De ce nu avem AER (Acţiuni pentru Eliberarea României) (I)

 

Există câteva posibile explicaţii pentru faptul că, de 30 de ani, nu se ridică o forţă politică antisistem autentică, oricât de mare ar fi această necesitate.

Explicaţiile sunt grupate pe categorii, începând cu piedicile puse de adversarii eliberării sau create prin degradarea naţiunii, continuând cu erorile promotorilor ei, apoi cu slăbiciunile beneficiarilor ei şi în final cu obstacolele ridicate de condiţia umană.

1. Rezistenţa celor ce vor să ne menţină captivi

1. Piedicile puse de la vârf de găştile care au uzurpat instituţiile statului, paraziţii fiind concurenţi în lupta pentru privilegii, dar uniţi împotriva anticorpilor politici. Puterea mafiei îmbogăţite, care foloseşte prada acaparată de la victime drept capital regenerabil, ca mijloc de câştigare a meciului „democratic” întru evitarea controlului averilor şi confiscării celor ilicite, după o eventuală sentinţă, după o eventuală anchetă, după o eventuală răsturnare de regim.

2. Poziţia retrogradă a păturii funcţionăreşti. Rezistenţa ocupanţilor instituţiilor neepurate şi fagocitate birocratic de nulităţi obediente, paraziţii lucrând contra interesului public: în administraţie, fisc, poliţie etc. Evitarea „lustraţiei” reale aduse la zi, a deparazitării instituţiilor de cei care au participat până azi la distrugerea României. Dacă responsabilii şi beneficiarii Tranziţiei s-ar declara discriminaţi astfel, s-ar impune cercetarea şi judecarea lor, pentru a fi daţi afară penal – ceea ce îi sperie şi mai tare.

3. Lipsa de transparenţă, justificată prin protecţia vieţii private sau a secretelor „clasificate”, care acoperă răufăcătorii. Blocarea accesului la documentele demascatoare, dezorganizarea şi rătăcirea premeditată a arhivelor păzite de… Ministerul de Interne. Accesul privilegiat al uzurpatorilor puterii la informaţii. Pentru supuşi – interdicţii şi spionare. Pentru stăpâni – confidenţialitate … pentru acte de interes public. În numele interesului naţional nu ştim niciodată la timp cum e trădată ţara chiar de cei care „o apără”… de cetăţeni. „Este neapărat necesară cooptarea unor oameni din sistem care au acces la date şi informaţii concrete: Ministerul de Finanţe, Banca Naţională, Curtea de Conturi, DNA etc., şi am unele rezerve că persoane din aceste instituţii, care s-au bucurat de avantajele postului, vor dori să colaboreze cu societatea civilă pentru crearea unei alternative” (Ileana Andersson). Altfel spus, cheile sunt la ei în buzunar.

4. Rezistenţa caracatiţei securisto-comuniste care guvernează din umbră, schimbând doar păpuşile temporare de pe scena politică, îşi termină rolul de etapă. Activitatea antidemocratică şi infracţională a unor Se(cu)RIşti şi atâtor „servicii” parazitare, care în loc să apere interesele colective ale celor de la care le vine salariul (e drept, distribuit de stăpânii momentului) sprijină afacerile criminale şi susţin reţeaua de şantaj reciproc care a paralizat penalizarea infractorilor şi a coordonat privatizarea lagărului (a se vedea cartea lui Marius Oprea – Moştenitorii Securităţii).

5. Farsa luptei dintre ramurile FSN-ului securisto-comunist (USL, PDL şi sateliţi) – care au ocupat tot spectrul politic, pe măsluita axă „dreapta/stânga”. „Rotativa” prin care populaţia sătulă de garnitura n=n-2, relegitimează garnitura n-1=n-3, migraţia electorală facilitând procesul de năpârlire continuă.

6. Infiltrarea, intimidarea, sabotarea, deturnarea şi satelizarea formaţiunilor care s-au jucat de-a opoziţia, compromiţând încrederea în alternativă şi democraţie. Confiscarea sau anihilarea PNŢcd, PNL, PSDR, CDR, AC, PAC etc.

7. Diversiunile de gen PRM, PNG sau PPDD care compromit tocmai revolta pe care pretind a o susţine determinând publicul să nu mai creadă în rezistenţă, după atâtea pseudo-bătălii penibile. Mesajele antisistem fiind astfel banalizate, asociate cu vulgaritatea, gestionate tocmai de cei contra cărora este necesar să se lupte. Revoltaţii fiind captaţi, luaţi sub control, pentru a nu deveni periculoşi.

