România, între „conspiraționism”, globalism și realitate

Hazul de necaz, se ştie, vine din străvechimea tradiţiilor româneşti şi va dăinui indiferent de vremuri. Aşa se face că, în spațiul virtual, cineva a sugerat că s-ar cuveni să-i fim recunoscători lui Putin şi să-i acordăm Nobelul pentru medicină, pentru că, în câteva zile, a făcut ce n-a reușit nimeni până la el, vreme de doi ani: „Putin a salvat planeta de covid”. Tot așa cum, cu ceva vreme în urmă, la intervenția putinistă au dispărut asasinii ISIS. Mai amintește cineva de cea mai mare înșelătorie a Istoriei? Nu prea. Alte evenimente, alte manipulări… „Alți bani, altă distracție!

Vreți să cunoașteți secretul înșelătoriei covid și al războiului din Ucraina? Citiți răspunsul vizionarului patriot Adrian Păunescu, oferit cu mulți ani înainte ca ele să se petreacă:

Nebunii urcă-n vârf de tot,
Comandă lumea idiot,
Declară zilnic un război,
Murim săraci, murim umili,
Din moftul unor imbecili
Şi este vai şi-amar de noi.

Nu mai există nici valori,
Nu se mai nasc nemuritori,
Există bani şi-atâta tot,
Să fim maimuţe-n carnaval,
Maimuţa n-are ideal,
Maimuţa are numai bot.

Sunt puse ţările la zid,/ Democraţia e un vid,
Sub echilibrul pururi frânt,
Se-aruncă-n lume maladii,
Popoarele spre-a se rări,
Că-s prea mulţi oameni pe pământ.

Adrian Păunescu

2022 – Știri din Colonia Corporatistă aflată sub Ocupație Militară Străină

Printre mormăiturile sale neinteligibile, controversata și, mai nou, contestata piază rea de la PNL ne anunță că: „România s-a împrumutat joi [3 martie – n.n.] la cea mai mare dobândă din ianuarie 2013 şi până astăzi”. A auzit cineva să fi fost chemat acest monstru al Apocalipsei naționale în fața Parlamentului României pentru a da explicații poporului român despre cum și unde s-au scurs banii împrumutați sub drogata sa șefie a finanțelor și a „guvernului meu”?

A auzit cineva să fi fost chemat preșul de șters pantofii Schwab-ului de la Davos, senilului de la Casa Albă, al coruptei Ursula – fără a o omite pe Mutti Merkel, patroana sa de suflet sparanghelist – în fața Parlamentului României pentru a da explicații poporului român despre drumul parcurs „Pas cu pas” de C.C.O.M.S. din 2014 până azi?

Nu este suficient de clar că deja a căpătat contur perspectiva sumbră ca România să fie preschimbată într-o nouă Ucraină, pentru început din punct de vedere economic? Conștient că de aici și până la realizare n-a rămas decât un singur pas, cât mai ai de gând să rabzi, popor român? Te lași dus precum vitele la abator fără măcar a încerca să te opui? În spiritul vasalității, obedientă la picioarele „Partenerului strategic”, și al (ne)respectului pentru C.C.O.M.S., ambasadorul „Stars and Stripes” în Colonia-Ro urmează a fi numit abia în viitorul deceniu, așa că Aga. Ciucă a fost chemat la Ambasada S.U.A. la București pentru a se întâlni cu câțiva funcționari ai acesteia pentru a primi noi „Ordere” referitoare la fugarii din Ucraina (cei care au putut plăti taxa de la vama ucraineană pentru a trece în România). Motivul principal este însă predarea-primirea „indicațiilor prețioase” și procedura de pupat condurii „Doamnei Președinte” (conform binecunoscutei deraieri demențiale à la Biden), adică a vizitei oficiale a neo-marxisto-fascisto-nazisto-GloboCap-isto vicepreședintă oficială a „stelelor și dungilor” Potomacului, Kamala Harris, în „Țara lui Sparanghel-Vodă”. După apariția pe cheiul Dâmboviței a hahalerei corupte Ursula, anunțata vizită a ciudățeniei de la Washington DC îndreptățește vechea cugetare că o nenorocire nu vine niciodată singură.

Revenind la „subiectul zilei” – starea de război –, la 6 mai 2015, Radioteleviziunea Voivodina publica un comunicat care incrimina fapte de aceeași gravitate cu cele care se comit astăzi, dar trăite în anul 1999. Acum, toată planeta comentează atacul Rusiei asupra Ucrainei, atunci se desfășura „opera” SUA-NATO în fosta Iugoslavie. Care-i similitudinea? Nici una, nici cealaltă nu au fost aprobate de ONU. Care-i diferența? În 1999 toată planeta a tăcut, în 2022 toată planeta e „revoltată”. Concluzia: ca întotdeauna, „Dreptatea umblă cu capul spart”, deci, „Pentru unii, mumă, pentru alții, ciumă?”.

Remember – Comunicatul RT Voivodina 2015

Zilele acestea se împlinesc 15 ani de la crâncenele bombardamente săvârşite asupra Iugoslaviei de NATO (alianță autodeclarată defensivă – n.r.) şi forţele aliate, operaţii militare în care şi-au pierdut viaţa mii de persoane nevinovate. Bombardarea Iugoslaviei de forțele NATO sub codul «Operation Alied force», respectiv «Operațiunea nicovala nobilă», a fost cunoscută în Serbia ca operația «Îngerul milos» sau Agresiunea NATO constituind faza finală a războiului în Kosovo și Metohia, care a durat din 24 martie și până în 10 iunie 1999.

