Revoluție și masonerie (I)

 

Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 din Rusia, redacția flux.md a adresat o serie de întrebări unor personalități din Republica Moldova, România, Rusia și unele țări occidentale, urmărind să contribuie la reevaluarea evenimentelor care au marcat întregul secol XX. Deși s-au scurs peste 100 de atunci, în conștiința publică din spațiul ex-comunist și din întreaga lume mai persistă multiple prejudecăți asupra cauzelor profunde ale acestei răsturnări majore, dar și asupra felului în care este tratată „revoluția proletară” de către elitele politice, mediul academic și ierarhia bisericească. A găsi răspunsurile potrivite la niște întrebări de o asemenea complexitate este absolut vital.

Printre cei intervievați s-a numărat și părintele Dmitri Smirnov, ale cărui răspunsurile le oferim în cele ce urmează. Interviul a fost înregistrat pe video la Moscova de către Alexei Komov.

Părintele Dmitri Smirnov (Rusia): „Toate revoluțiile se fac fiind plănuite după același calapod masonic”

A. Komov: Care sunt originile spirituale, intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie?

Pr. Dmitri: Cele spirituale, în viziunea mea, derivă din faptul că odinioară Rusia a fost o țară ortodoxă. Ce ar însemna asta? Creștinismul rus în tradiția sa ortodoxă constituia codul de conduită de viață, pentru larga majoritate a oamenilor ruși. Ei se aflau sub influența acelor oameni care se consideră conducătorii popoarelor. Însă de la un timp, aceștia au început să-și zică „intelighenția”, de la cuvântul „a gândi”, adică ei sunt tocmai cei care gândesc, iar întrucât cărți în limba rusă despre așa ceva nu existau, ei citeau cărți în franceză, germană, mai rar – în engleză. Ei s-au pătruns de logica și frumusețea gândirii scriitorilor respectivi. Chiar și împărăteasa Rusiei a făcut pasiune pentru ei, dar și țarul rus, Piotr Alexeevici, pe care Europa îl numește cel Mare, și asta pentru că el a căutat să introducă și chiar a introdus în Rusia ceea ce a însușit în Occident, inclusiv a lichidat instituția patriarhiei. Anume această măsură l-a făcut pe Maximilian Voloșin să-l numească drept primul bolșevic. Însă nu toți oamenii care gândesc sunt de acord cu această apreciere.

A. Komov: Solonevici, în cartea lui Monarhia populară, pe care am recitit-o recent, arată în detaliu că acea măsură a lui Petru I reprezintă rădăcina multor probleme, care există până în prezent în Rusia.

Pr. Dmitri: Bineînțeles, pentru că el a creat un anume tip de sistem imperial, care funcționează într-o măsură considerabilă până în prezent, la fel cum în Germania multe dintre legile adoptate pe vremea lui Hitler funcționează până în prezent.

A. Komov: Desigur, așa cum e, de pildă, cu interzicerea educației în familie, care rămâne în vigoare până la ora actuală. Respectiva interdicție a fost instituită de către Hitler și este încă în vigoare.

Pr. Dmitri: Anume asta am avut în vedere. Pur și simplu nu este cazul să aprofundăm acest subiect. Așadar, iată primul aspect. Poporul rus s-a pomenit sub influența acelor oameni, care urmau să-l călăuzească spre Împărăția lui Dumnezeu, însă aceștia s-au apucat să-l îndrepte spre crearea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Adică, este vorba de o idee masonică în stare pură, care prin excelență este una anticreștină. Anume aici a început procesul. Ceea ce a și condus încetul cu încetul spre lovitura de stat din octombrie. Momentul respectiv a reprezentat punctul culminant, fiind vorba de o criză.

Componenta spirituală: poporul se dezice de Dumnezeu, de Biserică. În acest sens, unul dintre textele-manifest este romanul lui Lev Nikolaevici Tolstoi Învierea, el, de fapt, scriindu-și propria Evanghelie. Adică autorul respectiv a fost un soi de apostol, sau, așa cum i s-a spus pe bună dreptate, „oglinda revoluției ruse”. Când citești anumite lucrări ale lui Lev Nikolaevici, deja poți observa: iată fructul s-a copt.

Acum, despre componenta intelectuală. Și aici totul este limpede. Asta pentru că poporul simplu, care avea de regulă doar studii primare, nu putea să facă față intelectualității, nu scria articole pentru ziare. Printre intelectuali au fost, însă, și oameni ca Mihail Osipovici Menșikov, care a fost executat printre primii fără niciun fel de judecată sau anchetă. El scria articole și despre patriotism, și despre creștinism, și despre flota rusă, și despre dragoste. Însă majoritatea celor care scriau, criticau și negau totul. Pentru ei și țarul era rău, și împărăteasa, și toți miniștrii. Chiar și acel ministru pe care ei înșiși îl alegeau sau îl numeau, peste o săptămână devenea unul rău.

