Semnificaţia spirituală a Icoanei Sfintei Treimi a lui Rubliov

Icoana Treimii lui Andrei Rubliov [1] este adesea considerată punctul culminant al iconografiei ruse, şi chiar cei care sunt puţin pregătiţi să perceapă încântătoarea frumuseţe a desenului şi a coloritului ei şi să-i pătrundă profunzimea simbolismului nu pot să nu fie impresionaţi de prospeţimea, tandreţea, emoţia conţinută de această capodoperă.

Această icoană a dat naștere unei literaturi abundente, în care accentul este pus pe istorie şi tehnică mai degrabă decât pe interpretarea spirituală. La acest ultim punct de vedere am vrea să ne oprim acum. Am vrea să răspundem în termeni foarte simpli la întrebarea ce ne spune icoana Sfintei Treimi a lui Rubliov?

Pentru a fixa ideile, să ne amintim scena redată în icoană. Trei îngeri, recunoscuţi după aripile lor, sunt aşezaţi în jurul unei mese. Pe această masă este aşezat un platou. În fundal, un peisaj mai degrabă schiţat decât definit. Vedem acolo un arbore şi o clădire. Este vorba de reprezentarea episodului descris în capitolul 18 din Geneza. Domnul, se spune acolo, i-a apărut lui Avraam în câmpia lui Mamre, sub forma a trei bărbaţi (Biblia nu folosește aici cuvântul „îngeri”). Avraam i-a invitat să se odihnească și le-a oferit o masă. Tradiția patristică a văzut în acești trei vizitatori un simbol al celor trei persoane dumnezeiești. În acest sens, tradiția iconografică bizantină a ales să reprezinte Sfânta Treime sub aspectul a trei bărbați, deveniți îngeri, așezați la masa lui Avraam. Icoana lui Rubliov face parte, așadar, dintr-o tradiție consacrată. Dar poate că ne vorbește mai mult decât o fac celelalte din acest curent.

Să remarcăm încă de la început ritmul mişcării circulare care pare să antreneze toate elementele icoanei. Poziţia jilţurilor, văzute din lateral, cea a treptelor, poziţia însăşi a picioarelor celor doi îngeri din prim plan, înclinarea capetelor lor: toate acestea evocă, sugerează o mişcare „dirijată” (în sens invers acelor de ceasornic). Această mişcare este evidentă şi în fundal. Arborele este înclinat spre stânga (privitorului), ca și cum ar sufla un vânt puternic. Tot spre stânga se înclină și acoperişul clădirii. Acest ritm exprimă circulaţia şi comunicarea aceleiaşi vieţi dumnezeiești între cele trei persoane. Dar acestea nu se retrag într-un sistem închis. Ritmul lor este un ritm al adoptării, al revărsării, al dăruirii, al generozității şi al graţiei. Condescendenţa lor admite, invită în cercul dumnezeiesc fiinţa creată, dar ea va rămâne acolo distinctă, la locul ei propriu. Prin aplecarea arborelui, mişcarea circulară a vieţii dumnezeiești atinge natura. Înclinând acoperişul edificiului (care, judecând după stilul general şi mai ales după cel al ferestrelor şi uşilor, este o biserică), ea atinge umanitatea care se roagă, umanitatea la cea mai înaltă putere a sa.

Lumea „adoptată” constituie, ca să spunem așa, periferia. Cele trei persoane ocupă centrul. Acest aspect este indicat printr-o subtilă degradare a culorilor. Tonurile închise – albastru, bordo, oranj, verde – ale veșmintelor îngerilor sunt înconjurate de galbenul viu, mai deschis, al aripilor şi al jilţurilor şi de transparența aurie palidă a fundalului. Realitatea maximală este cea a celor trei persoane. „Eu sunt cel ce sunt” (Ex 3,14).

Să privim acum trăsăturile acestor trei persoane. Ele nu au vârstă şi totuşi produc o impresie de tinereţe. Nu au sex şi totuşi îmbină robusteţea precisă cu graţia. Chipurile şi gesturile nu au fost „construite” cu intenția de a exprima farmec, şi totuşi farmecul care se degajă este imens.