– La 24 martie 1999, la ora 20 și 55 de minute, NATO au început atacurile aeriene asupra țintelor militare, atacuri care mai târziu s-au extins și asupra obiectivelor economice și civile. În atacurile aeriene care au durat 78 de zile, a fost grav distrusă infrastructura, fabricile, școlile, instituțiile sanitare, edificiile presei scrise și electronice, biserici. Locuitorii orașului Novi Sad au trăit clipe grele în primăvara anului 1999.

– La 1 aprilie 1999, de Ziua mondială a păcălelilor, NATO a făcut o glumă proastă. A distrus Podul Petrovaradin, vechi simbol al orașului Novi Sad.

– Pe 3 aprilie 1999 avioanele NATO au bombardat și cel de-al doilea pod mare și frumos de pe Dunăre, «Podul Libertății» din Novi Sad.

– La 4 aprilie 1999, o altă «felicitare» de la «democrații» din Apus. NATO a bombardat și Televiziunea Novi Sad. De asemenea, au fost bombardate și Rafinăria din Novi Sad, iar la 7 aprilie 1999 «Naftagas», catastrofa ecologică fiind iminentă, urla la cer. Flăcările și fumul s-au ridicat la zeci kilometri.

– La 19 aprilie 1999 a fost bombardat și Consiliul Executiv al Voivodinei, iar pe 22 aprilie 1999 și mărețul Pod Žeželi, care s-a prăbușit în Dunăre în urma bombardărilor din 26 aprilie 1999.

– La 3 mai 1999, de Ziua Mondială a Presei, «democrații» din Apus ne-au adresat felicitări celor de la Televiziunea Novi Sad cu alte proiectile, care au distrus în continuare edificiile deja avariate, bombardate și la 5 mai, apoi și la 13 mai 1999. Creștinii iartă, dar crimele și jertfele nu pot fi uitate”.

Declarații ipocrite și/sau iresponsabile

Jens Stoltenberg – marele „Commander” de fațadă al NATO: „Condamnăm atacurile asupra civililor (din Ucraina – n.r.) […] NATO nu e parte a războiului, nu căutăm război, suntem sistem defensiv. Sunt încântat să văd soldați americani în Europa…”.

Antony Blinken Secretarul de Stat american: „Toți aliații vin în ajutorul Ucrainei […] Nu căutăm conflictul, dar dacă acesta vine ne vom apăra fiecare centimetru […]”.

Prostia președintelui îi va costa pe români… „Turcu’ plătește!”

Pe fondul războiului din Ucraina, Vladimir Putin a adresat un prim avertisment țărilor vecine și le cere acestora să nu escaladeze tensiunile: „Nu avem intenții rele la adresa vecinilor noștri și i-aș sfătui și pe ei să nu escaladeze situația, să nu introducă nicio restricție. Ne îndeplinim obligațiile și vom continua să le îndeplinim. […] nu vedem rostul să agravăm sau să înrăutățim relațiile noastre. Și toate demersurile noastre, dacă vor fi, vor apărea întotdeauna ca răspuns la acțiuni neprietenoase, acțiuni împotriva Federației Ruse.

Ca de obicei, fără a întreba poporul român care-i sunt opțiunile și fără a ține seama de riscuri, iresponsabilul anti-român, Președinte al României a angajat Țara ca zonă de tranzit pentru armament și muniție SUA-NATO destinate Ucrainei. Mai devreme sau mai târziu, obediența față de „partenerul strategic” & NATO, prostia, sfidarea și infatuarea președintelui ne vor costa. După cum se știe – chiar dacă nu sună prea „elegant”, înțelepciunea strămoșească ne reamintește: „Capra bese și oaia trage rușinea!”, dar, întotdeauna „Turcu’ plătește!”, nu vinovatul.

În data de 5 martie 2022, marele expert multi-Vaterland, luându-și în serios a doua sa personalitate de oracol fără viziune, a anunțat că România se pregătește să se apere și nu se va implica deloc în conflictul din Ucraina (în care suntem vârâți până peste cap prin livrări de armament și tehnică de luptă): „Pornim de la scenariul în care acest conflict nu se va extinde. NATO nu va fi implicată în acest conflict militar și nici România nu va fi implicată în acest conflict […] Nu avem date că Republica Moldova ar fi amenințată. Noi nu calculăm un scenariu în care România să fie amenințată sau implicată în conflict […]” Dar dacă scenariul va fi altul, militarii români – ăia, puțini câți au mai rămas, ăia „retrași” din Afganistan, îi trimiți în Africa, „strategule”?

Jalnică clică de trădători de țară are România la conducere în aceste clipe grele! Între timp, războiul merge mai departe, iar armata rusă înaintează „Pas cu pas” după titlul mizeriei editoriale ale aceluiași personaj sinistru.

Azi Ucraina, mâine, România, poimâine… Europa

Citiți și:
Vestea bună: globalizarea a murit! Vestea proastă: se pregătește ghetoizarea lumii
Pacea peste o lume ca un vast cimitir

 

yogaesoteric
7 iunie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More