Semnele lui Dumnezeu

În miezul unei nopți de primăvară, un tânăr care se ruga în fața unui mic altar în genunchi, lângă câteva cărți, într-o cămăruță mică foarte sărăcăcioasă, atât de umilă încât avea o gaură mare în tavan şi era neîncălzită și neelectrificată, printre lacrimi, aprinzând o lumânare, deznădăjduit din cauza faptului că niciodată nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a căutat, a început să se roage timid:

„Doamne, dacă într-adevăr exiști, permite-mi să Te simt, să Te întâlnesc, să Te găsesc; Doamne, vorbește-mi!”.

Afară a început să plouă; picăturile de ploaie acompaniau suav o pasăre, care s-a oprit din zbor în dreptul ferestrei camerei băiatului, cântând, însă băiatul nu a auzit-o. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!

Neauzind nimic, tânărul s-a rugat în continuare iar:

„Doamne, vorbește-mi!”

Și pasărea a ciocănit de trei ori geamul, atât de puternic, încât sunetul a răsunat în toată cămăruța lui, dar băiatul nu a ascultat-o. Era prea concentrat să audă doar ce considera el că ar fi glasul lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oară.

Cu durere în suflet tânărul a murmurat în tihnă: „Doamne, Te implor, vorbeşte-mi!”. Vântul a început să bată lin afară, părând a fi o adevărată simfonie la pătrunderea lui printre crăpăturile ferestrei măcinate de trecerea timpului, dar băiatul nu i-a dat importanţa cuvenită. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia oară!

Stingând lumânarea, trist, tânărul a spus cu voce parcă lipsită de viaţă: „Doamne, arătă-mi-Te, vreau să Te văd!”.

Pasărea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brăzdat toată bolta cerească, dar tânărul nu a observat măreția lui. Dumnezeu, astfel, i s-a „arătat”!

Nedumerit, tânărul a început să strige fierbinte, printr-o rugă lăuntrică: „Doamne, Dumnezeul meu, lasă-mă să Te miros!”.

O floare din glastră a căzut lângă genunchii băiatului, iar nectarul ei s-a împrăştiat pe hainele lui. El, însă, nu i-a perceput mirosul îmbietor. Aştepta altceva. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „mirosit”.

Tânărul a continuat să converseze cu Dumnezeu: „Până când mă vei lăsa zadarnic să Te chem, oare vrei puțina credinţa-n Tine să mi-o pierd? Doamne, vreau să Te întâlnesc, să Te găsesc, să pun mâna pe Tine, să Te ating!”.

Prin gaura din tavanul cămăruţei sale, dintr-un stup din podul casei, veni pe aripile aerului o albină şi se puse pe umărul drept al băiatului, dar el a atins-o cu mâna stângă și a gonit fragila insectă. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „atins”!

Apăsat de o profundă povară, pe băiat l-a cuprins somnul, dar înainte să adoarmă a șoptit: „Doamne, Doamne, Doamne, lasă-mă să Te gust!”.

Într-un târziu adormi, ghemuit fiind lângă altar, cu capul sub o candelă care ardea pâlpâind. O picătură de untdelemn din candelă s-a scurs ușor și a căzut pe obrazul lui. S-a prelins și a ajuns în gura băiatului. Pulsul inimii lui s-a accelerat, iar tânărul s-a trezit având în gură un gust dulce parfumat, dar nu l-a simțit, pentru că s-a grăbit să se pună în pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „gustat”!

Ajuns în pat şi continuându-şi somnul, băiatul a avut un vis: S-a visat pe el însuşi, în faţa altarului, în genunchi, vorbind cu Dumnezeu, şi spunându-i:

„Nu Te simt, Doamne, nu Te întâlnesc, nu Te găsesc, cred că nu exişti, sau dacă exişti m-ai părăsit, si nu mă mai iubeşti”. Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic. Dintr-o dată un înger foarte frumos a apărut lângă lumânarea care încă mai ardea şi i-a spus, privindu-l:

„Băiatule, eu sunt Rafael, unul dintre cei şapte sfinţi îngeri care ridică rugăciunile oamenilor care se roagă şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt. Am fost trimis la tine de Cel Preaînalt. Nu te teme! Eu îţi voi spune ce-mi este îngăduit, iar tu vei păstra toate cuvintele mele în inima ta. Binecuvântează-l pe Dumnezeu, slăveşte-L şi cunoaşte slava Lui; mărturiseşte înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru tine.

Dar ce a făcut El pentru tine, în această noapte?

La toate rugăciunile ţi-a răspuns, dar tu nu ţi-ai dat seama. De ce? Nu ţi-ai lăsat inima și trupul să-L simtă pe Dumnezeu, doar pentru că, de fapt, conștiința ta nu a înţeles felul în care El ţi s-a făcut cunoscut.

