Secretele din Silicon Valley. Ceea ce Big Tech nu vrea să știți (I)

Silicon Valley, amplasată în sudul zonei Golfului San Francisco din nordul Californiei, nu este doar o locație geografică. Este o idee. Este o expresie a dorinței de a digitaliza toate informațiile din lume și de a crea baze de date, de a urmări și de a stoca aceste informații. Și, după cum începem să aflăm, rezultatul acestei digitalizări a tuturor informațiilor este o lume fără intimitate. O lume în care capacitatea noastră de a participa la o dezbatere publică este supusă capriciilor marilor miliardari din domeniul tehnologiei. O lume în care libertatea este ceva de domeniul trecutului și nimeni nu este în afara razei de acțiune a Big Brother.

Ca o aparentă coincidență „fericită”, agențiile de informații caută la rândul lor să capteze și să stocheze fiecare detaliu despre fiecare moment al vieții noastre. Este doar o coincidență, nu-i așa? Complexul din Silicon Valley deține acum suficiente informații pentru a ne urmări fiecare mișcare, a ne asculta fiecare conversație, a ne cartografia rețelele de comunicare virtuală și, din ce în ce mai mult, a ne prezice planurile de viitor. Asistăm la o serie de evenimente deloc întâmplătoare care au condus la lumea de astăzi.

Dar ceea ce oamenii obișnuiți nu știu, este că Silicon Valley are o istorie foarte specială. Ea explică cum s-a ajuns aici și ne vorbește despre viitor, în timp ce noi părem a fi somnambuli. Un viitor al supravegherii totale și al controlului total de către miliardarii Big Tech și susținătorii lor din umbră.

Cunoscută cândva sub numele de „Valea bucuriilor inimii”, Valea Santa Clara era o zonă rustică, agrară, cunoscută pentru climatul său blând și pomii fructiferi înfloritori. Până în anii 1960, a fost cea mai mare regiune producătoare și de ambalat fructe din lume.

În prezent, există puține amintiri ale trecutului agricol al văii. Supranumită „Silicon Valley”, în zonă se află multe dintre cele mai mari companii de tehnologie și social media din lume, de la Google și Facebook la Apple și Oracle, de la Netflix și Cisco Systems la PayPal și Hewlett-Packard. Este centrul unei industrii globale care influențează economia, modelează discursul nostru politic și schimbă însăși natura societății noastre.

Deci, ce s-a petrecut? Cum a avut loc această schimbare remarcabilă? De ce este Silicon Valley epicentrul acestei prefaceri?

Răspunsul este surprinzător de simplu: s-a produs al Doilea Război Mondial. Afluxul de cercetare și industrie de înaltă tehnologie în regiune este rezultatul direct al celui de-al Doilea Război Mondial și al acțiunilor unui singur om: Frederick Terman.

Frederick a fost fiul lui Lewis Terman, un pionier al psihologiei educaționale de la Școala superioară de educație Stanford. Un eugenist declarat, Lewis Terman a popularizat testarea IQ în America, ajutând la efectuarea primei testări în masă a IQ-ului pentru armata americană, în timpul intrării SUA în Primul Război Mondial.

Frederick Terman a studiat la Stanford, obținând o diplomă de licență în chimie și un masterat în inginerie electrică înainte de a merge la MIT pentru a-și lua doctoratul în inginerie electrică sub conducerea lui Vannevar Bush. Cei doi au intrat în joc la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, când Bush (care conducea Biroul de Cercetare și Dezvoltare al SUA, responsabil de aproape toate activitățile de cercetare și dezvoltare pentru armata americană pe timp de război) i-a cerut lui Terman să conducă Laboratorul ultrasecret de Cercetare Radio de la Universitatea Harvard. Acolo, Terman a avut la dispoziție 800 dintre cei mai buni cercetători din țară în domeniul emergent al războiului electronic. Activitatea lor a inclus dezvoltarea unora dintre primele echipamente de informații de semnal și de informații electronice, inclusiv detectoare radar și dispozitive de bruiaj radar, care urmau a fi folosite împotriva apărării antiaeriene germane.

