Sinele divin există pur și simplu, aici şi acum, fiind accesibil oricui aspiră să-l descopere

Relatări ale unor participanţi la Tabăra de Revelare a Sinelui 2014-2015


În Tabăra de Meditaţie pentru Revelarea Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) desfășurată în perioada 28 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015 la Braşov, sutele de yoghini prezenți s-au bucurat de experiențe spirituale deosebite. Unii dintre ei și-au descoperit pentru prima dată esența divină, alții au reușit să aprofundeze sclipirile de Eternitate pe care deja le trăiau în meditații, alții au descoperit dimensiunea supramentală, pacea inimii, au avut intuiții spirituale profunde sau au reușit să se apropie cu încă un pas de Dumnezeu. Explicațiile amănunțite și clare ale etapelor meditației de revelare a Sinelui oferite de profesorul yoga Nicolae Catrina, coordonatorul taberei, au adus lumină, la propriu și la figurat, în inimile și în mințile participanților.

Veritabila cunoaștere de sine nu se oprește însă la experiențele din meditație. Pentru mulți yoghini, a permanentiza trăirile spirituale este o serioasă provocare. În această tabără au fost puse la dipoziție tehnici inițiatice ce permit extinderea revelării Sinelui în viața de zi cu zi și descoperirea unității fundamentale a tot ceea ce există. Chiar dacă poate să pară dificil, în realitate a fi permanent noi înșine este cel mai firesc lucru cu putință.
 
Atmosfera efervescentă, susținerea spirituală, starea de fraternitate și deschidere sufletească între cei prezenți a făcut posibilă apariția unor experiențe spirituale deosebite chiar și pentru cei care au participat pentru prima dată la o astfel de tabără.

Vă oferim în continuare câteva din sutele de relatări ale participanților care au avut deschiderea să își împărtășească trăirile din timpul taberei. 


„Sunt foarte bucuroasă că am avut o stare model în cadrul exemplificării de aseară. Până acum recunosc că nu am avut trăiri semnificative, motiv pentru care m-am rugat cu sinceritate să simt măcar puţin din ceea ce se discută în cadrul taberei.

La începutul meditaţiei îmi repetam în minte tema meditaţiei (starea de beatitudine divină ce irupe în fiinţă prin revelarea Sinelui Divin Atman). Treptat am simţit cum trupul meu devine un «tot» sau un singur punct care era scufundat într-o stare de fericire profundă, tăcută, pură, foarte frumoasă. Atenția asupra a ceea ce exista în exterior a dispărut complet, în mod firesc, fără să-mi oblig eu mintea sau să-mi induc aceasta. Universul lăuntric devenea tot mai mare iar acest punct care simţeam că eram devenea şi el tot mai mare, pe măsură ce eram tot mai prezentă la nivelul lui. Starea resimţită era firească şi simplă.

Am simţit cum prin creştetul capului suntem în permanenţă «hrăniţi», susţinuţi de DUMNEZEU (ca printr-un cordon ombilical). Această legătură există tot timplul, chiar şi atunci când nu suntem conştienţi. Am simţit cum DUMNEZEU este în permanenţă caracterizat de libertate şi că Sinele este cu putinţă să fie revelat de către absolut oricine care aspiră, pentru că Sinele există pur şi simplu.

Cuvintele mele sunt prea sărace să descrie cu exactitate ce trăiam şi ce simt încă… această stare de simplitate, fericire, frumuseţe, lumină, beatitudine.
Mulţumesc!”


„În timpul meditaţiei de comuniune cu Ramana Maharishi am fost inspirată să mă dăruiesc în totalitate – aşa cum eram în acel moment – lui.

Până în acel moment mă confruntam cu o stare de pustiu, de deşert, care se resimţea atât la nivelul sufletului, cât şi în trup şi în minte. Dăruindu-mă lui Ramana Maharishi cu totul, brusc şi neaşteptat m-a cuprins o stare nouă, inedită, copleşitoare. Pentru o clipă mi-a încremenit toată fiinţa, ca apoi din mijlocul pieptului să ţâşnească în tot trupul o stare de fericire, o bucurie de nedescris. M-am simţit apoi expansionată în întregul univers. A urmat o stare de regăsire, de pace, de linişte, de întoarcere acasă. Simţeam că SUNT.