L-ai fi simţit dacă ai fi avut iubire și credinţă puternice, în inimă și suflet, pentru că cel care iubeşte și crede în El cu adevărat, nu are cum să nu-L simtă, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut unele îndoieli iar cu toate acestea semnele ce le-ai primit pe toate, băiatule, dar chiar şi așa, tu nu le-ai înțeles. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu, însă, este mare. Priveşte către icoana lui Iisus. Tânărul, vizibil uimit de cuvintele Sfântului Înger, se uită către icoană. O voce blândă şi-a făcut simţită prezenţa, rezonând din spatele icoanei, care era total învăluită într-un nor de lumină albă-aurie:

„Fiule, îi zise vocea, nu te teme, Eu ştiu demult că inima ta geme de dor. Eu sunt Dumnezeu; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am părăsit. Să nu crezi că aş putea să te uit vreodată, că aș putea să te părăsesc. Lângă tine este mereu unul dintre îngerii Mei, la fiecare pas al tău. Să nu te simţi singur niciodată, ai toată dragostea Mea.” Băiatului începu sa îi curgă lacrimile.

Dumnezeu continuă să-i vorbească: „Fără credinţă nu este cu putinţă să fii plăcut Mie, căci cine se apropie de Mine este necesar să creadă cu toată ființa lui că Eu exist şi că Mă fac răsplătitor celui care Mă caută”.

Dar ce este credința, Doamne, întrebă băiatul, căci eu am trăit tot timpul cu senzația că am credință în Tine?!

„Credinţa este încrederea în ceva nevăzut ca și cum ar fi văzut, şi a-ți dori şi a spera cele aşteptate ca şi cum ar fi de faţă, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta în Mine a fost prea mică și nestatornică până acum. Te-ai îndoit de existența Mea. Să știi că dacă aş fi dorit, Eu aş fi putut pur şi simplu să apar în faţa ta, în trecut, pentru a demonstra că exist, însă dacă aş fi făcut aceasta, tu nu ai mai fi avut nevoie de credinţa necesară ca să crești spiritual. Fericiți sunt cei ce nu au primit nicio dovadă a existenţei Mele, dar au crezut în Mine si au urmărit să se transforme pas cu pas!

Fiule, există o mulţime de dovezi cu privire la existenţa Mea. Aşadar, minunăţiile naturii demonstrează existenţa Mea, tocmai de aceea Eu ţi-am trimis pasărea, albina, fulgerul; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație, tocmai de aceea nici nu le-ai luat în seamă.

Acum însă știi că Eu exist. Credința ta prea mică în Mine s-a transformat acum în convingere. Apropie-te întotdeauna de Mine, în mister dumnezeiesc, fiind mulţumit să Mă întâlnești şi să realizezi, în acelaşi timp, neputinţa conștiinței umane limitate de a Mă înţelege. Te iubesc!”

Vocea şi norul de lumină aurie dispărură. Îngerul Rafael a zâmbit, a stins candela şi, îndată, visul băiatului a luat sfârșit.

Era dimineaţă! Trezit din somn, tânărul şi-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simţea pe deplin fericit că Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spălat pe faţă, s-a îmbrăcat şi a început să se roage în faţa micului altar, în semn de recunoștință.

Era convins acum de existența Celui pe care l-a căutat atât de mult timp și pe care l-a întâlnit tot de atâtea ori, însă fără să realizeze aceasta.

În timpul ultimei rugăciuni a observat Biblia deschisă, deşi tot timpul era închisă, pentru că așa obișnuia să o lase seara la culcare. S-a oprit şi a început să citească:

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta.” Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă” (Marcu 12:30, 31).

Uluit de ce a citit, a închis Biblia, a pus-o pe altar şi a plecat afară, reflectând la cele citite. Ajuns afară, un gând îi tot reverbera insistent în conștiință: „Întoarce-te în camera ta, degrabă, întoarce-te”.

S-a întors şi a observat din nou Biblia deschisă. S-a pus în genunchi, fiind oarecum uimit de ce i se petrecea, şi a început să citească:

„Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale” (Matei 16:24-27).

Un fior cald l-a traversat din cap până în picioare. Atunci a înţeles că Dumnezeu a făcut în așa fel încât Biblia să se deschidă de mai multe ori, ca el să citească unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce să facă mai departe cu viaţa lui. Din acel moment băiatul și-a predat inima în mâinile lui Dumnezeu și, ducând o viață bineplăcută Lui, I s-a dăruit în întregime…

Citiți și:
Cum putem dialoga, în intimitatea fiinţei noastre, cu Dumnezeu (I)
«Să te duci să vorbești cu Dumnezeu»

 

yogaesoteric
2 octombrie 2022