Sorin Roşca Stănescu dă cărţile pe faţă cu privire la ISIS: Care ar putea fi scenariul cel mai rău
Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu a dat cărţile pe faţă într-un editorial despre pericolul terorismului. SRS se întreabă cât va mai dura teroarea.
„Pentru prima dată, războiul antiterorism nu se mai poartă în proximitatea unor terenuri petrolifere ci în Europa. Și, după toate aparențele, va exista un război de gherilă urbană generalizat, care va schimba, în profunzime, continentul european. Această situație impune la reflecție. Ce s-a întâmplat în cei cincisprezece ani care au trecut de la gravul atentat din New York? Cum se explică faptul că terorismul, în loc să fie stârpit sau diminuat, s-a generalizat? Ce a fost greșit? Ce poate fi îndreptat?
Sunt două scenarii, diametral opuse, prin care omenirea poate lupta împotriva fenomenului terorist. Unul a fost experimentat. Fără succes. El a constat în atacarea unor state ale căror guverne au susținut organizațiile teroriste. Întâmplător sau nu, respectivele state erau bogate în zăcăminte de petrol și gaze. Războaiele conduse de Statele Unite, ca răspuns la provocările de tip terorist, în loc să diminueze au multiplicat fenomenul. Atât de mult încât, iată, în acest moment, sunt expuse cele mai importante capitale europene la atentate de tip terorist.
Un alt scenariu, care nu a fost decât extrem de timid experimentat, este ceea ce poate fi denumit «operațiunea pensetă». Identificarea fiecărui terorist, a fiecărui centru de comandă și desfășurarea unor operațiuni chirurgicale având drept rezultat anihilarea acestora. Fără a pune în pericol comunități mai largi. Fără victime colaterale. Fără a atenta la suveranitatea unor state. Fără a încerca să implementezi, în altă parte, instituții specifice lumii occidentale. Acest tip de ripostă a fost destul de timid experimentat și, din rațiuni asupra cărora nu ne mai oprim acum, nu a fost niciodată și niciunde generalizat”, spune jurnalistul pentru corectnews.com.
SRS nu se opreşte aici. „Războiul terorist din Europa, despre care din ce în ce mai mulți analiști și oameni politici afirmă că declanșează, practic, cel de-Al Treilea Război Mondial, tinde să se desfășoare în baza logicii aplicate în ultimii cincisprezece ani și care nu a condus la niciun rezultat pozitiv. Confruntată cu o provocare fără precedent în istoria recentă, Europa reacționează alandala. În loc să-și protejeze frontierele exterioare, Europa, intrată în panică, reface, în mare viteză, frontierele naționale. Iar pe alocuri se poate observa chiar și recursul la crearea unor frontiere de tip feudal. În interiorul statelor naționale. Dar războiul de gherilă urbană va avea loc – și deja acest lucru este cât se poate de vizibil – în cele mai multe dintre comunitățile europene, unde au fost create cartiere locuite de arabi și de unde, treptat, autoritățile din statele respective s-au retras. Europa a crezut că poate găzdui și folosi ca forță de muncă un număr din ce în ce mai mare de etnici proveniți din Orientul Mijlociu și din nordul Africii, izolându-i, în același timp, în uriașe ghetouri urbane. Ei bine, astăzi, tocmai aceste ghetouri urbane devin focarele ofensivei teroriste.
Astăzi, Europa plătește prețul neintegrării milioanelor de azilanți veniți pe parcursul mai multor generații. Și ce să vezi? Confruntată cu ultimele atentate sângeroase de la Paris, Franța dă de pământ cu pactul fiscal. Președintele Franței este primul om politic important din Europa care anunță că, în mod unilateral, nu va mai respecta pactul fiscal. Pentru că Franța are nevoie de bani ca să-și întărească sistemul de apărare”, mai spune jurnalistul.
Dar cum s-a ajuns la această situaţie? „Este același fenomen, al lipsei de solidaritate, al tendinței de dezmembrare UE. Când, de fapt, logica ne spune că lucrurile ar trebui să stea altfel. Că toate fenomenele care conduc la unitate ar trebui nu stopate, nu încetinite, ci, dimpotrivă, dinamizate și generalizate. Pentru că numai astfel «operațiunea pensetă» ar putea funcționa. Pentru că numai astfel continentul european ar putea să scape cu fața curată de fenomenul terorist, într-un termen rezonabil, cu costuri minime și fără a provoca victime colaterale. Care, după cum s-a văzut, nu fac altceva decât să amplifice terorismul”, încheie Sorin Roşca Stănescu.
Citiți și:
Regizorul american Oliver Stone: Uitați de ISIS! America este adevărata AMENINȚARE pentru lume!
Dezvăluirile recente ale unui jurnalist polonez de investigaţii despre imigranţi – detalii zguduitoare
yogaesoteric
20 februarie 2016