Serviciile de informații / securitate și justiția

Serviciile de informaţii au elaborat şi pus în aplicare programe de supraveghere extinsă, stimulând conlucrarea cu justiţia în mod abuziv şi cu conotaţii politice.

Stare şi sentimente actuale la români

În România pitorească, adevărata „Grădină a Maicii Domnului”, viaţa Neamului Românesc devine tot mai grea. Se trăieşte în contrast, de la opulența unui grup dubios şi restrâns, până la marea sărăcie a persoanelor în vârstă, în haos social şi deznădejde patologică, cu atacuri ideologice neomarxiste directe asupra spiritualităţii, culturii, educaţiei şi tradiţiilor de milenii ale existenţei umane româneşti din arealul carpato-danubiano-pontic. Dar, să ne păstrăm optimismul, situaţia bazată pe stări şi sentimente se va ameliora odată şi odată.

Realitatea românească – îngrijorătoare

Realitatea românească actuală ne-am propus să o analizăm şi ca un ansamblu între starea populaţiei şi sentimente aflate în rândul Naţiunii Române. Adică, starea o observăm ca situaţie moral-spirituală, în care se află poporul român, modul în care se prezintă ca vitalitate şi dinamism constructive, ambele determinate de structura etnico-religioasă, de condiţiile existenţiale şi securitatea socială, de determinările externe (acestea au apărut în condiţiile integrării europene şi euroatlantice), dar toate măsurabile în calitatea vieţii.

În plan sentimental, analiza noastră se bazează pe dispoziţia în care se află tot românul, pe felul cum percepe cu greu bucuriile şi neajunsurile vieţii de zi cu zi, însoţite de o atitudine, uneori contradictorie şi uimitoare faţă de realitatea pe care de multe ori nu o poate descifra şi aprecia, însuşindu-şi volens-nolens în conştiinţa proprie convingeri de durată şi mereu bazate pe aprecieri subiective.

Aşa se face că apar frecvent şi persistă numeroase nedumeriri tulburătoare, cu explicaţii greu de găsit şi generatoare de suficiente întrebări, cu răspunsuri care nu mai vin. Nu este cazul să descriem mai mult starea naţiunii acum, caracterizată printr-o precaritate moral-spirituală, cu o vitalitate aproape letargică, copleşită de determinări externe pe multiple planuri, cu o percepţie amară a realităţii cotidiene şi plină de neîncredere în ce poate fi. Dorim să credem că este numai o stare temporară, care prin grija unui factor politic naţional, mai mult angajat în slujba românilor, se va redresa la parametri de viaţă normală.

Serviciile de informaţii / securitate şi justiţia

În studii de specialitate din domeniul intelligence-lui, şi nu numai, se arătă cu suficientă claritate faptul că între serviciile de informaţii/securitate au existat şi este necesar să existe relaţii lucrative. Dar nu pe baze de cooperare care presupune subordonarea uneia dintre structuri de cealaltă, ci pe principiile colaborării operative, pentru schimb util de informaţii necesare unor hotărâri anticipative şi oportune şi judecăţi drepte şi echilibrate. Aici mai facem o precizare. Serviciile de informaţii au misiuni şi responsabilităţi preponderent externe, ceea ce le face să fie puţin ilegale în această colaborare cu justiţia. Serviciile de securitate sunt chiar îndrituite să lucreze raţional cu structurile juridice.

La noi, ca urmare a unor determinări externe, serviciile de informaţii au elaborat şi pus în aplicare programe de supraveghere extinsă, stimulând conlucrarea cu justiţia în mod abuziv şi cu conotaţii politice. De când în CSAT s-a declarat corupţia ca o „amenințare la adresa siguranţei naţionale”, am asistat fără să ştim la extinderea competențelor SRI în justiţie, prin zeci de protocoale încheiate între conducerea instituţiei de informaţii şi structurile cu competenţe şi responsabilităţi în justiţie şi punerea la dispoziţia actului de justiţie a agenţilor acoperiţi printre magistraţi.

Această „găselniţă” a factorului politic naţional, la nivel strategic a reprezentat un precedent periculos pentru statul de drept, înlăturând cetăţenii de la a cunoaşte în mod real adevăratele competențe ale celor două instituţii ale statului.