La încheierea meditaţiei, percepeam fiinţele din jurul meu pline de lumină şi nu mai exista nicio diferenţă, în esenţă între mine şi ele. Mă vedeam în fiecare din ei. Mă simţeam completă, întreagă, iar tot ceea ce făceam era perceput la nivelul sufletului (respiram prin suflet, priveam prin suflet), trăiam şi mă simţeam vie, liberă, fericită!”


„De când s-a predat SHAMBHAVA MUDRA şi până astăzi nu am reuşit să o realizez astfel încât să apară efectele descrise în prezentarea ei. Puţin descurajat de acest aspect am început meditaţia de prânz sperând totuşi la o ameliorare gradată în timp prin practică.

În timpul meditaţiei, văzând că iarăşi nu prea reuşesc, am zis în sinea mea: eu oricum se pare că nu ştiu cum funcţionează această MUDRA, aşa că uite, DOAMNE, îţi ofer ţie această neputinţă a mea de a face SHAMBHAVA MUDRA şi Tu fă ce crezi că e mai bine! Imediat după aceea am fost învăluit de lumină şi înălţat undeva, într-un spaţiu misterios în care simţeam prezenţa lui DUMNEZEU.
În clipa aceea am ştiut că am reuşit şi că am trecut un prag.

Însă surpriza a venit mai apoi: după câteva momente, dintr-o dată am avut acel binecunoscut sentiment de deja-vu în care mi-am adus aminte de un vis de acum mai mulţi ani în care am visat că mă aflu aici, pe acest scaun, în această meditaţie şi realizez această MUDRA. Am trăit ceva de nedescris în cuvinte, cu toate că nu pot spune că era copleşitor sau foarte intens. Dar calitatea, rafinamentul şi intimitatea acestei trăiri şi dacă aş vrea, nu aş reuşi să le descriu.

Apoi, asemeni unui copil care a primit o jucărie nouă, am realizat din nou şi din nou această MUDRA. De la un moment dat am avut sentimentul că fiecare «execuţie» a ei este efectiv o întâlnire la «jumătatea drumului» dintre mine şi DUMNEZEU.”

A., an 6


„Din primele clipe ale meditaţiei am simţit o trezire intensă a lui KUNDALINI SHAKTI, care avem senzaţia că mă va dezintegra. Am căutat să nu mă sperii şi să fac chiar cu acest prilej SHAMBHAVA MUDRA. Am intrat într-o stare de iubire pentru SHIVA cum nu am mai trăit niciodată. A fost surprinzător, pentru că toată tabăra m-am raportat la DUMNEZEU Tatăl. Prezenţa lui SHIVA a apărut în conştiinţa mea spontan – simţeam că sunt înglobată de Graţia lui. Nici măcar nu am căutat să definesc starea – cuvintele sunt atât de departe de ceea ce trăiam.

Am trecut la etapa de introspecţie ezitând (pentru că nu îmi doream altceva decât acea iubire), doar din dorinţa de a-L iubi mai mult. Am trăit în continuare o stare de pace, de martor, dar numele lui SHIVA care îmi apărea în conştiinţă trezea în mine o senzaţie ce reverbera în inimă. Ca şi cum numele lui picura în inima mea vibrândă stropi de iubire beatifică. Şi acum când pronunţ în interior numele lui îmi apare o emoţie profundă, beatifică la nivelul inimii şi întregii fiinţe.
Apoi s-a făcut din ce în ce mai multă tăcere şi lumină.

Simt o profundă recunoştinţă pentru ghidul meu spiritual, Grieg și faţă de coordonatorul taberei, pe care-l percepeam ca un catalizator ce mă unea cu calea şivaită. ” 

K.