8. Propagarea ideii că nu poate exista alternativă şi boicotarea încercărilor de a lansa una. Banaliştii care chibiţează continuu meciul între ramurile feseniste şi deplâng efectele Tranziţiei Criminale „nu observă” cauza principală, faptul că alegem continuu „răul mai mic” pentru că nu se ridică o alternativă. Printre motive fiind şi prevederile legale care împiedică creşterea noilor formaţiuni, discriminând independenţii si partidele mici încât să nu se poată ridica alternative eliberatoare, spărgând monopolurile.

9. Inerţia mentalităţilor şi intereselor fesenisto-comuniste larg diseminate. Dorinţa multora de a nu da socoteală pentru ce s-a petrecut în aceşti 30 de ani, de a-şi ascunde crimele, delictele, greşelile sau pasivitatea, de a scăpa de pedeapsă, de a rămâne cu prada, de a fi trataţi cu respect sau a se privi fără jenă în oglindă. Cei care se simt cu musca pe căciulă propovăduiesc pornirea de la zero, uitarea trecutului. Mai ales moştenitorii averilor jefuite, care pretind că nu au legătură cu părinţii lor („autorii” lor – juridic).

2. Deturnarea sau descurajarea prin diversiuni, provocări, farse, falsuri

1. Diversiunea şi teama de diversiune. O nenorocită combinaţie de credulitate și suspiciune – alternând păgubos. După ce i-au crezut pe toţi demagogii, mulţi creduli au trecut la neîncredere oarbă. Ca şi cum nu ar exista discernământ, verificare, observarea activităţii trecute a cuiva, judecarea poziţiilor publice etc. De atâta frică de provocatori, cârtiţe, falsuri – nu se mai încrede nimeni în nimeni. Ar fi altceva dacă activiştii s-ar raporta la programe precise, care nu lasă loc jocului sinuos. Dar liderii demagogi nu fac asta, folosind platforme de maximă „vaguitate”, care nu obligă la nimic si nu permit verificarea promisiunilor.

2. Armata răspândacilor şi postacilor folosiţi pentru intoxicarea mediilor sociale şi împiedicarea înfiripării unei atitudini antisistem coerente nu este înfruntată corespunzător. Fac ce vor acoperitorii cu bruma semnalelor utile. De la grupurile de adolescenţi care vin pe la porţi în campaniile electorale, la marea de pauperi dispuşi la orice pentru un bacşiş sau un mic privilegiu. Inclusiv la a sparge capul cui li se spune. De la cumpărarea alegătorilor cu pixuri, umbrele, ulei etc. şi a susţinătorilor cu privilegii proporţionale cu serviciul, se ajunge firesc la controlul secţiilor de vot şi falsificarea alegerilor.

3. Efectul pervers al nemulţumirii legitime a populaţiei, pe care unii o exploatează întru nostalgie pentru epoca comunistă, ca şi cum nu de acolo se trage actuala nenorocire, nu activiştii şi securiştii au devenit actualii patroni, vânzând ţara. Confuzia este sporită de doctrinarii de serviciu, care ascund faptul că „dreapta” apără teoretic oligarhia roşie, iar stânga… o apără practic. Efect parşiv al confiscării denunţării crimelor regimului „comunist” de către propaganda pentru exploatare capitalistă. Consens între ideologii de toate culorile: să declare că s-au dovedit utopice năzuinţele curate ale comuniştilor români. Dacă s-ar înţelege că a fost vorba de ocupaţie URSS genocidară continuată cu lagăr de muncă, vopsit cu lozinci egalitare, ar fi de rău şi pentru propagandiştii capitalismului sălbatic şi pentru campionii lui de Tranziţie: nomenclatura securisto-comunistă.

4. Deturnarea atenţiei spre piste false, cultivarea teoriilor socio-politice de bodegă/tarabă/compartiment/cancan: trădări imaginare care acoperă pe cele reale, salvarea prin dictatură militară, reinstaurarea comunismului sau a regelui Mihai (şi moştenitoarelor sale) etc.

5. Îndemnurile la compromis, colaborare, consens, cuminţenie, la iertarea călăilor, la evitarea confruntărilor şi chiar la iubirea agresorului, făcute de mentorii de serviciu, de banaliştii politici, de laşii paralizaţi de frica de violenţe, sau de capii bisericii complice – necurăţite de colaboraţionişti, infestate de paraziţi în sutană şi folosită de putere pentru a menţine masele în întuneric.

6. Iluzia „revoluţiei apolitice” miraculoase, care să schimbe brusc natura umană. Cei scârbiţi de circul „politic” cred că el se datorează numai „forţelor răului” concrete nu şi forţei sale generice. Nu observă în istorie cum au fost confiscate răsturnările. Că eliminarea unei caracatiţe strecurată la cârmă nu duce automat la însănătoşirea corpului social. Că înlocuitorul statului poate degenera similar (corporaţiile de-abia aşteaptă). Că a face propagandă împotriva politicianismului este tot politică şi că un nou regim nu poate evita nevoia de program de reorganizare, de metodă pentru a se ajunge la noul regulament, la o nouă fiziologie. Şi că emergenţa are limite, nu numai planificarea.