De-a lungul timpului au existat și alte reprezentări ale trinității – de exemplu, Cel Bătrân de zile, mielul, porumbelul, trei bărbaţi aşezaţi pe acelaşi tron. Dar, în opinia noastră, nicio reprezentare nu este atât de potrivită ca icoana lui Rubliov pentru a-l introduce pe credincios în realitatea vie a celor trei persoane dumnezeiești. De ce este așa? Pentru că Rubliov a reușit să exprime într-o manieră unică veşnica tinereţe şi eterna frumuseţe a celor trei. În teorie, ştim toate acestea. Dar când în locul unui bătrân cu barbă şi părul nins şi al unui porumbel de nepătruns, regăsim, datorită unei opere de artă, frumuseţea şi tinereţea Fiului în Tatăl şi în Paraclet, primim o revelaţie practică, nu de concepte, ci de atitudini. Acum „vedem” altfel, ne apropiem altfel, „simţim” altfel cele trei persoane, pentru că ni s-a sugerat acum că ei sunt altfel, nu sunt deloc ceea ce credeam, ci ceea ce ne imaginam (de altfel mai mult sau mai puţin în pofida noastră). Iar în noua noastră viziune – cea a tinereţii şi frumuseţii veşnice, cea a farmecului indescriptibil al celor trei – există mai multă căldură, mai multă atracţie, mai multă bucurie, mai multă realitate personală decât într-o „pictură abstractă” pe care am dedus-o din schemele teologice. „Ochii tăi îl vor vedea pe Împărat în frumuseţea lui” (Is 33, 17).

Fiecare dintre cei trei îngeri poartă în mână un toiag lung şi foarte subţire. Adică fiecare persoană dumnezeiască este un călător, un pelerin. Numai Cuvântul s-a făcut trup, dar a fost făcut trup prin puterea şi voinţa Tatălui şi a Duhului Sfânt. În niciun moment celelalte două persoane nu au fost străine de lucrarea de mântuire a Fiului, în niciun moment ele nu au încetat să vină până la noi şi să acţioneze asupra noastră de o manieră invizibilă. Icoana pune în lumină participarea întregii Sfinte Treimi la întrupare. Cele trei toiege constituie o declaraţie şi o promisiune. Ele declară că cei trei au venit deja printre oameni. Ele promit că cei trei vor veni din nou. Dumnezeul nostru în trei persoane vine, vine pentru totdeauna.

Scopul acestei veniri este locuirea celor trei persoane printre oameni. De aceea cei trei îngeri au acceptat ospitalitatea lui Avraam. Ei s-au aşezat la masa lui, lângă cortul lui (Gen 18, 1-2), sub un arbore (Gen 18,3). Arborele şi biserica reprezentate în icoană semnifică în continuare arborele şi cortul din povestirea biblică. Icoana evocă viaţa dumnezeiască a celor trei, dar ea o pune în legătură cu o masă omenească, cu nevoile omeneşti. Cele trei persoane vor să fie pentru noi mai mult decât vizitatori sau oaspeţi în trecere. Există o locuire a Treimii în sufletul slujitorilor lui Dumnezeu. Ospăţul împărăţiei mesianice se împlineşte acolo în mod invizibil. „Dacă cineva îmi deschide uşa voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu mine” (Ap 3,20). „Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el” (Io 14,23).

Dar ce se află pe această masă în jurul căreia sunt aşezaţi cei trei îngeri? Pe ea este un platou. Cu greu putem discerne ce conţine aceasta. Totuşi, studiul icoanei făcut cu mijloace specializate decelează capul unui viţel. Avraam a pregătit pentru oaspeţii săi trei măsuri de făină fină, un viţel tânăr cu carnea fragedă, unt şi lapte (Gen 18,6-8). Să fie deci această ofrandă a patriarhului ceea ce vrea să simbolizeze platoul? În relatarea din Geneza, îngeri au venit la Avraam pentru a-i spune despre promisiunea dumnezeiască făcută lui Isaac. Avraam însuşi se află în picioare lângă îngeri în timpul mesei lor, iar Sara este în apropiere, în cort. Dar icoana ignoră prezenţa lui Avraam.