„Într-una din seri s-au petrecut unele lucruri care, pe fundalul unei dureri fizice apărute brusc într-o anumită zonă, m-au condus la acel moment teribil în care îţi spui: «Nu se mai poate!». Spontan, m-am dăruit în totalitate lui CHINNAMASTA, la fel cum un pui se abandonează la pieptul mamei cu tot sufletul, durerea şi tot ceea ce fiinţa lui reprezintă atunci. Nu mai exista nimic altceva şi nimic altceva nu mai conta. Ce a urmat a fost… nici nu ştiu cum să definesc… Durerea fizică atât de acută a dispărut imediat. Prietenii mei s-au mobilizat în câteva minute pentru a mă ajuta (de fapt a ne ajuta, deoarece acea situaţie îl implica şi pe iubitul meu). Au decis, fără ca eu să le spun ceva, să consacre şi să realizeze meditaţii cu Marea Putere Cosmică CHINNAMASTA pentru a atrage graţia ei în soluţionarea problemei. Pentru prima dată în viaţă am simţit forţa extraordinară a prieteniei. Aceasta mi-a trezit sufletul, iar apoi aceste picături atât de dulci şi în acelaşi timp teribile ale iubirii şi susţinerii lor, pe fundalul graţiei lui CHINNAMASTA, care se manifesta atunci pregnant, m-au topit şi m-au cufundat în Sine.

Interesant este că trăiam simultan pe trei niveluri diferite:
– cel al ego-ului care încă suferea,
– cel al sufletului unde mă simţeam atât de vie, fericită, îmbătată de iubire,
– cel al Sinelui unde trăiam o stare de „dincolo de tot”, de pace, detaşare, o stare de a fi pur şi simplu. Este mult mai mult decât fericire, e ca un nectar care te umple până la extaz.

Au urmat sincronicităţi uimitoare şi parcă o mobilizare a întregului univers să ne ajute. Acum nu pot fi decât recunoscătoare acelei conjuncturi iniţial atât de nefaste.”


„Azi a fost copleşitor răspunsul primit de la DUMNEZEU la SHAMBHAVA MUDRA. La scurt timp de la începerea acestei minunate tehnici era suficient doar să intenţionez să-i dăruiesc lui DUMNEZEU nu contează ce aspect: gânduri ce apăreau, stări, chiar senzaţii uşoare de disconfort fizic şi răspunsul venea instantaneu sub forma unui flux de energie, lumină, graţie.

Am fost uluit pentru că mă aşteptam ca răspunsul primit să fie proporţional ca timp şi intensitate cu ceea ce îi ofeream eu lui DUMNEZEU. Dar nici nu apucam să intenţionez şi deja primeam incomparabil mai mult. Iar când mă dăruiam pe mine însumi, senzaţia era copleşitoare – ca o coborâre de Graţie peste toată fiinţa.”


„Aseară, în meditaţia – exemplificare, am cerut ajutorul lui DUMNEZEU, rugându-l să îmi arate cum să «cobor» în Inimă (îmi era greu să mă «dezlipesc» de minte).
Printr-o atenţie simultană la nivelul respiraţiei şi la nivelul pieptului, unde am urmărit să mă centrez, m-am trezit într-un spaţiu în care eram conştient de gândurile care se nasc, fiind detaşat de ele. Am experimentat la un moment dat implicarea într-unul dintre aceste gânduri şi am revenit repede, dându-mi seama că ele parcă fac parte dintr-o altă realitate.

Spaţiul acesta era nesfârşit şi nelimitat în acelaşi timp. Eu eram mare cât el, sau mic, cum alegeam. În acest spaţiu se manifestau culori mirifice şi o cunoaştere potenţială nesfârşită. Aveam senzația că pot formula orice întrebare şi pe loc urma să primesc răspunsul. Însă nu am simţit decât să contemplu acel spaţiu cu bucurie şi încântare. La un moment dat, spontan, am pus întrebarea «Cine contemplă totul?» Răspunsul a fost o stare care m-a împresurat asemeni unei miresme fine; nu mi-am dat seama de locul din care a venit, dar l-am recunoscut.

Eram conștient în paralel de trup, pe care puteam să-l mişc, fără a ieși din acel spaţiu. De asemenea, percepeam în paralel starea exemplificată, ca un fundal extern.”


