Şase motive argumentate și pline de bun simț, care ne permit să credem că în imensul univers fizic în care trăim există viață extraterestră (III)

… cât şi făpturi extraterestre inteligente

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiți a doua parte a articolului

4. Universul fizic în care şi noi trăim este structurat, pretutindeni, asemănător. Ceea ce am enunțat în titlul acestei secțiuni este, totodată, un principiu de bază al fizicii

Reflectând la aceasta, merită să ne punem întrebarea: ,,Putem să fim chiar atât de siguri că până în prezent viața a apărut în întregul Univers fizic numai pe Pământ?”.

Ce este în realitate Universul fizic în care existăm şi noi, cei ce trăim pe această planetă? Acest Univers fizic este alcătuit din miliarde de galaxii, în care gravitează mii de miliarde de sori care au, aproape toți, planete. Am da dovadă de o imensă naivitate şi ignoranță dacă am considera că în tot acest Univers fizic imens, viața se limitează doar la micuța planetă care este Pământul.

Dacă am porni de la premisa că există o mulțime de planete exotice ce sunt populate de făpturi inteligente, dintre cele mai diverse, multe dintre acestea reprezentând, de fapt, nişte civilizații extraterestre care sunt extrem de avansate în comparație cu civilizația ce există pe planeta Pământ, unii ar putea replica: ,,Toate acestea sunt nişte proiecții imaginative care nu conțin niciun sâmbure de adevăr”.

Să expunem, însă, acest aspect dintr-un alt punct de vedere: este, oare, cu putință să credem că în întregul Univers fizic în care existăm, şi care este imens, viața nu a apărut decât pe această planetă, în acest colţişor din spațiul cosmic, în ciuda imensității evidente a Universului? La urma urmei, având în vedere că există cele 200 de miliarde de stele, dintre care zdrobitoarea lor majoritate au sisteme planetare, galaxia noastră dispune de miliarde de locuri care ar putea să conțină organisme vii. Nu este straniu şi pueril să fim convinşi că în toată această imensitate a Universului fizic, în care există miliarde de galaxii, viața nu a apărut decât pe această planetă pe care trăim noi (Pământul)?!

Credeam că noi şi această planetă suntem în centrul lumii…

Cam aceasta este ceea ce gândesc partizanii vieții din afara Sistemului Solar. Mulți dintre ei se sprijină pe principiul lui Copernic (1473-1543) – astronomul polonez care, după cum ştim, a „alungat“ umanitatea din centrul Universului. Acesta a fost doar începutul unei adevărate degringolade. Pentru a înţelege mai bine toate acestea, să ne întoarcem la secolul al XVI-lea. În acea vreme, în Occident, astronomia se baza întru totul pe convingerile învățaților greci din antichitate, şi în special pe convingerea lui Aristotel (384-322 î.Hr.). El afirma că planeta noastră, Pământul, se află în centrul Universului fizic. În exterior, cu excepţia orbitei Lunii, atât planetele, cât şi stelele se deplasau în Cosmos pe traiectorii aflate pe suprafața unor sui-generis sfere concentrice, transparente, în al căror centru se afla Pământul. Acest sistem a fost apoi revizuit şi completat de Ptolemeu (90-168 d.Hr.) pentru a explica mai bine mişcările aparente ale astrelor pe cer. Să nu pierdem din vedere că acesta a fost sistemul de referință fundamental şi sacrosanct timp de 13 secole.

 
În imensitatea Universului fizic, în orice direcție privim, spectacolul care ne apare este oarecum acelaşi: la o privire de departe, vedem pe cer pete şi puncte luminoase, care sunt, de fapt, galaxii, fiecare alcătuită din puzderia miliardelor sale de stele (aşa cum se vede în detaliul de mai sus, în care avem reprezentarea mărită la scară a unei astfel de galaxii). Apropiindu-ne mai mult şi focalizându-ne corespunzător privirea, observăm că în jurul stelelor care fac parte din galaxii gravitează o mulțime de planete (vezi detaliile de mai jos, în care avem reprezentarea mărită la scară a vecinătății unei stele).

 

Toate acestea au fost până la Copernic. Chiar în anul morții sale, Copernic a propus o descriere mult diferită în comparație cu sferele lui Ptolemeu. În viziunea occidentalilor, abia de atunci încolo Pământul cedează locul său central şi devine o planetă care gravitează în jurul Soarelui, asemenea celorlalte planete. Toate rămân însă neschimbate în privința Soarelui, care este considerat mai departe centrul Universului. Astfel, s-a crezut în continuare că galaxia noastră, Calea Lactee, constituie, de fapt, tot Universul. Această convingere a persistat până în anul 1924… când Edwin Hubble a demonstrat că „petele difuze” – după cum fuseseră numite nebuloasele spirale care erau văzute cu telescopul printre stele – sunt, de fapt, galaxii. Abia atunci galaxia noastră, care este Calea Lactee, a devenit pentru savanții de pe Pământ o simplă galaxie, printre multe altele. Tot cam în aceeași perioadă s-a descoperit că, de fapt, Soarele nu se află în centrul galaxiei noastre, ci undeva la periferie.