Apreciem că relaţia dintre parchete şi serviciile de informaţii/securitate este necesar să fie numai de cooperare interinstituţională, prin norme şi reguli stipulate în Legile fiecărei instituţii şi care se pot materializa prin crearea de echipe mixte, cu reprezentanţi ai organelor de urmărire penală, în vederea contracarării riscurilor ce pot apare din derularea de activităţi împotriva siguranţei naţionale, ceea ce poate deveni un parteneriat interinstituţional de succes.

În continuare, la noi se impune urmărirea atentă ca interferența de până acum a SRI în justiţie să fie eliminată complet, deoarece subminează statul de drept şi democraţia din România, astfel asigurându-se informarea şi protecţia permanentă şi corectă a cetăţenilor şi pentru evitarea discursurilor cu caracter manipulator pe aceste probleme. În acest sens, este necesar să sporească controlul parlamentar asupra serviciilor de informaţii, în ceea ce priveşte activitatea pe care o desfăşoară în relaţia cu justiţia.

(In)dependenţa României

În ultima vreme majoritatea cetăţenilor se întreabă şi întreabă, pe bună dreptate, fără a primi sau a li se oferi un răspuns lămuritor, cum este România (in)dependentă? Independenţa faţă de cine? Dependenţa de asemenea, faţă de cine? Suntem cu toţii în faţa unei dileme, pe care doresc să o desluşim cu raţiune şi raţionament.

Independența României a devenit un concept politico-strategic de mare actualitate, mereu discutabil din motive ce ţin de mediul regional, european şi euroatlantic al relaţiilor dintre state şi organizaţiile internaţionale de securitate modernă şi integrată. Cu toate că la Art.1/1 din Constituţia României se afirmă fără dubii că ţara este independentă, bazată pe suveranitatea naţională, care aparţine poporului român.

O analiză pertinentă a realităţii internaţionale ne face să afirmăm că factorul politic al puterii actuale este insuficient preocupat pe toate planurile de păstrare a independenţei naţionale. Vinderea fără discernământ naţional şi favorizarea accesului extern la resursele ţării, împrumuturile „fără număr” realizate cu explicaţii tacite şi justificări tainice (puţin credibile) şi transferul unor elemente de suveranitate pentru integrarea europeană şi euroatlantică sunt doar câteva argumente ale pierderii destul de evidente a independenței statului român.

În continuare, lărgind analiza, faptul că nu depindem de cineva s-a spulberat, într-o asemenea lume tot mai integrată nici că se putea altcumva. Ne-a mai rămas puţină libertate de a mai face câte ceva, dar fără experienţă şi cu puţină dragoste de ţară şi Neamul Românesc din partea spectrului politic actual, este insuficient pentru a pretinde independența reală.

Faţă de independenţa noastră iluzorie mai putem afirma o oarecare autonomie, bazată pe aplicarea legilor proprii în câteva domenii economice şi sectoare societale, pe administrarea încă a unor agenţi economici de stat, dar şi acestea fiind puse la „bătaie” în contextul afirmării în ţară a unor tendinţe politice deșănțate şi contrare intereselor naţionale de securitate.

Aceste neajunsuri majore privind independența României în plan european şi euroatlantic sunt generatoare de factori de insecuritate externă şi vulnerabilităţi interne, pe care le suportăm cu destule sacrificii şi suferinţă socială, scăparea noastră fiind în „umbrela de securitate” colectivă şi partenerială pe care o plătim cu vârf şi îndesat.

Acum la peste trei decenii de capitalism greu de înţeles şi contestat nu mai putem exista fără a ţine seama şi de factorul dominant extern (european, auroatlantic, american), indiferent de dorinţele populaţiei, puterile proprii sunt istovite de eforturi în plan extern făcute pentru pacea şi securitatea internaţională, dar în folosul dominaţiei, iar iniţiativa politică naţională este mimată prin decizii dependente de „rigorile” UE şi NATO.

Suntem convinşi că este nevoie acută să se efectueze o analiză a caracterului independent, cât a mai rămas, al funcţionalităţii statului prin activitățile prestate de actuala putere politică, precum și o analiză care să aibă în vedere şi să decripteze faptul că o activitate care a fost considerată de societate ca fiind independentă, aceasta a fost în fapt dependentă.