„La una dintre meditaţiile de dimineaţă m-am adâncit într-o stare tăcută, în acum… Pe măsură ce reuşeam să mă stabilizez în această stare de prezenţă îmi apăreau intuiţii, ca nişte flash-uri iluminatoare, că Sinele sunt chiar eu, cea liberă – liberă de minte, liberă de cuvinte, de bariere de orice fel. Intuiam că a fi Sinele este cel mai simplu lucru. Mi-am amintit spontan anumite momente din copilărie în care rămâneam conştientă de mine însămi, fără gânduri sau verbalizări. Realizam că nimic nu s-a schimbat – sunt tot eu cea care eram atunci. De asemeni, îmi apăreau idei vagi despre limitările mele ca persoană, ceea ce n-am reuşit încă să perfecţionez, şi vedeam prin contrast că la nivel profund sunt perfectă şi demnă de iubit. Simţeam cum mă îndrăgostesc de eul meu profund – conştiinţă pură, absolută, beatifică – şi îmi doream să nu mă mai rătăcesc în afara mea niciodată.

După această meditaţie îmbătătoare am realizat încă o dată autenticitatea acestei şcoli spirituale şi a informaţiilor şi susţinerii din această tabără de excepţie.”


„Astăzi, la meditaţia de prânz, în timp ce îmi puneam întrebarea «Cine sunt eu?», am simţit că de fapt însăşi inima mea punea această întrebare. A urmat o dilatare la nivelul inimii pe care o simţeam în zona pieptului, însă nu într-un punct anume. A apărut o stare de fericire ce a continuat şi după meditaţie. De asemenea, o stare de iubire firească se expansiona din inima mea pentru ceilalţi oameni, fără a-i selecta.”


„În meditaţia de dimineaţă am simţit cum din afara trupului m-a pătruns prin SAHASRARA un fel de tub energetic care amplifica şi mai mult dinamizarea acestui centru, și a apărut o stare de hiperluciditate, de nemişcare a minţii, a trupului, de calm şi detaşare.

Când am trecut la etapa de introspecţie am urmărit să mă centrez în inimă, însă după ce mi-am pus de câteva ori întrebarea «Cine sunt eu?», am constatat că ceva mult mai puternic mă «trăgea» înapoi la nivelul lui SAHASRARA. Era un fel de vortex energetic care mă aspira uşor în sus.
Paralel cu aceasta îmi simţeam trupul ca o coloană goală; mi-am «privit» mâinile pe interior – erau goale, apoi picioarele – erau goale, apoi trunchiul. Când am ajuns la nivelul pieptului, eram acolo, ca o sferă plină, liberă, care conţinea tot ce înseamnă cu adevărat fiinţa mea. Aveam sentimentul că mă pot plimba oriunde în trup, dar nu numai.

De asemenea, am conştientizat că acel tub energetic care îmi pătrundea fiinţa prin SAHASRARA era activ şi continua să îmi inducă o anumită dinamizare.
Am simţit cum spontan, la nivelul pieptului, în dreapta, a apărut un gol mistuitor care îmi genera o stare indescriptibilă de fericire, o iubire pe care nu o pot defini, o stare de bucurie foarte rafinată.

Mă bucuram de acest «gol» atât de plin, însă o durere care îmi apăruse mai devreme în ceafă şi gât s-a acutizat. Deşi primul impuls a fost să ies din meditaţie, nu i-am dat curs. Mi-am amintit de SHAMBHAVA MUDRA. Am dăruit acea durere lui DUMNEZEU Tatăl şi imediat a apărut o ameliorare. Apoi am început să simt cum energia care mă pătrundea prin SAHASRARA a trecut de zona dureroasă şi a ajuns la nivelul lui VISHUDDHA CHAKRA.

Aici am avut altă surpriză: am simţit iarăşi un vortex energetic, de data aceasta în plan orizontal, care îmi pătrundea VISHUDDHA din faţă până în spate, în dreptul coloanei vertebrale; vortexul se mişca în sens YANG şi a generat un tub, un spaţiu cilindric pe orizontală, între  trunchi şi cap în care această energie se mişca circular, destul de rapid.
În final am sesizat că trupul meu era foarte relaxat şi foarte uşor.”


