Soluții de rezoluție mică
În câteva intervenții recente, cunoscutul psiholog canadian Jordan B. Peterson comentează un interviu acordat de Bill Gates canalului CBS2, în care miliardarul american vine cu „soluții” la crize pe care le apreciază a fi globale (suprapopulare, pandemie și criza climatică). Evaluând aceste macro-proiecte, Jordan Peterson avertizează că „soluțiile” însele sunt mai nocive decât problemele în sine. Orice încercare de a sacrifica binele și libertățile ființelor umane pentru un așa-zis „bine” colectiv, mai mult sau mai puțin abstract, reprezintă „soluții de rezoluție mică”, adică simpliste, nivelatoare, unilaterale și rupte de realitatea concretă a omului și a comunității sale. Aceasta este, arată el, rețeta prin excelență a oricărui totalitarism.
În categoria „soluțiilor de rezoluție mică” intră și încălcările drepturilor și libertăților fundamentale în numele sănătății publice în actuala criză medicală. Sunt „de rezoluție mică”, pentru că, pe termen scurt, ele nu pot soluționa criza în mod eficient, iar pe termen lung, odată creat precedentul, vor permite reiterarea abuzurilor în numele altor „crize majore”.
În România, sub pretextul eradicării pandemiei, executivul a impus măsuri restrictive prin hotărâri guvernamentale, ocolind Parlamentul și ignorând Constituția României, deși legislația în vigoare cere ca orice hotărâre de acest fel să respecte legile țării. Caracterul improvizat al acestor soluții „de rezoluție mică” a fost demonstrat chiar de Curtea Constituțională, care le-a anulat post-factum ca ilegale și neconstituționale.
Meritul pentru sesizarea acestor ilegalități îl au câteva echipe de avocați, distinși nu numai prin profesionalismul lor, ci mai întâi de toate prin disponibilitatea de a-și face cu adevărat meseria, adică de a sluji justiției și intereselor reale ale cetățenilor – calități extrem de rare într-o societate în care câștigul imediat, propriul interes sau, pur și simplu, nepăsarea sunt valorile supreme. Între acești eroi ai noștri se numără juriștii de la Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept, printre care distinsele doamne Elena Radu (președinte) și Marina Alexandru. Coaliția a contestat de fiecare dată legalitatea prelungirilor repetate ale stărilor de alertă. Până în momentul de față au fost contestate toate hotărârile de guvern prin care s-a impus starea de alertă. Trei dintre hotărâri (HG 636, 678 și 730), emise în perioada 12 iunie-10 august, au fost anulate în primă instanță, pe 21 octombrie 2021, de către Curtea Constituțională a României. Aceeași coaliție, pe 22 octombrie 2021, a adresat Comitetului Național pentru Situații de Urgență un document prin care avertizează că nu se pot dispune prin hotărâri de guvern măsuri care să condiționeze de „certificatul verde” drepturile cetățenilor.
Un demers asemănător a fost inițiat de doi avocați clujeni, Mikolt Kapcza și Gabriel Marin, în urma căruia Curtea de Apel din Cluj a anulat, tot în primă instanță, hotărârile de guvern ce impun „certificatul verde” și continuarea stării de alertă (HG 826/5 august 2021, HG 932/9 septembrie 2021 și HG 990/17 septembrie 2021). Principalul argument al avocaților a fost discriminarea la care recurge Guvernul pentru a favoriza campania de vaccinare, încălcând în felul acesta Ordonanța Anti-discriminare 137/2000 și Codul de la Nürnberg.
Hotărârea Curții din Cluj dezaprobă faptul că aceste acte guvernamentale „au împărțit populația României în vaccinați și nevaccinați, punând semnul de egalitate între o persoană nevaccinată și una bolnavă, și între o persoană vaccinată și una sănătoasă”. Constată, însă, inconsecvența restricțiilor impuse de Guvernul României, care a acționat cu dublă măsură. Pe de o parte, a restricționat activități absolut firești și menite să întrețină sănătatea fizică și psihică a populației, ca practicarea sporturilor, luatul mesei la un restaurant, participarea la evenimente sociale și culturale obișnuite cu un număr relativ mic de participanți etc. Pe de altă parte, a permis desfășurarea unor mega-evenimente cu zeci de mii de persoane, care au generat aglomerări de oameni unde practic era greu să se evite contaminarea. Instanța clujeană menționează în acest sens festivalurile „Untold” (360.000 persoane), „Electric Castle” (186.000), „Jazz in the Park” (100.000), „Saga” (135.000), sau Congresul PNL (5.000).
Legat de impunerea „certificatului verde”, judecătorii din Cluj susțin că nu există niciun studiu care să dovedească „necesitatea instituirii acestor măsuri suplimentare de excludere”, în condițiile în care un număr mare de cetățeni au trecut prin boală și s-au imunizat natural. De asemenea, lipsește o analiză a tipului de risc, „guvernul bazându-se pe faptul că vaccinurile puse în circulație sunt avizate de Agenția Europeană a Medicamentului”.
Instanța sesizează, de asemenea, cenzurarea informațiilor legate de efectele secundare ale vaccinurilor ‒ care, în România, „nu doar că nu au fost discutate, dar s-a ajuns la un fel de cenzură a discuțiilor cu privire la acest aspect, inclusiv pe internet, toate eforturile guvernului fiind dirijate în susținerea campaniei de vaccinare”.
Un alt astfel de exemplu de sesizare a ilegalității este acțiunea din 12 octombrie 2021 a nouă avocați ai Baroului Cluj (între care Gabriel Marin, Mikolt Kapcza si Mihaela Morar), împreună cu av. Gheorghe Piperea de la Baroul București, care au atacat la Curtea de Apel din Cluj-Napoca HG nr. 1090/2021, prin care s-a prelungit starea de alertă și s-a introdus certificatul digital.
Înșiruirea ar putea continua cu alte câteva exemple – prea puține însă, din păcate –, de a apăra statul de drept de aceste deziderate ale așa-zisului „bine colectiv”, care, în definitiv, pot justifica absolut orice acțiune politică, după cum tot Jordan Peterson remarca.
Citiți și:
Gheorghe Piperea, despre decizia CEDO referitoare la vaccinarea obligatorie: „China scrie pe noi de acum încolo”
Cu Bill Gates omniprezent în OMS, industria Big Tech nu numai a căpătat câteva trilioane de dolari, dar a preluat controlul asupra lumii
Sindromul totalitar al pandemiei – cenzura și „certificatul verde”
yogaesoteric
5 martie 2022