Sesizare adresată CNA pentru sancţionarea postului Realitatea TV

 
Către CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI,
 
Vă supunem atenţiei faptul că postul de televiziune Realitatea TV a încălcat reglementările în vigoare privind emisiunile cu caracter informativ şi vă solicităm sancţionarea sa.
 
Astfel, în programul de ştiri de vineri 15 iunie 2007, de la ora 21, a fost prezentată ştirea „Guru Bivolaru trimis în judecată de procurorii DIICOT”. S-au folosit imagini de arhivă fără a se preciza aceasta, încălcându-se astfel Articolul 86 din Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual adoptată de CNA.

Imaginile difuzate, în care Gregorian Bivolaru se află după gratii, le sugerează telespectatorilor ideea că mentorul MISA este un infractor. Gregorian Bivolaru este cercetat în două dosare penale, dar până în acest moment nu a fost găsit vinovat de nici una dintre acuzaţiile care i se aduc, motiv pentru care el are dreptul la prezumţia de nevinovăţie. Mai mult, el se află la această oră în libertate, sub protecţia statului suedez, unde a primit la sfârşitul anului 2005 azil politic pe motiv că în ţară nu poate avea parte de un proces corect. Prin difuzarea acestor imagini Realitatea TV a încalcat Articolele 30 şi 34 din Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006.

Vă solicităm să sancţionaţi postul Realitatea TV pentru încălcarea Articolului 86, Articolului 30 şi Articolului 34 din Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
 

Biroul de Presă MISA

 


NOTĂ. La această sesizare depusă în data de 27 iulie, CNA ne-a transmis în data de 12 iulie următorul răspuns, prin care decide AVERTIZAREA postului Realitatea TV, şi nu SANCŢIONAREA acestuia, aşa cum ar fi fost normal.

 

Consiliul National al Audiovizualului, intrunit in sedinta publica in data de 10.07.2007, a analizat sesizarea dvs. inregistrata la CNA cu nr. 9395 din 27.06.2007 împreună cu raportul de monitorizare.
Vă informăm că, din analiza documentelor prezentate, Consiliul a constatat că sesizarea dvs. este întemeiată, respectiv nu au fost respectate prevederile Deciziei nr. 187 din 3 aprilie privind Vodul de reglementare a conţinutului audiovizual, art. 86, al 1.
Consiliul a hotărât adresarea unei scrisori de avertizare postului de televiziune Realitatea TV, prin care a avertizat că postul are obligaţia de a informa corect publicul prin menţiunea „Arhivă” la folosirea de imagini şi/sauînregistrări sonore de arhivă în alte emisiuni decât cele având caracter retrospectiv declarat.

Cu consideratie,

 Vicepresedinte
 Attila Gasparik

 
 

yogaesoteric

26 iunie 2007
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More