Pentru ei chiar și Nikolai II, care este un sfânt, e rău. Unii până în prezent vorbesc de la microfoane, la TV și radio precum că țarul ar fi fost și plin de metehne, și lipsit de voință. Dar ce contează toate acestea? Echipajul este nevoie să dea ascultare căpitanului. Împăratul este al doilea în ierarhie după Dumnezeu. Și cu asta, basta, chestiunea este consumată. Iar cel care nu dă ascultare, dacă au loc operațiuni militare, ajunge în ștreang. După care devine hrană pentru pești. Uite-așa! Altfel nici nu poate fi, de vreme ce ai depus jurământul. Cum adică revoluție? Revoluția este ca o răscoală pe navă. Asta în ceea ce privește aspectul intelectual.

Iar acum despre ideologie.

A. Komov: Marxismul.

Pr. Dmitri: Nu, marxismul este doar un caz particular. De fapt, în spatele acestuia stă anume ideologia masoneriei. Pur și simplu marxismul reprezintă un model economic (având un conținut ideologic) destul de articulat sub aspect logic, acesta având un anume farmec asupra cuiva cu studii universitare europene. Iată cheia! Apucă-te și fă. Astfel încât un filosof și gânditor mediocru ca Ulianov a luat totul de-a gata, croind această dogmă în funcție de circumstanțe și transformând marxismul într-o religie. Fiind un om pur rațional, Ulianov nu avea niciun interes pentru masonerie, el nu suferea mistica sub nicio formă. El a fost numit în funcția respectivă, ca de obicei, ca un fel de buldozer. În timp ce Troțki avea o componentă mistică. În plus, acesta e suspectat că ar fi lucrat pentru diverse servicii speciale. În acest sens, Troțki este un om de anvergură. Însă, pentru a doborî Rusia, era nevoie de un fel de Stepan Razin. Iată că Ilici s-a dovedit a fi persoana potrivită. Așadar, omul necesar a fost găsit. Mai rămânea doar să i se dea bani și să i se asigure securitatea. Atât. Lui i se acorda tot sprijinul.

La fel cum astăzi este ajutat Mișka Saakașvili. Un om absolut ciudat, da-i-ar Dumnezeu sănătate. Aici totul e clar. La fel ca și în cazul lui Elțîn. Un om bolnav, foarte bolnav. Nu știu dacă este vorba de stadiul doi sau trei, pentru că aș fi avut nevoie de cel puțin cincizeci de minute pentru a mă putea pronunța, fiindcă mă pricep la așa ceva. Anume astfel de oameni sunt selectați, aceștia fac tot ce li se spune.

Iată componenta intelectuală, spirituală și ideologică. Iar sursa acestui fenomen este Satan.

A. Komov: Vorbim despre rădăcinile fenomenului, nu-i așa, părinte?

Pr. Dmitri: E clar că acestea sunt la suprafață, ca la mesteceni.

A. Komov: Iată că și mausoleu și-au făcut, după chipul vechiului zikkurat. Și nu doresc nici până în prezent să-l înmormânteze pe Vladimir Ilici. De ce credeți că se petrece așa?

Pr. Dmitri: Păi este vorba de o religie.

A. Komov: Și cine o mai mărturisește la ora actuală?

Pr. Dmitri: O mărturisesc sacerdoții lor care au mai rămas în viață.

A. Komov: Îmi amintesc, părinte, că acum câțiva ani am pledat împreună la o masă rotundă organizată la Duma de Stat pentru ca Vladimir Ilici să fie scos de acolo și poate chiar să fie construită o capelă în locul respectiv.

Pr. Dmitri: Nu, nu, ferească Dumnezeu!

A. Komov: Dar de ce este imposibil ca Lenin să fie luat de acolo chiar acum?

Pr. Dmitri: De ce este imposibil? Cum adică imposibil? Dați-mi un hârleț și îl mut eu de acolo. Ar fi un efort greu pentru mine, deoarece am aritmie cardiacă, dar dacă mi se va spune: „Dă-i zor!”, m-aș apuca de treaba asta chiar deseară. Cum adică: „imposibil”? Uite, pe Stalin, corifeul tuturor popoarelor, l-au îngropat peste noapte, și nimeni nici n-a crâcnit. Însă la ora actuală în țara noastră s-a creat o anumită situație. Atâta libertate precum e la noi, nu mai există în nicio țară: a) nicăieri în lume și b) în Rusia nu a existat niciodată. Iată de ce vor crâcni, și încă destul de mult.

Însă conducătorii noștri, ca niște politicieni înțelepți, nu doresc niciun fel de tulburări, deoarece într-adevăr, rămășițele trupești ale lui Lenin nu sunt atât de importante încât de dragul lor să provoci chiar și niște tulburări neînsemnate. Eu, de pildă, sunt în totalitate pentru așa ceva, dar una e părerea mea personală, pe care o pot exprima ca un om liber a unei țări libere, și cu totul altceva e atunci când este vorba de politicieni, care se ocupă de așa ceva. Ei știu mai bine.

