Scurtă introducere în arta mângâierilor (I)

după lucrarea Tratat de mângâieri de Gérard Leleu
Ne minunăm de câte ne percep ochii, urechile şi gura. Şi totuşi, cel mai generos dintre organele noastre senzoriale este pielea. Ea este cea mai întinsă dintre suprafeţele noastre senzoriale: 18.000 cm² la adult, 2.500 la nou-născut. Organele senzoriale corespunzătoare celorlalte simţuri nu ocupă decât câţiva centimetri. Pielea este de asemenea şi organul cel mai bogat în receptori: în total 1.500.000. „După creier, pielea este, fără îndoială, cel mai important ansamblu de organe,” afirmă Ashley Montagu; tot el adaugă: „O fiinţă umană poate trăi oarbă fiind, surdă fiind, fără nici urmă de gust sau miros, dar nu ar putea supravieţui nici măcar o clipă fără piele.”

Puţini ştiu cât de extrem de sensibilă este pielea. Multă lume o consideră un organ senzorial grosier, care simte vag stimulii, dacă aceştia nu sunt puternici; simţul tactil pare (la o privire superficială) cel mai rudimentar dintre cele cinci simţuri, inferior auzului şi văzului, care sunt considerate cele mai „nobile” dintre simţuri. Dar ne înşelăm: atingerea este cel mai fin dintre toate. Anumite zone ale pielii pot înregistra greutăţi de 2 mg sau discerne distanţa de 1 mm dintre două vârfuri de compas. Pielea poate aprecia mai bine diferenţele de contact decât o face urechea pentru „intervalele” dintre două note. (Un interval este diferenţa de înălţime a sunetului între două note). Dacă pielea este supusă unei vibraţii de frecvenţă rapidă, ea poate detecta întreruperi de 10 miimi de secundă.

În sfârşit, în piele se găsesc, mai ales în derm, şi vase de sânge; în cele mai erogene zone, bogăţia vasculară este extraordinară, de unde şi culoarea lor roşie: buze, mamelon, gland, vulvă, vagin. Vasele de sânge se adună aici în plexuri – împletiri foarte dense de vase sanguine – şi în corpi erectili – adevăraţi bureţi de sânge.

Extraordinara sensibilitate a mâinii

Extraordinara sensibilitate a pielii de pe mâini – şi mai ales de pe vârful degetelor – este demonstrată, dacă ar mai fi nevoie, de următoarele constatări:

– este capabilă să detecteze presiuni de 2 mg, spre deosebire de 20 de mg în medie în celelalte zone ale corpului;
– este capabilă să deceleze o distanţă de 1 mm între cele două vârfuri ale unui compas, spre deosebire de 30 mm în medie în alte locuri;
– conţine aproape 135 de receptori senzitivi pe cm², spre deosebire de alte părţi ale corpului, unde se află între 5 şi 50 de receptori senzitivi pe cm²;
– suprafaţa cortexului cerebral, care corespunde pielii mâinilor, este mai mare decât ansamblul care corespunde tuturor celorlalte părţi ale corpului. Altfel spus: aria de proiecţie corticală a sensibilităţii cutanate a mâinii este la fel de mare ca totalitatea ariilor celorlalte segmente ale corpului (cu excepţia gurii). O mână face cât membrele superioare, plus trunchiul în întregime, plus membrele inferioare la un loc.

Să amintim, de asemenea, că gura (buzele, cavitatea bucală şi limba), agent la fel de important al mângâierii, este şi ea amplu reprezentată în cortexul cerebral: aria sa de proiecţie este comparabilă cu aceea a mâinii.

Prin piele se învaţă iubirea

Iubirea se învaţă prin piele. „Mai ales prin piele am devenit nişte fiinţe capabile de iubire – căci nu din cărţi înveţi să iubeşti, ci numai fiind iubit” (Ashley Montagu). Contactul cutanat este în acelaşi timp emoţie, comunicare, protecţie. Dar este şi o fuziune, mai mult chiar, o simbioză. Hrănirea sugarului, toaleta, culcarea lui, nu sunt nişte simple îngrijiri dietetice şi igienice oferită într-o neutralitate reciprocă. Aceste activităţi sunt puternic impregnate de erotism şi afectivitate. Căci acum se dezvoltă o gamă întreagă de emoţii, care ţin de plăcere, stare de bine, bucurie. „Încă din primele luni de viaţă, schimbul afectiv devine mai important decât activităţile nutritive, de care depinde totuşi supravieţuirea.” Mângâierile pline de afecţiune sunt atunci la fel de necesare ca şi alimentele.

De-a lungul întregii vieţi, contactele cutanate păstrează o încărcătură emoţională: „Din momentul în care contactul dintre două epiderme depăşeşte încheietura mâinii…, impactul emoţional şi afectiv este întotdeauna considerabil” (Pierre Bour). Raporturile cutanate între femeie şi bărbat nu sunt nişte banale prestări de servicii materiale şi sexuale. Ci sunt pline de sentimentalitate – de aceea putem afirma că pielea este un izvor de sentimente.

