Secretele limbajului non-verbal: Știi să faci distincția între un zâmbet fals și unul autentic? Află cum poți să îți dai seama…

Absolut nimeni n-ar putea pretinde că n-are nicio importanță cunoașterea adevăratelor gânduri ale unui viitor partener de afaceri sau a veritabilelor sentimente ale celui cu care alegi să-ţi împarţi viaţa. Limbajul non-verbal reprezintă cea mai ușoară metodă de „citire” a gândurilor cuiva. Cu condiția să știi să-l decodifici!

Dintre toate expresiile faciale, cele ocazionate de către zâmbet sunt cele mai înșelătoare. Există circa 18 moduri diferite de a zâmbi. Dintre acestea, un singur fel de zâmbet izvorăște din suflet și este autentic, reflectând starea de fericire: zâmbetul Duchenne. Restul se încadrează la categoria „zâmbete false”, menite să-l inducă în eroare pe interlocutor.

Guillaume Duchenne (1806-1875) a fost un neurolog francez care a studiat conductivitatea căilor neuronale și proprietățile electrice ale țesuturilor și celulelor. El a studiat și modul în care sunt activați diferiții mușchi faciali, sub influența stărilor emoționale. Duchenne a descoperit că un zâmbet autentic, izvorât dintr-o stare de fericire, angajează atât mușchii aflați în zona gurii, cât și pe cei din zona ochilor. În schimb, persoana care oferă interlocutorului un surâs prefăcut, care nu reflectă adevăratele sentimente, va zâmbi doar cu buzele, fără a fi contractați și mușchii faciali dimprejurul ochilor.

În termeni științifici, neurologului Duchenne i-a fost dat să constate că zâmbetul neprefăcut implică o contracție a mușchiului zigomatic – ce ridică colțurile gurii, precum și a mușchilor orbiculari ai ochiului – a căror contracție crează mici cute la colțurile ochilor, în timp ce zâmbim.

Altfel spus, un surâs ce pornește din bucurie este un zâmbet al ochilor și al gurii; surâsul prefăcut se limitează doar la buze, fiind produs, ori de câte ori e nevoie (și e nevoie foarte des în cazul persoanelor prefăcute!) doar prin încordarea mușchiului marele zigomatic. Actualmente, surâsul sincer este denumit, în termeni psihologici, zâmbetul Duchenne.

La americani a fost botezat și zâmbetul prefăcut. Acesta este numit „zâmbetul Pan Am” ori „surâsul Botox”. Primul nume provine de la obiceiul stewardeselor companiei aeriene Pan American, care afișau același zâmbet prefabricat către toți pasagerii. Cel de-al doilea nume a apărut după 2002, când injecțiile cu Botox au intrat în arsenalul cosmeticii. Injecțiile repetate cu Botox, efectuate pentru atenuarea ridurilor de tip „laba gâștei”, pot afecta mușchii oribicularis oculi, conducând la dificultatea de a afișa un zâmbet Duchenne, în ciuda eventualelor sentimente autentice de fericire ale persoanei în cauză.

Ce ar mai fi de spus, în final? Mare atenție la zâmbetele prefăcute și la motivele pentru care sunt afișate!

Citiţi şi:

Zâmbetul, cel mai puternic instrument al tău

Un singur zâmbet natural poate stimula creierul uman precum 2.000 de ciocolate!

Liderii lumii sunt antrenați să folosească «limbajul trupului» pentru a-și manipula audiența



yogaesoteric

12 noiembrie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More