The Valley, așa cum o cunoaștem astăzi, s-a născut în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, când Terman s-a întors la Stanford în calitate de decan al Școlii de Inginerie și a început să transforme școala în „MIT-ul Occidentului”.

Steve Blank: „Terman, cu experiența sa de război, a decis să transforme Stanford într-un centru de excelență în domeniul microundelor și al electronicii, iar el era omul potrivit pentru a face aceasta. Laboratorul de cercetare radiofonică de la Harvard era cel mai avansat din Statele Unite în domeniul emițătoarelor și receptoarelor de microunde. Și ceea ce a făcut el a fost să recruteze unsprezece foști membri ai laboratorului de cercetare radio și să le spună: «Felicitări! Acum sunteți cu toții profesori la Stanford!». Aceștia s-au alăturat Universității Stanford și și-au înființat propriul laborator: Electronics Research Lab. Apoi au obținut primul contract de la Office of Naval Research, suficient pentru a finanța cercetarea Stanford în domeniul microundelor. Până în 1950, Terman a transformat departamentul de inginerie de la Stanford în MIT-ul Occidentului. A făcut-o prin preluarea tuturor activităților inovatoare de cercetare și dezvoltare în domeniul microundelor din timpul războiului, prin mutarea lor la Stanford, prin preluarea șefilor de departament și a personalului cheie”. (Sursa: Istoria secretă a Silicon Valley)

Cu fondurile de cercetare militară care curgeau în regiune, Terman a început să transforme zona golfului San Francisco într-un punct fierbinte al cercetării de înaltă tehnologie. În 1951, el a creat Parcul Industrial Stanford – cunoscut în prezent sub numele de Stanford Research Park – un proiect comun între Stanford și orașul Palo Alto pentru a atrage în zonă marile corporații de tehnologie. Parcul a avut un succes uriaș, atrăgând în cele din urmă Hewlett-Packard, General Electric, Kodak și alte firme importante din domeniul tehnologiei. În plus, a consolidat Silicon Valley ca punct de legătură între Stanford, marile companii de tehnologie și cercetarea sponsorizată de guvern.

Iar această legătură nu a fost una tangențială, după cum scrie cercetătorul Steve Blank în propria sa istorie a rădăcinilor militare ale Silicon Valley: „În anii 1950, Fred Terman a fost consilier al fiecărei ramuri importante a armatei americane. A făcut parte din Consiliul consultativ pentru cercetare și dezvoltare al armatei, din Consiliul consultativ științific pentru contramăsuri electronice al Forțelor Aeriene, a fost membru al Consiliului de administrație al Institutului de analiză a apărării, al Comitetului consultativ pentru cercetare navală, al Consiliului științific al apărării și consultant al Comitetului consultativ științific al președintelui. În cadrul activităților sale comerciale, a făcut parte din consiliile de administrație ale HP, Watkins-Johnson, Ampex și a fost director și vicepreședinte al Institutului de Cercetare Stanford. Este uimitor că acest tip a dormit vreodată. Terman a fost cea mai bună mașină de networking pentru Stanford și pentru contractele sale militare.”

Nu este niciun secret că Silicon Valley a prosperat încă de la început datorită banilor de la Pentagon (destinați cercetării) și a legăturilor cu Ministerul Apărării. De la William Shockley (un eugenist care și-a petrecut cel de-al Doilea Război Mondial ca director al Grupului de operațiuni de război antisubmarin al Universității Columbia; a fost considerat drept celălalt părinte fondator al Silicon Valley pentru activitatea sa în domeniul semiconductorilor de siliciu) la Institutul de Cercetare Stanford (un contractor militar cheie care a avut legături strânse cu Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată ARPA), Departamentul de Apărare al SUA a avut un rol cheie în dezvoltarea regiunii.

