Spațiul gol: Războiul Silicon Valley împotriva victimelor

În lumea a treia sunt multe victime tăcute. Națiunile sărace conduse de dictatori sau cele lăsate să se descurce singure sub fumul războaielor prin procură sunt adesea ținta companiilor farmaceutice care caută un mediu de testare lipsit de domnia legii.

Rareori firmele Big Pharma sunt prinse, iar atunci când se petrece, povestea apare într-o revistă obscură, menită să-i distreze pe occidentali în drum spre serviciu – răsfoită și uitată până la următoarea gară.

Pfizer poate că are o aureolă strălucitoare în epoca covid, dar în anii ’90 unsprezece copii nigerieni au murit în timpul testării medicamentului Trovan, în timp ce alții au rămas orbi sau au suferit leziuni cerebrale. Ceea ce a dus la un proces în instanță din partea guvernului nigerian privind „consimțământul informat”. Consimțământul în cunoștință de cauză este un subiect cu care CDC, OMS și NIH s-au confruntat, de asemenea, atunci când au început faimoasele teste cu AZT în Zimbabwe, unde 1.000 de copii au contractat HIV/SIDA în ciuda unui tratament eficient existent.

Carl Elliott, autorul cărții White Coat, Black Hat: Adventures on the Dark Side of Medicine (Haina albă, pălărie neagră: Aventuri de partea întunecată a medicinei) a spus despre controverse similare pentru micile studii private din Occident:

„Multe dintre aceste studii – în special cele clinice de fază I, efectuate în fază incipientă pentru a determina dacă un medicament este sigur – exploatează persoane sărace și vulnerabile, în special bolnavi psihici. Puțini oameni realizează cât de puțină supraveghere asigură guvernul federal [american] pentru protecția subiecților în studiile sponsorizate de mediul privat”.

Există un motiv pentru care marile teste de medicamente nu se fac pe cei bogați. În lumea a treia mărunțișul este folosit ca momeală, iar consecințele unui eșec se limitează la jelirea unei familii locale. Fără o comunicare globală, victimele nu pot alerta lumea despre situația lor.

În 2020, status quo-ul s-a răsturnat. Națiunile occidentale bogate și cu un nivel de educație ridicat s-au trezit ca teren de testare pentru vaccinurile cu ARNm, în timp ce lumea a treia a rămas în mare parte neatinsă. Aceste teste au fost efectuate fără compensații, sub constrângere și, adesea, participarea a fost impusă de guverne, fie prin sisteme coercitive de pașapoarte sanitare, fie prin amenzi directe, fie prin „blocarea cetățenilor din economia vaccinurilor”.

Nu este nevoie de un expert pentru a presupune corect că ar exista o serie de efecte secundare teribile – și în unele cazuri fatale – ale unei noi tehnologii de vaccinare cu 12,4 miliarde de doze în doi ani.

Guvernele și companiile farmaceutice au făcut pregătiri pentru a se proteja de ramificațiile legale ale cetățenilor furioși care căutau mult mai mult decât niște scuze lamentabile, pe lângă explicația „astfel o protejăm pe bunica”. La începutul implementării, nivelul panicard de activitate juridică preventivă a fost cel care i-a îngrijorat pe cei temători. Aveau dreptate să se îngrijoreze. În timp ce autoritățile repetau sloganul „sigur și eficient” în absența unor date pe termen lung, realitatea statistică a început să se adune. Vaccinurile anti-covid prezentau cel mai ridicat nivel de efecte adverse înregistrat în utilizarea curentă. Situația este probabil mai gravă decât cea înregistrată oficial, având în vedere cât de dificil este pentru unele țări, cum ar fi Australia, să contabilizeze leziunile provocate de vaccinuri.

Profilul de siguranță al vaccinurilor împotriva covid nu se compară cu cel al vaccinurilor dedicate copiilor, ale căror efecte secundare arată ca o pietricică pe lângă Everest. În mod normal, ele ar fi fost necesar să fie retrase de pe raft după primul deces și trimise înapoi pentru teste suplimentare.

