Semeţirea şi deznădejdea

 

Vă confruntaţi în viaţa dumneavoastră spirituală cu două aspecte care se bat cap în cap: semeţirea şi deznădejdea. Bineînţeles, vă daţi seama că aceasta vin de la vrăjmaşul, dar nu vă puteţi lupta cu ele, şi amândouă sunt foarte apăsătoare pentru suflet. Poate că nu înţelegeţi pricina lor? După cum scriu Sfinţii Părinţi, ele vin din trufia duhovnicească, şi din pricina puţinătăţii smereniei ne şi este greu să le ţinem piept: împotriva amândurora este necesar să ne smerim.

În momentele de deznădejde este nevoie să ne aruncăm toate neputinţele şi păcatele în adâncul milostivirii lui Dumnezeu, să ne frângem inima pentru ele şi să ne pocăim, dar să nădăjduim că vom fi miluiţi, pentru că Domnul pentru păcătoşi a vărsat Preacuratul Său Sânge.

Chiar dacă am împlini toată Legea, în privinţa mântuirii nu este înţelept să nădăjduim în faptele noastre, ci este necesar să ne socotim servitori umili, după cuvântul Domnului. Citiţi şi la Sfântul Marcu Ascetul, în „Cuvântul despre cei ce cred că se pot îndreptăţi prin fapte”. Acolo veţi găsi multe rostiri care ne arată că este nepotrivit să nădăjduim în faptele noastre, ci este bine să le săvârşim ca pe o datorie.

În momentele de semeţire, doborâţi prin aducerea-aminte de propriile neputinţe, păcate şi greşeli, gândurile linguşitoare ce vă momesc. În lupta împotriva ei nu aţi avut puterea de a izgoni aceste gânduri, fiindcă nu aţi procedat cu smerenie, ci aţi vrut să le izgoniţi prin propriile puteri. Atunci este necesar să strigaţi cu smerenie către Domnul: „Miluieşte-mă, că neputincios sunt!”, şi să nu vă tulburaţi, căci se vor depărta. Iar dacă vă veţi tulbura, vrăjmaşii se vor ridica împotriva dumneavoastră cu atât mai mult.

Cât priveşte faptul că vă daţi seama că n-aveţi dreptate, dar vă străduiţi să vă îndreptăţiţi în faţa celorlalţi, realizați şi singuri că aceasta vine din lipsa smereniei: tocmai de aceea este necesar să vă străduiţi să aflaţi această mare comoară care este smerenia, ce aduce totdeauna odihnă.

Sfântul Macarie de la Optina

Citiți și:

Sfântul Serafim de Sarov

Cum se ruga Sfântul Maxim Mărturisitorul neîncetat?

Sfântul Sava Vatopedinul cu leii

 

yogaesoteric
8 februarie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More