Singurul lider care mai gândește. Orban despre Ucraina: „UE este implicată în conflict și îl întreține”

Deși indirect, Europa este deja implicată în conflictul din Ucraina. Acesta a fost principalul element cuprins în mesajul anual către națiune al premierului ungar Viktor Orbán, care a avertizat asupra „riscului constant de alunecare în conflict”.

Dacă unii membri NATO sau un grup dintre ei vor să desfășoare acte de război în afara teritoriilor statelor membre, este necesar să o facă în afara NATO”, a spus premierul, adăugând că „dacă furnizezi arme și informații prin satelit necesare pentru operațiuni militare, dacă antrenezi soldați ai uneia dintre părțile aflate în conflict, dacă finanțezi întreaga mașinărie de stat și impui sancțiuni celeilalte părți, atunci, orice ai spune, ești în război, pentru moment un război indirect.

Ungaria este singura țară care este pentru pace, restul UE alimentează războiul”, a precizat el.

Acesta nu este războiul nostru, este necesar să nu ne implicăm, cerem o încetare imediată a focului. Rusia este un partener energetic important, așa că este necesar să dialogăm, să menținem relațiile cu Moscova.

Occidentul ar fi putut „garanta că Ucraina nu va fi admisă în NATO”, dar a făcut contrariul, a explicat Orban, subliniind că cea mai bună soluție ar fi fost să facă ceea ce a făcut „în 2014 prin Angela Merkel, când Rusia a atacat Ucraina și a anexat Crimeea.

Pentru a face o comparație, în câteva săptămâni, tancurile Leopard vor mărșălui pe teritoriul ucrainean spre est, spre granița cu Rusia”, a spus premierul, care a revenit apoi la atacarea sancțiunilor UE împotriva Moscovei.

Sancțiunile sunt armele politicii de război a Bruxellesului”, a punctat Orban, punând sub semnul întrebării eficiența lor: „sancțiunile au vizat Rusia, dar au lovit Europa”, fără a pune capăt războiului.

A trecut un an” de când au fost adoptate primele măsuri restrictive împotriva Moscovei și „sfârșitul războiului nu se apropie, ci dimpotrivă, se îndepărtează”, a conchis premierul, subliniind că singurul război pe care Bruxellesul ar fi cazul să îl ducă este cel „împotriva inflației”.

Citiţi şi:
Viktor Orban: „Ascultându-l pe președintele ucrainean, este evident că acest război se prelungește
Viktor Orban: Cine transportă arme și cine antrenează soldați este în război cu Rusia. S-au lăsat atrași în război

 

yogaesoteric
23 aprilie 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More