7. Confuzia dintre instituţii şi persoanele sau grupările care le ocupă (uzurpă), care face ca luptătorii pentru însănătoşirea statului cangrenat de pegră să fie etichetaţi ca „anarhişti”. Iar criticii parazitării structurilor naţionale sunt acuzaţi că „fac rău ţării”, adică anticorpii civici sunt anihilaţi, ca să nu deranjeze dăunătorii. De aceea nu prinde teren nici ideea proceselor „în regres”, prin care statul „comitent” ar putea recupera câte ceva de la „prepuşii” vinovaţi.

8. Falsitatea aşa-zisei „reprezentări”, care a preschimbat democraţia în farsă. Nimic neputând para cumpărarea celor votaţi de cei cu bani mulţi şi interese mari. Aleşii decid invers decât vor alegătorii! E foarte slab promovată democraţia reală, puterea cetăţeanului. Nefolosirea infrastructurilor tele-informaţionale adecvate democraţiei directe: sisteme de vot, de sondaj, de verificare a reprezentării (dacă aleşii votează aşa cum vor cei care i-au mandatat). Absenţa contractului politic şi răspunderii pentru guvernare, care permite orice înşelăciune. Referendumul este folosit rar şi impropriu (nu pentru aspecte ca: privatizarea devastatoare, legea Cojocaru, cedarea resurselor pe nimic străinilor, aderarea la Europa, scut antirachetă și soldaţi în Afganistan şi Irak, Reunificarea, funcţionarea Curții Constituționale, politica fiscală, împrumuturile împovărătoare etc.).

9. Activitatea unor grupuri de interese şi societăţi secrete de tipul masoneriei, care urmăresc dirijarea ocultă a societăţii. Pe lângă asocierea în grupuri care exploatează pe cei care participă la societate ca persoane neînhăitate, funcţionând şi solidarizarea emergentă a celor care au de profitat din întreţinerea unor reguli inechitabile. Conspiraţia implicită a profitorilor solidari vizibilă prin efecte fiind interesată de compromiterea vigilenţei civice, prin răspândirea unor teorii primitive ale complotului.

3. Funcţionarea antijustiţiară a justiţiei

1. Intimidarea criticilor şi denunţurilor împotriva abuzurilor şi „ingineriilor”, prin procese pentru calomnie, defăimare etc. – tehnici de domesticire judiciară care au înlocuit şi în occident represiunea directă şi au amplificat parazitismul juridic. Astfel, ideologia atotputerniciei normelor legale este pusă deasupra vieţii şi a binelui. Are loc prezumarea unei legitimităţi absolute a legalităţii, chiar când e contrazisă de realitate. Nu mai avem acces personal la adevăr. El ar urma să fie stabilit numai la judecătorie, „prin sentinţă rămasă definitivă”. Inclusiv că doi şi cu doi fac trei. Nu întâmplător tocmai la noi nu s-a vorbit de „justiţia de tranziţie” – care ar fi permis curăţirea societăţii, după eliberarea de sub comunişti… dacă aceasta reuşea.

2. Activitatea antijustiţiară a legislativului şi justiţiei criminalizate, în frunte cu Curtea Constituţională, ziduri contra emancipării cetăţenilor, maşinărie antisocială bazată pe formalisme invocate cu rea credinţă şi complicităţi sinistre, care protejează marii infractori şi împiedică pedepsirea vinovaţilor. Prestaţia lamentabilă, incorectă sau delictuală a legiuitorilor, judecătorilor, procurorilor, avocaţilor complici – formaţi de comunism şi Tranziție. Selecţia putredă care formează casta venală a judecătorilor, avocaţilor şi notarilor.

3. Invocarea complice a prescripţiei pentru a scuti criminalii de pedeapsă, deşi se impunea aplicarea suspendărilor, întreruperilor, imprescriptibilităţii. Invocarea dolosivă a non-retroactivităţii, pentru a nu se putea corecta abuzurile şi face dreptate. Auto-amnistierea celor care s-au căţărat deasupra legii folosind-o pentru jaf şi crimă. Folosirea în continuare a experţilor juridici care au acoperit cu legi crimele regimului, dar „nu reuşesc” să conceapă legi corectoare.

4. Faptul că nu a avut loc procesul comunismului şi nici procesul celor care l-au împiedicat după 1989. Prea puţini înţelegând consecinţele asupra prezentului, că modul de formare a oligarhiei şi sărăcire a majorităţii este delictual şi contestabil şi că tocmai de aici poate porni eficace delegitimarea stăpânilor de azi şi răsturnarea lor în numele justiţiei (penale).

