Severin: Se urmărește subordonarea către oculte antinaționale!
Fostul șef al diplomației române transmite un mesaj ferm: „Puterea de investigare a magistraților nu trebuie să se întoarcă la DNA”.
De fapt, subliniază Severin, „aceasta este miza desființării SIIJ – refacerea puterii absolute a DNA, putere care a corupt absolut această instituție”.
DNA a fost preschimbată în „șantajist oficial al autorității judecătorești, cu scopul de a o subordona pe aceasta intereselor unei oculte politice naționale, dar, mai ales, antinaționale”, scrie fostul ministru de Externe și președinte al Adunării Parlamentare a OSCE.
De fapt, acesta este mesajul cheie al lui Severin – pe care îl adaugă unei analize clare și concise a jurnalistei de investigații Sorina Matei.
În analiza sa, jurnalista acuză direct USR Plus că „nu dorește neapărat desființarea SIIJ”, pe care o consideră „oricum moartă” – ci „dorește obsesiv doar revenirea competenței investigării magistraților la DNA”.
„De ce? Pentru că doar așa DNA poate supraveghea magistratura, poate pune presiune pe un procuror sau judecător, că dacă magistratul nu dă reținere sau arestare în prostiile lor de dosare, respectivului magistrat i se face dosar”, scrie Sorina Matei.
Jurnalista dă date concrete: timp de 4 ani și 8 luni, DNA, sub mandatul Kovesi, a deschis 2902 de dosare penale pe magistrați „în care au fost vizați 1962 de judecători și 845 de procurori”.
Tot în acel răstimp DNA a luat 5935 de măsuri de supraveghere pe judecători, un judecător sindic a fost supravegheat 12 ani și 6 luni, 75 de judecători ÎCCJ și zeci de judecători din 7 Curți de Apel din România au fost ținuți cu dosare, „instanțele au fost ținute sub supraveghere/șantaj de DNA”.
„Tocmai de aceea a fost înființată SIIJ, pentru ca acest cumul de putere să nu mai existe în magistratură”, scrie Sorina Matei, completând – „să investighezi oameni și apoi tot tu să pui presiune prin dosare pe judecători și procurori ca să dea soluțiile pe care le dorești tu în dosarele tale, se numește șantaj”.
În plus, jurnalista arată că șeful DNA este pus politic pe când șeful SIIJ „nu este pus politic”, ci de CSM. Tradus – asta înseamnă că realitatea „este exact pe invers de ce spune USR Plus” iar independența judecătorilor este „o garanție constituțională, chiar dacă USR Plus nu vrea să citească Constituția”, scrie jurnalista.
De aceea, Sorina Matei consideră că DNA, nefiind reformată, „ba din contră, este mai deprofesionalizată ca oricând,” dar și pentru că „toată lumea știe ce a făcut DNA, pentru că dă vina pe toată lumea pentru incompetența sa, iar puterea în sistemul judiciar este necesar să fie distribuită echilibrat”, ei bine, pentru toate acestea, jurnalista consideră că „este foarte corectă decizia UDMR”.
„Dosarele și puterea de investigare a magistraților nu este cazul să se mai întoarcă la DNA”, conchide Sorina Matei.
Așa cum am arătat, și Severin îmbrățișează această concluzie – și adaugă, prin prisma vastei sale experiențe, avertismentul privind interesele unor grupări oculte.
„Mă limitez la a mă adresa liderilor UDMR cerându-le să își afirme probitatea, competența și responsabilitatea votând împotriva desființării SIIJ, așa cum, de altfel, au lăsat să înțeleagă că o vor face, dacă noua legislație nu va oferi magistraților garanții convingătoare și eficiente de independență”, scrie Severin, avertizând – „Guvernele vin și trec; credibilitatea se câștigă greu și se pierde repede”.
Citiți și:
DNA este un monstru – Judecătoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea dă cărţile pe faţă
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Justiţia a fost folosită în scop politic, oamenii minţiţi constant, magistraţii ameninţaţi şi şantajaţi…
Adunaţi-l pe Stelică de pe jos – Ministrul Justiţiei Stelian Ion a fost băgat în perfuzii în şedinţa în care Plenul CSM a avizat negativ desfiinţarea SIIJ (I)
yogaesoteric
20 octombrie 2021