Institutul de Cercetare Stanford (SRI) a fost condus de Terman și creat de către administratorii Universității Stanford în 1946. Încă de la înființare, SRI a fost instruit să evite urmărirea contractelor federale care ar putea implica Stanford în chestiuni politice. Însă, în șase luni, SRI a încălcat deja această directivă, încheind contracte cu Office of Naval Intelligence. În anii 1960, în același timp în care Centrul de Inteligență Artificială al institutului crea Shakey – „primul robot mobil care putea raționa despre mediul înconjurător”, SRI a fost luat în vizor de protestatarii împotriva Războiului din Vietnam pentru activitatea sa contractuală cu ARPA, divizia Pentagonului dedicată dezvoltării tehnologiei de ultimă oră. Protestele au determinat Universitatea Stanford să întrerupă în mod oficial legăturile cu SRI în anii 1970, dar cercetările finanțate de armată nu s-au oprit aici.

Institutul de Cercetare Stanford avea să devină al doilea nod al ARPANET, rețeaua creată de Pentagon ce ulterior va da naștere internetului modern. Primul mesaj între două computere a fost trimis pe ARPANET, între un calculator de la UCLA și unul de la SRI.

Robert Kahn, șeful diviziei de comandă și control a ARPA, a creat prima rețea mobilă experimentală (cunoscută sub numele de „PRNET”) în jurul Silicon Valley și a format rețeaua inițială de sateliți („SATNET”) capabilă să conecteze internetul timpuriu la nivel internațional. În 1973, Kahn a apelat la ajutorul lui Vint Cerf, profesor asistent la Universitatea Stanford, pentru a dezvolta, în cadrul unui proiect al Departamentului Apărării, suita de protocoale TCP/IP, elemente esențiale în scopul creării internetului.

În cadrul unei discuții recente găzduite de DARPA, cea mai recentă denumire pentru ceea ce a fost inițial ARPA, Vint Cerf a recunoscut că întregul proiect ARPANET a fost dictat de nevoile Pentagonului de a avea un sistem de comandă și control care să răspundă cerințelor militare.

Vint Cerf: „Internetul a fost motivat de convingerea că sistemul de comandă și control ar putea utiliza computerele pentru a permite Departamentului Apărării să își folosească resursele mai bine decât un adversar. În acest caz particular – Bob, în special, a început programul la DARPA în anii 70 – ne-am dat seama că aveam nevoie de computere pe navele de pe mare, în avioane și în vehicule mobile, iar ARPANET a făcut doar programe dedicate, fixe. Știți, mașini care se aflau în camere cu aer condiționat conectate între ele – în linii mari, circuite telefonice dedicate. Așa că nu poți conecta tancurile între ele cu cabluri, pentru că trec peste ele și se rup, iar avioanele nu vor reuși niciodată să se ridice de la sol. Așa că acest impediment a dus la nevoia de comunicații radio mobile și comunicații prin satelit, în rețea.

Am făcut aceasta pentru Departamentul Apărării, care era necesar să opereze peste tot în lume. Și astfel, nu putea fi un proiect limitat, într-un fel sau altul, la CONUS, de exemplu. De asemenea, nu putea fi un proiect dependent în vreun fel de cooperarea altor țări în ceea ce privește alocarea, de exemplu, a spațiului de adrese. Adică, ar fi fost stupid dacă am fi folosit coduri de țară pentru a indica diferite rețele, diferiți identificatori de rețea. Imaginați-vă că urmează să invadați țara B și, înainte de a face aceasta, e nevoie să mergeți și să le spuneți: «Bună ziua, vom invada țara dvs. în câteva săptămâni și avem nevoie de spațiu de adrese pentru a rula un alt sistem de operare». Probabil că nu va putea să meargă. Așa că am știut din start că este necesar să aibă o acoperire globală”. (Sursa: De la ARPAnet la Internet, Web, Cloud și dincolo de acesta: Ce urmează?)

Una dintre primele demonstrații ale protocolului – un test din 1977, care a implicat o dubă echipată cu echipamente radio de către SRI, dubă supranumită acum „locul de naștere al internetului modern”, a simulat chiar „o unitate mobilă pe teren, să spunem în Europa, în mijlocul unei acțiuni, urmărind să comunice prin intermediul unei rețele de sateliți cu Statele Unite”.

Citiți partea a doua a articolului

Citiți și:
Soros investește 175 de milioane de dolari în acțiuni ale ‘celei mai mari mașini de spionaj’ din Silicon Valley, firma Palantir
Revolta angajaţilor din Silicon Valley

 

yogaesoteric
23 mai 2022