5. Faptul că nu a avut loc procesul celor care au deturnat revoluţia din decembrie şi au organizat Contrarevoluţia FSN din 1990. Nulitatea absolută a măsurilor abuzive ale regimului ilicit – care decurge de aici – justificând anularea operaţiunilor doar aparent legale prin care am fost lăsaţi fără ţară (privatizări, lichidări, retrocedări preferenţiale etc.). Deturnarea, satelizarea şi compromiterea grupurilor de „foşti revoluţionari”.

4. Neglijarea şi trădarea intereselor naţionale

1. Determinarea plecării în străinătate, la muncă sau definitivă, a celor care nu au suportat condiţiile ingrate create în România, printre care şi mulţi oameni capabili, muncitori şi cinstiţi. Masivitatea exodului provocat de evoluţia patologică a societăţii româneşti a creat o diaspora ce nu mai are aceeaşi percepţie şi nici aceleaşi interese cu cei rămaşi – care se complac în compromisuri, văduviţi de forţele celor plecaţi – din care puţini se mai consideră în exil. Neglijarea românilor din diaspora, curtaţi numai pentru vot.

2. Compromiterea naţionalismului sănătos şi legitim prin patriotism găunos – promovat de agenţii paraziţilor interni şi internaţionalism păgubos – promovat de agenţii paraziţilor externi. Escamotarea problemei integrării ţiganilor. Deturnarea tensiunilor cu maghiarii. Neînţelegerea reciprocă a ceea ce se petrece de cealaltă parte a Prutului. Îndoctrinare pentru supunere slugarnică la orice Poartă şi competiţie între fanarioţii interni pentru mărirea tributului. Filo-americanism mafiot – deşănţat, în competiţie cu filo-rusism mafiot – subteran. Filo-semitism, acoperit cu legi anacronice anti-antisemite, în timp ce slujirea intereselor altor ţări e tolerată deşi încalcă flagrant codul penal.

3. Renunţarea la independenţa ţării, fără referendum, politica externă fiind privilegiul uzurpatorilor satului, pentru a elimina democraţia şi a proteja oligarhia locală. Aceasta a folosit integrarea în Europa pentru a evita revolta internă (care ar destabiliza Europa) şi pentru a găsi piaţă de desfacere pentru sclavi, exploataţi local sau exportaţi. E mai uşor de furat federal: ce culegi dintr-o ţară prin taxare, distribui căpuşelor din alta şi reciproc. Cetăţenii nu-şi mai decid soarta, nu-şi mai organizează viaţa conform intereselor comunităţii, ci primesc ordine despre cum să trăiască de la Moscova, Washington, Bruxelles sau FMI. Aservirea neocolonialistă servind intereselor altora, până la a forţa participarea păguboasă şi ruşinoasă la confruntări imperiale. În timp ce de reunificare vorbim tot în surdină. Presiunile dinafară fiind făcute de complicii căpuşelor interne, similari şi solidari lor, profitorii externi fiind interesaţi în menţinerea pseudo-reprezentanţilor populaţiei de la care pot obţine ieftin ce vor.

4. Copierea unor forme fără fond din societatea occidentală, impunerea unor formule şi mode inadecvate nevoilor României, preluarea selectivă a ideilor de import – în avantajul păturii parazitare. În schimb, este evitată „integrarea de jos”, contagierea cu ideile civice ale revoltaţilor europeni. Suntem fraţi numai cu bancherii şi politicienii venali de aiurea nu şi cu victimele lor.

5. Afilierea la „internaţionale” partinice prin care se transmit ordine secţiilor din România în schimbul asistenţei politice şi logistice, deturnând politica internă de la rezolvarea optimă a problemelor cetăţii. Aceeași situație producându-se şi prin finanţarea din exterior a asociaţiilor civice satelizate. În schimb, prea puţine legături pe orizontală, cu grupările contestatare din lume.

6. Lipsa de patriotism sau de curaj a conducătorilor armatei, parazitară de decenii, care în loc să sară în apărarea poporului român capturat şi pe dinăuntru a stat cu spatele la realitatea înrobirii sau chiar a protejat regimul ocupant şi Securitatea, în momente cheie. Deşi nu au avut activităţi patriotice în afară de inundaţii şi recoltări, războinicii virtuali îşi arată muşchii doar când umilesc subalterni, ucid iniţiativa CADA, sau emit pretenţii materiale de pe poziţii de forţă.


Citiți partea a doua a articolului

Citiţi şi:

Pas cu pas, proiectul de distrugere în secret a României, ce se derulează implacabil

CRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (I)

 

yogaesoteric
29 februarie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More