Sentimentele se transmit, iar contactele sunt o adevărată comunicare. Prin intermediul pielii sale, bebeluşul simte stările sufleteşti ale mamei, simte iubirea, solicitudinea acesteia, dar şi (la polul opus) lipsa ei de tandreţe, angoasa, oboseala. Invers, mama intuieşte prin contact dacă micuţului îi este bine sau rău. În cazul adulţilor, nu numai orbii aud sau „vorbesc” prin intermediul pielii. Un contact este adesea mai grăitor decât un discurs, îndeosebi între îndrăgostiţi.

Contactul înseamnă de multe ori: „Linişteşte-te, copilul meu”. Îi asigură micuţului, pe care lumea exterioară îl agresează în mii de feluri, cea mai bună protecţie; este realmente un port sigur. Copilul, asemenea puilor de maimuţă observaţi de Harlow, învaţă progresiv să se îndepărteze de acest port pentru a face o serie de plimbări din ce în ce mai îndrăzneţe; dar, la cea mai mică neplăcere, aleargă înapoi, ca la un refugiu. Adulţii păstrează nevoia de a se arunca în braţele unei alte fiinţe umane, atunci când oboseala, grijile, decepţiile îi copleşesc. Bărbaţi sau femei, ne place să fim cuprinşi, luaţi în braţe de cineva în care avem încredere. Acest contact intim linişteşte şi reconfortează. Bebeluşul, dar şi iubitul(a) adorm la pieptul care-i alină, simţindu-se în siguranţă.

Tot în iubire îşi găseşte fiecare rolul, atât cel care mângâie, cât şi cel care este mângâiat. Cel care oferă este mai puternic prin ceea ce a oferit, iar senzualitatea i se îmbogăţeşte prin ceea ce a sădit. Semănând plăcere, culegem bucurie, dăruind mângâieri, primim tandreţe.

Binefacerile mângâierilor

Instinctiv, cunoaştem binefacerile contactului mâinii cu trupul şi, într-un sens mai larg, ale contactelor dintre epiderme. Mama este aceea care îşi pune mâna pe burtica micuţului suferind de colică ori care-l sărută pe locul unde s-a lovit sau ars.

Adulţi fiind, recurgem încă la această formă de liniştire. Căci medicul sau prietenul(a) îl calmează pe cel care suferă, se întristează sau este cuprins de angoasă, îi aduce alinare cu mâna-i compătimitoare şi reconfortantă: o mână care atinge, care strânge, braţe care cuprind sau chiar aduc la piept.

Din păcate, aceste practici sunt din ce în ce mai rare. Pe de o parte, tactilul, este un simţ dat uitării şi un mod de comunicare din ce în ce mai neglijat. Pe de altă parte, recurgerea la medicamente, din uşurinţă şi „tehnicizare” a comportamentelor noastre, este aproape automat. Dureri = pastile analgezice; anxietate = tranchilizante; contracturi = pastile miorelaxante etc. Dar dacă, în loc să ne aruncăm asupra cutiei cu pilule sau să ne grăbim spre medic pentru cea mai mică bubă, ne-am atinge, ne-am dezmierda, ne-am masa? Ce economie de medicamente am face! Ce de bani ar economisi Asigurările de Sănătate!

Să vedem acum, la nivelul diferitelor „etaje” ale fiinţei noastre care sunt efectele benefice ale mângâierilor şi masajelor.

Efecte la nivelul pielii

Contactul tactil activează circulaţia sangvină. Se produce o vasodilataţie a arteriolelor şi capilarelor, care determină un aflux de sânge proaspăt şi, prin urmare, de oxigen şi de substanţe nutritive. De asemenea, se produce şi un drenaj al venelor, care duce la o ameliorare a circulaţiei de întoarcere şi, prin urmare, la o evacuare a toxinelor (uree, acid uric, acid lactic, CO2 etc.). Contactul tactil activează schimburile dintre vasele de sânge, mediul interstiţial şi celule, schimburi care au rol în aporturile nutritive şi eliminarea toxinelor. Prin aceste două acţiuni, contactul tactil determină o piele mai fermă.

Contactul tactil stimulează producerea de anticorpi de către celulele mastocite, fapt care creşte imunitatea (creşte capacitate de apărare a organismului împotriva microbilor). Contactul tactil ameliorează bolile de piele, mai ales eczema, urticaria, psoriazisul. Ceea ce nu este de mirare când ştim ce legătură există între aceste maladii şi anxietate şi cât de mult se calmează „nervii” prin contactul tactil. Cât despre legăturile strânse dintre psihism şi piele, ele se explică prin originile embriologice comune şi rolul epidermului în structurarea propriei identităţi.

Citiți partea a doua a articolului

Citiţi şi:
Arta de a face dragoste în mod sublim fără contact sexual
Tatuajele şi piercingul – o modă periculoasă

yogaesoteric
23 februarie 2011

Also available in: English