controversele despre creaţie, natura  universului, evoluţie, scopul divin etc. sunt lipsite de folos. Ele nu generează o adevărată fericire. Oamenii încearcă să descopere mai întâi lucruri care le sunt exterioare şi abia apoi se îndreaptă către interior, încercând să înţeleagă cine sunt în realitate. Doar prin acest ultim mijloc, fiiinţa poate câştiga fericirea durabilă.


În mod obişnuit oamenii îşi atribuie unii altora şi chiar lor înşişi diverse atribute sau calităţi. Văzând în Sine singura realitate existentă, Ramana Maharishi a privit gândurile „Eu sufăr”, „Eu Cred”, „Eu doresc”, „Eu acţionez” etc., ca fiind lipsite de o existenţă proprie reală, aparenţa existenţei lor fiind datorată doar identificării cu un obiect exterior.
Sri Ramana menţiona că această tendinţă de autolimitare prin identificare poate fi depăşită încercând să separăm subiectul, „Eu”-l, de obiectele gândurilor cu care el se identifică.


Deoarece gândul de „Eu” nu poate exista în mod individual fără a fi asociat cu un obiect, dacă atenţia este focalizată asupra sentimentului subiectiv de „Eu” sau „Eu sunt”, cu o asemenea intensitate încât gândurile „Eu sunt aceasta” sau „Eu sunt aceea” să nu mai apară, atunci acest „Eu” individual va fi incapabil să stabilească o relaţie între Sine şi obiect. Dacă această conştiinţă a „Eu”-lui este menţinută, „Eu”-l individual (gândul de „Eu”) va dispare şi în locul său va rămâne experienţa directă a Sinelui. Această atenţie îndreptată asupra conştiinţei „Eu”-lui interior sau asupra lui „eu sunt” a fost numită de Sri Ramana căutarea Sinelui sau Atma vichara şi este recomandată constant ca fiind cea mai eficientă şi mai directă cale de a descoperi irealitatea gândului de „Eu”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More