Mâncarea oferită îngerilor şi așezată pe masă capătă o semnificaţie care depăşeşte cu mult gestul ospitalier al patriarhului. Nu este vorba aici de Avraam şi Isaac. Este necesar să căutăm o altă semnificație, mai înaltă, a viţelului sacrificat. Dumnezeu îi va spune mai târziu lui Aaron să ofere un viţel tânăr ca jertfă pentru păcat (Lev 9:2, 11). Mai târziu și Mântuitorul însuşi va povesti, într-o parabolă, cum tatăl fiului risipitor a cerut să se taie un viţel pentru festinul prin care celebra întoarcerea fiului său (Lc 15,23). Astfel, viţelul din icoană este un simbol al sacrificiului şi al mântuirii. Şi prin aceasta, icoana ne face să ne apropiem de misterul Răscumpărării. Căci aceşti trei termeni, Treimea, Întruparea, Răscumpărarea, nu sunt de loc separabili. Indiferent de misterul prin care începem să contemplăm lucrarea dumnezeiască, această contemplare (bazată nu pe rațiunea noastră, ci pe Revelație) va chema celelalte mistere în virtutea unei necesități interne. Pelerinajul celor trei îngeri purtători de toiege de călătorie n-ar fi complet dacă nu ar ajunge la Calvar. Icoana evocă astfel sfatul celor trei persoane dumnezeiești în vederea mântuirii neamului omenesc. În loc de un platou aşezat pe o masă, pictorul ar fi putut să așeze o cruce în mijlocul celor trei îngeri. O spiritualitate a Întrupării sau a Sfintei Treimi este mincinoasă dacă nu păstrează Sângele Răscumpărătorului în centrul operei de mântuire. Şi de aceea este adecvat şi sugestiv ca toiegele îngerilor să fie atât de subţiri, aproape ca un fir de ață, şi colorate în roşu. Căci acelaşi fir cărămiziu care a fost o garanţie de salvare pentru Rahav, prostituata (Io 2:17; 6:23), uneşte slăbiciunea noastră cu Sângele preţios vărsat pentru noi.

Acum, că ştim asupra cărui obiect precis icoana concentrează atenţia celor trei îngeri, să observăm nuanţele pe care le exprimă atitudinile lor. Ele se aseamănă uimitor. Trăsăturile lor sunt aproape identice. Şi totuşi privirea şi gestul lor exprimă maniera proprie în care fiecare dintre ei abordează misterul Răscumpărării [2]. Îngerul din faţa privitorului, așezat dincolo de masă, îl reprezintă pe Tatăl. Mâna lui arată spre platou; sugerează sacrificiul, invită la acesta. Dar acest gest al mâinii este mai degrabă schiţat decât afirmat, nu este un gest deschis, ci un gest reţinut şi parcă retras. Şi privirea, încărcată de tristeţe, se întoarce.

Îngerul aşezat în faţă şi la dreapta mesei, în raport cu privitorul, îl reprezintă pe Fiul. Privirea Fiului este, de asemenea, tristă. Dar ea nu se întoarce. În timp ce capul se înclină ușor, în semn de acceptare, ochii, în acelaşi timp fascinaţi şi trişti de moarte – „Sufletul Meu este întristat până la moarte” (Mt 26,36) – se fixează asupra platoului. Mâna se întinde spre acesta; dar și aici gestul este stăpânit, reţinut; nu este ezitant, ci într-un anume fel gânditor, tatonant. Întreaga atitudine exprimă un fiat ascultător, resemnat, dureros.

Îngerul aşezat la stânga, în faţa mesei, reprezintă Paracletul. Este potrivit să spunem Paraclet mai degrabă decât Duh, căci aici cea de-a treia persoană îşi exercită la modul suprem puterea ei de mângâietor. Mâinile nu se întind direct spre platou, chiar dacă două degete ale mâini drepte par să atare spre acesta; ambele ei mâini ţin cu o anume solemnitate delicatul toiag roşu în faţa Fiului. Ca şi cum acest toiag i-ar fi prezentat pentru a-i vorbi despre pelerinajul pământesc şi despre sângele vărsat. Ochii privesc fix faţa Fiului. Au o expresie tristă. Atenţia celei de-a treia persoane este profund, în totalitate concentrată asupra a ceea ce Fiul va face. Întreaga fiinţă a celui de-al treilea înger emană, în tăcere, simpatie şi compasiune. Oricine are dificultăţi în a-şi reprezenta Duhul Sfânt ca persoană ar fi indicat să contemple îndelung acest al treilea înger al icoanei. Contemplarea globală a acesteia ar fi de altfel deosebit de eficientă pentru a ne ajuta să înţelegem cum Treimea este în acelaşi timp una şi distinctă.