A. Komov: Konstantin Malofeev, pe care îl cunoaștem foarte bine ambii, a devenit liderul mișcării „Vulturul Bicefal”, care își propune să propage ideea monarhistă în Rusia, reabilitarea monarhiei în Rusia. Ei inițiază la modul serios o campanie care să pregătească opinia publică astfel încât după următorul termen al lui Vladimir Vladimirovici, în 2024, să convoace o Adunare constituantă și să instituie monarhia în Rusia. Poate atunci s-ar rezolva cumva problema și cu Lenin.

Pr. Dmitri: Nu știu. Sincer vorbind, personal mă interesează mai puțin așa ceva.

A. Komov: Ce anume? Monarhia?

Pr. Dmitri: O asemenea variantă. Eu nu înțeleg prin ce forma noastră de organizare statală se deosebește în mod substanțial de monarhie.

A. Komov: De fapt, în esență ea deja este o monarhie.

Pr. Dmitri: Ei, vedeți.

A. Komov: Pur și simplu ar fi necesar de adăugat o anume dimensiune sacră.

Pr. Dmitri: Cât privește dimensiunea sacră, asta depinde și de opinia președintelui. Dar el însuși afirmase că nu este adeptul acestei idei. Iar pe de altă parte, din rândurile cui ar fi de ales un monarh?

A. Komov: Păi iată, Dumnezeu va arăta.

Pr. Dmitri: Ei, dacă există negocieri directe cu Cel care urmează să arate… Mi se pare că pentru a renaște monarhia este necesar să ne rugăm pentru ea, iar cât privește luarea în calcule a termenelor dintre campaniile prezidențiale, asta ar fi în stil bolșevic.

A. Komov: Dar iată că Leonid Petrovici Reșetnikov, care a condus până nu demult Institutul de Cercetări Strategice din Rusia, atunci când președintele Putin îl decora cu un ordin, ei au stat de vorbă timp de o oră. În cadrul acelei discuții, domnul Reșetnikov i-a relatat lui Vladimir Putin că intenționează să se ocupe anume de aceste chestiuni. Totodată, el a subliniat cât de benefică poate fi monarhia pentru Rusia, aducându-i mai multe argumente în acest sens, iar Vladimir Vladimirovici a reacționat de o manieră extrem de favorabilă.

Pr. Dmitri: Asta e foarte clar. Deoarece monarhia, în special în versiunea ei imperială, reprezintă singura și cea mai potrivită formă de organizare statală a Rusiei. Însă ar mai fi de precizat următoarele: ce fel de monarhie, electivă sau ereditară? Și apoi, într-o monarhie contează întâi de toate încrederea poporului în monarh și în monarhie. În Anglia, unde tradiția monarhică a existat neîntrerupt, rolul monarhului s-a redus la minimum, deși e prezent, iar regina numește premierul. În Rusia monarhia a existat sub o formă sau alta timp de nouă sute de ani. Însă omul sovietic nu este omul rus. Acesta are în cap doar negare față de monarhie. Și doar foarte puțini oameni, cei capabili să citească din cărți, sunt în stare să ajungă la concluzia că monarhia reprezintă ceva mai bun.

Să ne amintim că noi am avut monarhie, iar monarhul era un om sfânt, dar poporul a respins această idee și nimeni nu și-a apărat monarhul. Nici generalii, nici parlamentul, nici păturile sociale. Chiar și clerul s-a bucurat pentru revoluția din februarie 1917. Iată cum este situația. Monarhia ar fi bine să revină în țara noastră, însă această revenire să nu se facă în mod artificial. Dacă Vladimir Vladimirovici, cu autoritatea domniei sale, va susține acest model, atunci, cu voința, experiența și, aș putea spune, cu stilul său diplomatic strălucit, ar putea realiza acest proiect.

A. Komov: Păi, iată, noi contăm pe el.

Pr. Dmitri: Și ce ar fi necesar să urmeze?

A. Komov: Să zicem că el – să-i dea Dumnezeu sănătate – va putea pe parcursul primilor ani să fie un fel de protector al acestui sistem nou.

Pr. Dmitri: Nu știu. În orice caz…

A. Komov: Ceva de genul a ceea ce s-a petrecut în Spania, atunci când s-a trecut destul de lin de la regimul Franco la monarhie.

Pr. Dmitri: Eu, firește, cunosc poporul nostru, în virtutea slujbei mele. Și pot spune cu toată certitudinea. Deocamdată poporul este pregătit pentru așa ceva chiar mai puțin decât pentru înmormântarea lui Lenin și pentru schimbarea denumirii regiunii Leningrad în Sankt-Petersburg.


Citiți a doua parte a articolului


Citiți și:

Distrugerea Rusiei: crearea unei naţiuni tipic masonice 
100 de ani de comunism. Și încă numărăm… Revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917 – rezultatul unui plan ocult occidental (I) 

 

yogaesoteric
24 iulie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More