Supunerea statalității României unei presupuse ordini suprastatale europene este o eroare de logică și coerență politică

Supunerea statalității României unei presupuse ordini suprastatale europene (pe care nu știm să o numim astăzi, pentru că ea nu există sau există doar parțial) este o eroare de logică și coerență politică.

Cei care marșează pe ideea abandonării totale a suveranității României, cedând prerogativele constituționale către forurile jurisdicționale ale UE (cum este cazul recentei polemici a prevalenței deciziilor CJUE în fața deciziilor CCR) comit o eroare logică, nu doar un act de trădare.

Susținând că România este supusă întru totul guvernanței europene, admit că România este neguvernabilă din interior și își declină astfel competențele. Dincolo de absurdul acestei supoziții, care iese din sfera prevederilor tratatelor UE, care ar fi atunci puterile statale ale UE care ar prelua funcțiile de guvernare ale României? Să presupunem că România își cedează complet rolul și funcțiile statului către UE. Cine le-ar putea prelua? Cine ar asigura separarea puterilor în stat? Care ar fi garantul? Cine ar asigura funcțiile executivă, legislativă, judecătorească? Cine ar mai garanta pentru eficacitatea și buna guvernare a României?

Din punct de vedere democratic, cetățeanul român încredințează prin vot guvernarea statului unor reprezentanți politici. Aceștia fac parte din sistemul pluripartit intern actual. Între structura și funcționalitatea actuală ale UE și răspunderea față de cetățeanul român votant este încă o distanță enormă. Avem doar acele alegeri europarlamentare, dar trimișii români în Parlamentul European nu acoperă decât parțial prin mandatul lor agenda cetățeanului român, dat fiind proporția acestor mandate în cadrul forului legislativ european. În al doilea rând, funcția legislativă a PE este împărțită cu cea a Comisiei, acolo unde cei numiți în funcții nu au niciun fel de corelație cu procesul democratic din România, iar numirile respective țin cont în principal de distribuția echitabilă a funcțiilor între statele membre.

Pentru că ordinea actuală stabilită în cadrul UE este una a echilibrului de forțe între statele membre, cu garanția din partea puterilor statale care controlează politic principalele instituții europene, cetățeanul român nu are niciun fel de pârghie prin care poate controla democratic efectele acestei presupuse guvernări și cedări de suveranitate. Altfel spus, deciziile pe care Germania sau Franța le iau în ceea ce le privește, ca principale forțe statale în cadrul UE și care influențează în oarecare măsură deciziile Consiliului, pot influența într-un mod semnificativ guvernarea României, fără ca cetățeanul român sa aibă vreo pârghie de reacție sau răspuns la aceste decizii.

Eroarea logică merge și mai departe întrucât, nefiind încă o uniune politică, deciziile UE se repercutează asupra României în mod confuz, incoerent, pentru că una vrea Germania, altceva vrea Franța, Olanda, Comisia Europeană șamd.

Cum ar putea Comisia Europeană să decidă în privința alocărilor bugetare ale României, a politicii fiscale, a politicii de apărare și securitate, când în interiorul Uniunii nu există o uniune fiscală, iar dimensiunea militară și de securitate este pasată statelor membre și raporturilor lor cu NATO sau în alte aranjamente?

Deși ne punem toată încrederea în avantajele integrării europene, încă nu s-a demonstrat că guvernanța europeană poate oferi României premisele dezvoltării economice, a recuperării decalajelor și a coeziunii economice și sociale. Fondurile europene alocate României nu sunt suficiente pentru îndeplinirea acestor obiective, mai ales că realizarea acestora depinde cel mai mult de capacitatea administrativă și financiară a României, aspect la care instituțiile europene nu au contribuit cu nimic și nici nu ar putea să o facă, neavând pârghiile necesare.

În fine, cedarea de suveranitate către o entitate încă lipsită de legitimitatea democratică deplină, insuficient definită politic, este o recunoaștere a eșuării statului român, indiferent de precedentul pe care îl creează, de a formula un raport unic, avangardist, să zicem, de vasalitate între un stat membru și Uniunea Europeană.

Efectiv, este un nonsens acest demers politic al unor forțe interne, periculos, care poate detona nu doar statalitatea României, ci și apartenența și integrarea României în Uniunea Europeană.

Citiți și:
Bancher polonez influent despre „Imperiul secret al UE”: Împotriva logicii și justiției, 340 de milioane de vest europeni bogați îi sug pe cei 103 milioane de estici săraci
Criza Covid-19 arată că, de fapt, «noi, europenii» este o perfectă «formă fără fond» (I)

yogaesoteric
1 noiembrie 2021