Salata din flori de salcâm. Preparare si beneficii

Mod de preparare:

Se iau 10-12 mănunchiuri de flori proaspete, se spală şi se pun într-un castron.

Se adaugă apă şi puţin suc de lămâie şi se lasă să se marineze timp de două ore (complet scufundate în apă), după care se scot şi se scutură puţin.

Se desprind florile de pe tija verde şi se pun din nou în castron. Se adaugă 1-2 linguri de miere, un grepfruit sau o portocală curăţată şi tăiată bucăţele şi – eventual – fructe uscate (curmale sau smochine tăiate foarte mărunt), pentru a-i da un plus de consistenţă. După ce se amestecă bine componentele, se mai lasă să se îmbibe timp de 5-10 minute, după care se poate consuma.

Durata tratamentului:

Această salată are efecte terapeutice remarcabile, dacă este consumată cel puţin o dată pe zi, înainte de masa principală, timp de o săptămână. Se mănâncă pe stomacul gol, mestecând lent şi cât mai bine, degustând atent aroma şi gustul subtil al florilor. Următoarele alimente se consumă doar după un sfert de oră de la terminarea salatei. În curele de slăbire, salata de flori de salcâm înlocuieşte masa de seară.

Indicaţii terapeutice:

Această salată – medicament este recomandată în primul rând persoanelor care vor să elimine efectele nocive ale stresului şi ale tensiunilor lăuntrice de tot felul. Este un remediu excelent într-o gamă foarte largă de afecţiuni produse sub acţiunea stresului: gastrita şi arsurile la stomac, cefaleea, migrena, insomnia, bulimia, anorexia, tulburările de memorie, de văz şi de echilibru, constipaţia etc.

Florile proaspete au o puternică acţiune de curăţire şi regenerare, motive pentru care este indicată şi în curele de întinerire, de dezintoxicare, precum şi în tratamentul unor afecţiuni cronice, cum ar fi: colita de putrefacţie, constipaţia cronică, astmul.

Florile de salcâm au efecte fluidifiante ale secreţiilor bronşice, expectorante şi calmante, fiind recomandate în tratamentul bronşitei cronice şi al tusei cronicizate. Această salată are darul de a acţiona în sens reglator asupra apetitului, fiind în plus şi extrem de uşoară, motive pentru care este recomandată ca „remediu magic” în curele de slăbire.

Contraindicaţii:

Colita de fermentaţie, gastrita care provoacă intoleranţă la miere sau fructe.

Apa din flori de salcâm. Preparare şi beneficii terapeutice

Mod de preparare:

O mână de flori uscate de salcâm se pun într-un vas, turnându-se deasupra un litru de apă curată de izvor sau de fântână. Se lasă să se macereze opt ore, de seara până dimineaţa, după care se filtrează şi se pune într-o sticlă.

Indicaţii terapeutice:

Aceasta „apă” se consumă în locul apei potabile sau al sucurilor în timpul zilei, doza de un litru fiind minimul pentru o zi.

Apa de flori de salcâm este un remediu subtil, dar şi eficient pentru combaterea unor afecţiuni cum ar fi gastrita hiperacidă, ulcerul gastric, constipaţia (în forme uşoare), eczemele apărute pe fond nervos, dereglările de apetit etc.

Acest lichid uşor dulceag are calitatea de a ne calma şi de a ne limpezi stările emoţionale, liniştindu-ne ca prin farmec atunci când îl savurăm. Pentru a ne convinge de efectele acestui remediu floral, este nevoie să-l administrăm vreme de măcar o lună.

Citiţi şi:
La ce sunt bune florile de soc?
Teiul – un remediu pentru bolile trupeşti şi sufleteşti

 

yogaesoteric
25 mai 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More