… Şi iată că am ajuns să ne dăm seama că suntem un infim fir de praf în universul fizic

Să rezumăm acum: în cinci secole, am trecut de la viziunea unui Pământ fix ce se află în centrul lumii la cea a unei planete aflate în mişcare de rotație în jurul unui Soare comun, care se află la periferia unei galaxii cât se poate de banale. Ne mai rămânea o singură consolare: continuam să credem că cel puțin steaua noastră (Soarele) este singura stea în jurul căreia gravitează planete. A urmat o altă surpriză de proporţii: această iluzie a fost şi ea spulberată în anul 1995, odată cu descoperirea primei planete extrasolare. În felul acesta, planetele au devenit, şi ele, nişte obiecte cât se poate de comune.

Și astfel, a devenit cu putinţă să trecem, din degringoladă în degringoladă, de la principiul lui Copernic la principiul cosmologic. Altfel spus, la ora actuală, aproape fiecare loc din spațiu are însemnătatea sa. În fiecare punct din spațiu, mişcarea astrelor este determinată de gravitație, iar fuziunea nucleară face ca stelele să strălucească, să emită energie şi, înţelegând fenomenele în felul acesta, ne-am dat seama că nu există locuri în Universul fizic în care legile fizicii să fie total diferite.

Analizând cu luciditate, inteligenţă şi bun-simţ toate aceste aspecte şi realizând cum se prezintă realitatea fizică, ne putem pune, în mod firesc, întrebarea: ,,Pe ce anume ne bazăm atunci când ne închipuim că numai sistemul nostru solar ar fi singurul din Universul fizic în care există viață?”. Toate acestea se aseamănă cu o reconsiderare a principiului cosmologic. ,,Ba aceasta nu se poate!”, ar răspunde imediat astrofizicienii, pe care această interpretare a faimosului principiu cosmologic îi face să devină foarte îngrijorați şi gravi.

Prin urmare, nu este cazul să pierdem nicio clipă din vedere că, în realitate, viața nu numai că poate să apară peste tot în Universul fizic, dar mai mult decât atât, ea a şi apărut deja, în mod efectiv… Aceasta este o nuanță foarte importantă, care cere o explicație.

Analizând cu luciditate şi obiectivitate toate acestea, ne putem pune întrebarea: Oare de ce nu ar exista viață şi în altă parte, în acest imens univers?

Cu cât studiem mai atent şi mai mult condițiile ce sunt necesare apariției vieții, cu atât realizăm că numărul criteriilor pe care le crezusem noi inițial ca necesare este prea mic şi este necesar să fie mereu mărit. Spre exemplu, este important ca o planetă cât mai asemănătoare cu planeta Pământ să fie situată la o distanță corespunzătoare față de Soarele ei. De fapt, într-o asemenea situație, temperatura medie este necesar să permită existența apei în stare lichidă.

Analizând toate acestea, putem răspunde cu „da“, fără să şovăim, principiului cosmologic, care afirmă că nimic nu poate împiedica apariția vieții, în absolut orice loc din acest univers imens în care aceste condiții sunt respectate. Dar aceasta nu înseamnă că întotdeauna şi peste tot, aceste condiții sunt îndeplinite, toate în acelaşi timp. Spre exemplu, să ne imaginăm că pentru apariţia vieții sunt necesare o sută de condiţii, şi că fiecare dintre ele are o şansă la un milion să fie îndeplinită. Probabilitatea ca aceasta să se petreacă ar fi de o şansă la un milion înmulțit cu o şansă la un milion… şi aşa mai departe de 100 de ori. În final, avem o şansă la câteva miliarde de miliarde de miliarde de miliarde…

Morala: viața este, fără îndoială, un fenomen ce este în mod evident permis peste tot în Univers, în Universul fizic, dar cu toate acestea, acest fenomen este foarte puțin probabil.

La ora actuală, oamenii de ştiinţă nu cunosc foarte precis toate condițiile ce sunt necesare vieţii şi cunosc încă şi mai puțin probabilitatea ca acestea să fie îndeplinite. Numărul planetelor care gravitează în jurul altor stele se dovedeşte, însă, a fi din ce în ce mai mare, şi putem spera că, deşi viața este foarte exigentă, ea dispune, dat fiind faptul că beneficiază şi de ajutorul lui Dumnezeu, de foarte multe lumi care îi permit să existe.


Citiți a patra parte a articolului

Citiți și:

Pregătiți-vă pentru extraordinara întâlnire

Este istoria omenirii scrisă de civilizaţii extraterestre?


 

yogaesoteric
20 iunie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More