Solidaritatea a rămas singura cale obiectivă în vederea ieșirii din marasm

Preocuparea principală a liberalilor progresiști prezenți în guvernele tuturor țărilor este extinderea controlului și efectuarea la scară globală a diverselor experimente sociale, deoarece deciziile luate de aceștia vor configura nu numai economia, politica și sistemele medicale, ci și structura întregii planete.

Nu-i nimic firesc în faptul că hotărârile adoptate, care necesită dezbateri și deliberări un timp îndelungat, acum se iau în câteva ore, în timp ce oamenii au început să se confrunte cu supravegherea (sistemele care până mai ieri erau destinate în lupta contra terorismului, acum sunt folosite pentru a-i depista pe cei „infectați” cu covid), cu cenzura în cadrul tuturor activităților desfășurate fără opreliști până la instalarea falsei pandemii, cu restricționarea mișcării, cu telemunca și comunicarea între semeni de la distanță.

Este limpede ca bună ziua că, după trecerea „furtunii”, supraviețuitorii vor trăi într-o lume complet diferită, iar așa-zisele măsuri de urgență, luate chipurile pentru protejarea și binele populației, se vor preschimba în „accesorii” ale vieții de zi cu zi. Acestea-s efectele pe termen lung! Take it or leave it!

Ce ne rămâne de făcut? Simplu! Ori ne responsabilizăm civic și reacționăm fiecare la nivel individual, dar fără să călcăm pe bătături satrapii, fie pendulăm între solidaritatea europeană (care ne-am lămurit că NU există, că doar de aia au ajuns în Italia rușii, cubanezii și chinezii cu personal medical de specialitate și tehnică aferentă ca să-i ajute pe cei din Milano să gestioneze mai bine situația, o falsă pandemie, e adevărat, dar măcar cei care au răspuns prezent atunci când a fost mai greu au demonstrat coeziune și ajutor reciproc), fie acceptăm izolarea naționalistă, care oricum nu-i valabilă pentru români, deoarece nu-s uniți și nici n-au fost vreodată.

E cazul să nu ne mai învârtim în jurul cozii, cu ce-a zis acu’ 1000 de ani filosoful Alexis de Tocqueville sau că doctorița nu știu care, rector al nu știu cărei Universități de Medicină și Farmacie, l-a parafrazat greșit pe Descartes, ori că-n ADN-ul nostru există pluralism și nu liberalism! Dintotdeauna s-au manifestat într-o societate principii, esențe și descrieri diferite ale realității interpuse între cetățeni și stat, ca o condiție și o garanție a limitării puterii. Orice concepție până la urmă admite o multiplicitate de factori, într-un domeniu bine determinat, n-am inventat noi apa caldă și nici osia la căruță!

Cred că toți așteptăm unii de la alții SOLUȚII și IDEI pentru a-i contracara pe cei care intenționează să ne pună juvățul, în niciun caz filosofii sterile și gânduri îmbârligate! Iar ca intelectuali suntem datori în primul rând față de țara care ne-a instruit să n-o lăsăm de izbeliște. Ca o paranteză, deși Diana Șoșoacă poate că nu este pe gusturile unora pentru că este mult prea colerică, poate și prea stridentă, este unica la ora actuală care urlă lucrurilor pe nume! În rest, există extrema cealaltă: ipochimenii care sunt suavi și neștiutori ca margaretele, alde Tismăneanu & comp – Liiceanu, Patapievici, Pleșu, mari anticomuniști înțepeniți în mentalități și-n soluții adoptate în plan extern care au făcut mult rău României, niște cutre în solda lui Soros, Nichipercea whatever, CTP-ul cu 2 facultăți, dar sărit de pe fix, mamelucii-jurnaliști de pe la televiziuni și de prin media scrisă cumpărați și cu obiective stricte să bage frica-n oase și doar câțiva, ultimii dinozauri demni de tot respectul, care știu să ajungă la conștiințele și inimile românilor prin ceea ce scot din gușuliță și din tastatură!

Așa că este extrem de necesar să ne responsabilizăm, să ne raportăm onest la situație și mai ales la cooperarea voluntară. Cu definiții ale liberalismului și pluralismului împachetate deștept n-ajungem nicăieri! Lipsa de unitate nu numai că prelungește criza, dar le mărește ăstora, care-s adepții seringilor și ai experimentelor, spațiul de manevră, oferindu-le alte idei dezgustătoare.

Solidaritatea a rămas singura cale obiectivă în vederea ieșirii din marasm. Este necesar s-o învățăm, pentru că n-o avem în sânge, așa cum am amintit ceva mai sus. Chiar dacă cei cu inimă, conștiință trează și talent într-ale redactării au capacitatea de a trezi, de a-l determina să conștientizeze pe un singur omuleț prin scrierile lor, tot este un câștig imens în acea zi! Au scos din întunericul conștiinței spre lumina adevărată un seamăn, un om raportat la alt om. În rest… să apelăm cu fervoare ajutorul lui Dumnezeu!

Citiți și:
Alexandru Racu: „Cred însă că mare parte dintre cei care refuză să îngenuncheze o fac din trei motive, toate legitime”
În tot mai multe locuri de pe glob oamenii se ridică împotriva sistemului social corupt

 

yogaesoteric
11 ianuarie 2022

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More