„La meditaţia de astăzi cu BHAIRAVA MUDRA am avut o trăire neaşteptată, surprinzătoare şi foarte intensă. După ce m-am stabilizat în starea supramentală şi mi-am focalizat simultan atenţia asupra fotografiei şi la nivelul inimii spirituale, am mai petrecut câteva clipe gândindu-mă cu iubire la Grieg, după care gândurile au dispărut de tot şi am pătruns într-o vastitate interioară plină de pace, care se împletea cumva foarte armonios cu semnalele care îmi erau transmise prin simţul văzului. Era ca şi cum cele două se amplificau reciproc. Simultan percepeam unificarea dintre interior şi exterior şi conştientizam că ele sunt alcătuite din aceeaşi substanţă divină. Aceasta îmi genera o fericire permanentă, luminoasă şi plină de pace indescriptibilă.

Era o stare de nedescris, în care m-am abandonat în mod conştient, cu multă bucurie. Nu ştiu cât timp am petrecut astfel; aveam sentimentul că acea experiență nu mai este supusă timpului şi era firesc.

Apoi am sesizat vag, undeva «la marginea» minţii (sau nu ştiu cum să mă exprim), nişte forme gând care treceau asemeni unor norişori pe un cer senin. Nu m-a interesat ce gânduri erau, doar le-am observat trecând. Uimitoare a fost însă o trăire care a venit brusc, ca şi cum o instanţă superioară, divină, hotărâse aceasta: o expansionare fulgerătoare a conştiinţei mele, corelată cu privitul fotografiei, ca şi cum ajunsesem să înglobez totul şi să fiu una cu ghidul meu spiritual pe care îl priveam şi cu care mă unificasem în inimă.

Chiar şi simţul văzului a suferit atunci o modificare evidentă, tot fulgerătoare, şi am avut sentimentul că abia atunci am văzut cu adevărat. O lumină orbitoare mi-a inundat fiinţa, sufletul, conştiinţa. Toate acestea le-am perceput ca și cum ar fi durat doar un moment, în care a fost foarte mult, dar totodată mă simţeam dincolo de trecerea timpului.”


„În meditaţia de astăzi, după etapa de centrare în inimă am constatat că în conştiinţă apăreau gânduri şi chiar un sentiment de tristeţe uşoară, toate acestea fiind legate de comportamentul unor prieteni de-ai mei.

Am dăruit toate acestea, făcând SHAMBHAVA MUDRA, lui DUMNEZEU. Mă aşteptam să apară apoi o stare de claritate a conştiinţei şi de lipsă de gânduri, aşa cum apărea anterior, în această tabără, când realizam SHAMBHAVA MUDRA.
În loc de aceasta a apărut o stare expansionată de bucurie. Am manifestat apoi intenţia şi dorinţa de a fi cine sunt eu cu adevărat. Brusc, întreaga perspectivă s-a transformat total. Pe fondul acelei stări de bucurie, totul a devenit dintr-o dată viu, fluid şi încărcat de un fel de fericire liniştită. Gândurile şi preocupările mele anterioare păreau, din această perspectivă, ca fiind complet lipsite de substanţă şi realitate, ca şi cum ar fi fost doar un joc colorat al luminii.

Am vrut să «testez» această nouă perspectivă. Mi-am îndreptat atenţia asupra sentimentului de durere în suflet pe care l-am avut auzind conferinţa despre profeţiile Arhanghelului Mihail, fiind curioasă cum arată în această nouă perspectivă. În acel moment perspectiva s-a lărgit şi s-a aprofundat, părând să cuprindă totul. Totul apărea ca un joc viu, divin, plin de armonie, fericire şi frumuseţe. Substratul acestui joc, substrat care era identic cu izvorul perspectivei mele, era etern şi neschimbat, neinfluenţat în niciun fel de jocul minunat care se desfăşura. Este greu de descris exact…

La un moment dat, am ieşit din acea stare şi m-am perceput atunci ca fiind în afara centrului. Mi-am dorit să revin la starea anterioară şi să contemplu din nou acel joc minunat şi aceasta s-a produs imediat şi firesc.”

Luminiţa C., an 23, Cluj

 

Citiți și:

În mod paradoxal, trupul nostru firav poartă ceva imens, glorios, ca o catedrală cosmică plină de sacralitate

DUMNEZEU a fost şi este mereu prezent aici şi pretutindeni 

 

yogaesoteric
9 februarie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More