Naţionalism şi europenism

În aceste condiţii anormale, pe care le suportam cu toţii, în întreaga Naţiune Româna, apare firesc întrebarea: mai există naţionalism? Ce reprezintă pentru oamenii acestei ţări? Ori a apărut şi se impune politic un alt sentiment care să definească actuală şi viitoarea existență românească integrată?

Naţionalismul românesc, ca factor ideologic și de politică constructivă evidenţiază Națiunea şi are ca rezultat conștiința națională, devenind dintotdeauna un sentiment de ataşament trainic față de specificul și tradițiile propriei națiuni, ce arată şi opţiunea politică bazată pe apărarea drepturilor și aspirațiilor naționale, a interesului naţional.

Contrar unor comentarii din presa românească, naţionalismul acum, atât cât mai există, nu apare ca tendință exclusivă și exagerată în aprecierea a tot ceea ce aparține propriei națiuni. Factorii politici şi civici, care folosesc naţionalismul ca ideologie, nu urmăresc izolarea teritorială şi pe comunităţi, care în anumite împrejurări să producă provocat neîncredere, ură şi xenofobie între diferite naționalități.

Apreciem că a fi naţionalist nu este o culpă şi cu toate acestea sunt puţini români cu comportament naţionalist curajos şi echilibrat, dar suntem convinşi că mulţi cetăţeni îşi iubesc patria, dând dovadă de patriotism, de fapt un naţionalism rafinat.

La insistenţele propagandistice ale aceleaşi multimedia neprincipiale se doreşte, cu ceva succes, introducerea conceptului de europenism, construcţie gramaticală străină limbii române, dar introdus în comunicare forţat, fără a fi prea mare nevoie de el.

În această efervescență politico-economico-societală europeană se evidenţiază pentru tot şi pentru toţi un anumit caracter european, exprimat printr-o atitudine favorabilă unităţii europene. Aceasta înseamnă cunoaşterea şi aprecierea valorilor democraţiei europene (cam de sus în jos şi de jos mai în jos) şi totodată, respectarea valorilor europenismului, valori deja consacrate.

Punctul nostru de vedere este acela că naţionalismul statelor europene este necesar să se contopească într-un naţionalism european sau europenism, ca suport ideologico-doctrinar pentru Europa Naţiunilor Unite. Desigur, cu evidenţierea specificităților naţionale ale fiecărui stat ca repere de identitate naţională.

Concluzionăm că naţionalismul şi europenismul este necesar să reprezinte, aşadar, caracteristica de stare existenţială şi perenă a fiecărui neam şi a Europei actuale şi viitoare, în context eurorusesc expansiv, euroasiatic cu tendinţe de dominaţie, euroatlantic de securitate şi european integrat.

Actualul factor politic naţional face o politică naţionalistă înscrisă mai mult în globalismul internaţional şi alături de un europenism deșănțat. Credem că adevărata politică naţională se face pentru neam, pentru ţară şi pentru Europa Națiunilor Unite şi integrate! Numai aşa euroscepticismul nu se poate instala în conştiinţa cetăţeanului român.

Dorim ca Naţiunea Română să dăinuie în spaţiul carpato-danubiano-pontic, românii de pretutindeni să revină acasă, să valorifice bogăţiile pământului strămoşesc într-o dezvoltare durabilă integrată, pacea şi buna înţelegere ca tradiţii vor rămâne elemente definitorii, care vor evidenţia mai mult perenitatea ca existenţă a Neamului Românesc în aceste locuri mirifice şi binecuvântate.

Gl. (r) prof. univ. dr. Constantin Onișor
Membru corespondent al AOS-R
Secretar general Partidul Neamul Românesc

Citiți și:
Partidul Neamul Românesc – «Falanga Naţională» din Servicii!
Naționalismul ca fatalitate și omul de nicăieri
La 30 de ani de la căderea comunismului, Putin oferă o alternativă la globalism. De aceea îl urăște clasa conducătoare americană (I)

 

yogaesoteric
26 octombrie 2021