Prin raport cu farfuria aşezată pe masă, cei trei îngeri au un gest şi o privire diferită. Dar o armonie perfectă – acelaşi fiat – însufleţeşte decizia lor interioară. Nimic nu este aici „comandat” din afară, impus de una dintre cele trei persoane. Există numai consimţire unanimă a celor trei la o exigenţă a generozităţii lor, comună supunere unei legi a ființei aplicate până la consecinţele ultime: „Nu este mai mare dragoste decât să-ţi dai viaţa” (Io 15,13). Icoana – bineînţeles – exprimă de o manieră antropomorfică realităţi (compasiune, durere etc.) care nu îi pot fi atribuite lui Dumnezeu în sensul în care îi sunt atribuite omului; avem aici, pictate într-o imagine, simboluri foarte inadecvate, dar pe care limbajul divin însuşi le-a consacrat.

O ultimă observație. Nimic nu ar putea deosebi unul de celălalt chipurile celor trei îngeri, dacă n-ar fi relaţia pe care fiecare o exprimă față de „celălalt”. Avem aici trei generozităţi care nu sunt nici opuse, nici juxtapuse, ci „puse” una în raport cu cealaltă – puse nu în faţa celeilalte, ci în cealaltă, astfel încât tocmai în această relaţie de iubire, fiecare persoană dumnezeiască „se găseşte” ca fiind distinctă, se afirmă şi se bucură de fericirea sa. Fiecare persoană dumnezeiască tinde spre cealaltă ca punct final în care îşi obţine plenitudinea. Icoana lui Rubliov, prin ceea ce ne face să întrevedem din taina Sfintei Treimi, ne revelează misterul iubirii și compasiunii supreme pe care iubirea noastră creată n-ar şti să o întâlnească, dar de la care poate primi inspiraţia şi orientarea ei.

Andrei Rubliov nu a intenționat să sugereze gânduri, ci mai degrabă o rugăciune. Întâlnirea noastră cu cea mai celebră dintre operele lui nu va fi ceea ce el a vrut ca aceasta să fie decât dacă, luând cu această ocazie un contact mai profund cu cele trei persoane, vom repeta, prosternaţi, cuvintele lui Avraam adresate vizitatorilor divini pe câmpia Mamre: „Domnul meu, dacă am găsit acum bunăvoinţă în ochii tăi, nu trece mai departe, te rog, de slujitorul tău” (Gn 18,3). Şi, dacă noi îi primim pe cei trei cu toată inima noastră, vom putea, ca Avraam, să primim din gura lor asigurarea că această experienţă binecuvântată departe de a fi un episod izolat, ne va fi acordată din nou: „Negreșit Mă voi întoarce la tine” (Gn 18,19).

Note:
[1] Călugărul Andrei Rubliov a trăit aproximativ în perioada 1370-1730. Icoana Treimii a fost pictată spre 1410 pentru Mănăstirea Sfânta Treime şi Sfântul Serghie, aproape de Moscova. A fost restaurată în 1906 şi 1918.
[2] Nu ignorăm că identificarea celor trei îngeri a fost dezbătută. Unii interpreţi au vrut să-l vadă pe Christos, şi nu pe Tatăl, în îngerul central. Noi credem că identificarea îngerului central şi a Tatălui este conformă cu cea mai veche, cea mai constantă tradiţie orientală, şi am putea aduce dovezi în sensul acesta. În ceea ce priveşte icoana lui Rubliov, vom cita marea autoritate a lui Alpatov în favoarea acestei identificări.

Citiți și:
Duhul Sfânt (Sfântul Duh) (I)
O explorare a sensului morții lui Iisus Hristos. Giulgiul din Torino
Îmbrățișarea lui Dumnezeu. Crucea – declarația de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi

yogaesoteric
1 noiembrie 2021