Sincronicităţi uluitoare

Vocea peştelui

În 1626, în ajun de Sfântul Ion, profesorul Mead de la universitatea din Cambridge (Anglia), traversa piaţa oraşului, când auzi o hărmălaie provenind de la taraba unui pescar. O mulţime de curioşi se strânsese pentru a examina cartea pe care soţia pescarului tocmai o găsise într-un morun mare. Profesorul povesteşte:
„Am văzut totul cu proprii mei ochi: peştele, stomacul său, bucata de pânză de voal, cartea şi relatez ceea ce am văzut. Nu am asistat la spintecarea peştelui, la care puţini au fost martori – doar cei care se aflau aproape de tarabă în momentul în care femeia i-a tăiat capul – dar am ajuns lângă tarabă când femeia scotea cartea din stomacul morunului. Când vezi ceva cu ochii tăi, aşa cum am văzut eu, poţi fi convins că nu e vorba de înşelăciune. Peştele era din Lynn (King’s Lynn, Norfolk)”.
Cartea în posesia căreia a intrat astfel profesorul Mead era îmbrăcată în pânză de voal, era lipicioasă şi îndoită, dar perfect lizibilă. Era un tratat de teologie, scris de John Frith cu o sută de ani înainte, în timpul întemniţării sale la Oxford. Autorităţile din Cambridge au retipărit cartea găsită, sub numele de Vox piscis (Vocea peştelui) şi au împodobit această nouă ediţie cu o gravură reprezentând peştele, cartea şi cuţitul pescarului.
John Frith fusese întemniţat, culmea, într-o pivniţă în care se depozita peşte. Duhoarea era atât de puternică acolo, încât mulţi dintre tovarăşii lui au murit din cauza ei. Frith a fost ars pe rug ca eretic în anul 1533.

[J. Michell şi R.J.M. Rickard, Antologia fenomenelor bizare, stranii şi neexplicate]

Fotografia profetică

Doamna Eileen Bithell din Portsmouth, Anglia, povesteşte cum o fotografie veche, uitată de timp s-a dovedit a fi, în mod bizar, profetică:
„În vitrina băcăniei părinţilor mei a rămas atârnată, vreme de mai mulţi ani, o pancartă înrămată care indica ziua de închidere săptămânală a magazinului. Cu 15 zile înaintea căsătoriei fratelui meu, am luat pancarta pentru a o modifica, şi am scos-o din ramă. Pe spatele pancartei am găsit o fotografie ce înfăţişa o fetiţă aflată în braţele tatălui său. Fetiţa din fotografie era viitoarea soţie a fratelui meu, iar bărbatul, viitorul său socru. N-am reuşit niciodată să aflăm cum a ajuns acea fotografie să servească drept suport pentru pancarta noastră, căci nimeni din familia mea nu-i cunoscuse pe cei doi. Totuşi, douăzeci de ani mai târziu, cele două familii aveau să se înrudească prin această căsătorie.”

[The Sunday Times, Londra, 5 mai 1974]

Împotriva oricărei probabilităţi

Richard Bach, pilot şi autor de cărţi de mare succes („Pescăruşul Jonathan Livingstone” şi „Iluzii” ce au apărut şi în România), efectua prospectări în Midwest, în anul 1966, la bordul unui vechi biplan din 1929, un model extrem de rar – căci nu fuseseră construite decât opt astfel de aparate de zbor.
Într-o zi, la Palmyra, acesta i-a împrumutat avionul unui prieten, care a aterizat cu el frontal. „Am reuşit să reparăm totul, povesteşte Bach, în afară de un pilon de aripă. Şi cum să sperăm că am putea găsi o piesă de schimb pentru cest avion atât de rar?”
Chiar în acea clipă, proprietarul hangarului aflat în apropiere de locul aterizării a venit să întrebe dacă nu ne putea fi de ajutor cu ceva punându-ne la dispoziţie toate piesele pe care le adunase în cele trei hangare ale sale. Bach i-a explicat ce are nevoie, iar omul, îndreptându-se spre o grămadă de piese vechi, i-a arătat piesele dorite. Concluziile lui Richard Bach au fost acestea:
„Ce probabilitate exista să ni se strice avionul exact lângă orăşelul în care locuia un om care avea acea piesă de schimb indispensabilă, veche de 40 de ani? Ce probabilitate exista ca el să se afle acolo la momentul potrivit şi noi să putem împinge avionul până lângă hangarul său? A pune acest concurs de împrejurări pe seama întâmplării mi se pare aberant”.

[Richard Bach, Magie neagră sau pură întâmplare, Selecţie din Reader’s Digest, Montreal, februarie 1980].

O evadare inutilă

La începutul Primului război mondial, agenţii Securităţii franceze l-au arestat pe Peter Karpin, un spion german, încă de la intrarea sa în Franţa. Timp de trei ani, până la evadarea lui Karpin, în 1917, aceştia au întocmit rapoarte false în numele lui, adresate superiorilor săi, interceptând fondurile care-i erau trimise de aceştia. Cu aceste fonduri a fost achiziţionat un automobil care, în anul 1919, a călcat un pieton în regiunea Ruhr din Germania, care pe atunci era ocupată de Franţa. Victima accidentului nu era nimeni altul decât Peter Karpin, spionul evadat!

[Ripley’s Giant Book of Believe It or Not]

Cartea şi cartea poştală

În timpul celui de-al doilea război mondial, Arthur Butterworth din Yorkshire (Anglia) se afla într-o tabără militară stabilită pe domeniul castelului Taversham, lângă Norwich. El comandase la un anticariat din Londra o carte despre muzică. Pachetul a sosit şi Butterworth l-a deschis în timp ce se afla în faţa ferestrei barăcii sale. Din pachet a căzut o carte poştală, probabil semnul de carte uitat de precedentul proprietar al cărţii. Cartea poştală era datată 4 august 1913 şi pe verso avea imprimată o imagine cu ceea ce soldatul avea exact în acel moment în faţa ochilor săi: castelul Taversham.
Cum, în vreme de război, adresele militare nu erau indicate decât printr-un cod poştal, expeditorul nu avea de unde să ştie unde trimitea cartea şi deci nu putuse strecura cartea poştală în semn de prietenie. În această carte despre muzică, Butterworth găsise o extraordinară conjuncţie armonică dintre spaţiu şi timp.

[The Sunday Times, Londra, 5 mai 1974]

Citiţi şi:
Deplasarea instantanee în spaţiu este pefect posibilă. Cazuri uluitoare de teleportare
Dispariţii stranii

yogaesoteric
26 martie 2009

Also available in: English