Situația descrisă devine o problemă pentru guverne și companiile farmaceutice doar dacă comunitatea largă o conștientizează. Mușamalizările presei sau sfătuirea guvernelor și a birocraților lor din domeniul medical de a merge pe linia tăcerii pentru „binele mai mare” nu numai că s-a dovedit a fi posibilă, dar a fost prezentată în unele dintre contractele care au făcut obiectul unor scurgeri de informații. Țări precum Argentina și Brazilia au fost forțate să meargă chiar mai departe după ce li s-a cerut să susțină protecția juridică a unei companii farmaceutice cu active suverane.

Rețelele de comunicare virtuală reprezintă veriga slabă – fisura prin care se scurg poveștile despre reacțiile adverse.

Devine dificil să continui să scandezi „sigur și eficient” atunci când sute – dacă nu mii – de povești ajung pe rețelele de comunicare virtuală detaliind grozăviile cu care s-au confruntat unele persoane și familiile lor ca urmare a vaccinării. Indiferent cât de puternice au fost contractele dintre guverne și companiile farmaceutice, există un punct de inflexiune în indignarea publică în care dorința de a se face dreptate în instanțe devine de neoprit. Îndrăznim să o numim „justiție socială”. Și este nevoie doar de o singură victorie pentru crearea unui precedent.

Reacția naturală a celor care au ceva de pierdut (fie că vorbim de bani sau de putere politică) este de a cenzura imediat victimele ce urmăresc să își împărtășească poveștile. Australia este în urmă cu un an față de restul lumii datorită unei perioade din istoria noastră care va fi cunoscută pentru totdeauna ca „regatul pustnic”. Așa că este necesar să privim spre Marea Britanie pentru a avea o imagine a viitorului nostru.

În timp ce BBC a folosit bani publici pentru a realiza un documentar în încercarea de a-i denigra pe cei nevaccinați și a-i face să renunțe la decizia lor, Mark Steyn de la GB News le-a oferit celor afectați de directivele guvernamentale privind vaccinarea o platformă de exprimare (refuzată pe Twitter, Facebook, YouTube și Instagram).

În afară de vătămările și decesele provocate unor tineri altfel sănătoși, care aveau un risc aproape zero în cazul unei infecții cu covid, cea mai izbitoare parte a discuției a fost comportamentul Silicon Valley. Rețelele de comunicare virtuală au suspendat și interzis în mod obișnuit conturile aparținând victimelor.

Spațiul gol creat de ștergerea acestora a rămas ca o cicatrice pe rețelele de comunicare virtuală.

Multe persoane complet vaccinate din mass-media își bat joc sau aplaudă cenzura cu care se confruntă acești oameni, denumindu-i „anti-vaxxeri” (în ciuda contradicției că vaccinarea a fost cea care le-a făcut rău). Alții nu vor să asculte dovezile de primă mână potrivit cărora un vaccin ar putea duce la complicații pe viață, mai ales dacă l-au administrat deja copiilor lor.

„Dacă vă uitați la alte posturi de televiziune, dacă ascultați alte posturi de radio, dacă intrați pe rețelele de de comunicare virtuală, oamenii aceștia de lângă mine nu există. De fapt, după cum vedeți, ei sunt reali, sunt în carne și oase și sunt concetățenii voștri. Ei reprezintă sute de mii de alți oameni din fiecare colț al acestor insule [Regatul Unit] și alte milioane de oameni din întreaga lume. Cu toate acestea, dacă postează pe Twitter, dacă postează pe Facebook, sunt etichetați ca fiind un soi de escroci, din moment ce dezinformează. Acești oameni nu sunt câtuși de puțin infractori. Ei sunt victime. Victimele vaccinului covid”, a declarat Mark Steyn.

Mass-media mainstream a scăpat din vedere faptul că trăim într-o epocă în care giganții social media șterg conturile victimelor industriei farmaceutice și ale edictelor guvernamentale.

În ce alt moment al istoriei moderne a mai fost acceptabil ca amintirile personale ale victimelor să fie considerate „înșelătoare” sau „dăunătoare”?

Cum pot cei de la Twitter, Facebook, YouTube și Instagram să pretindă că acționează în interesul „binelui general” și al „sănătății publice”, ascunzând de ochii publicului poveștile despre reacții adverse sau despre moartea celor dragi?

Adevărul este în interesul public, chiar dacă se dovedește a fi dăunător pentru politica de sănătate publică sau profiturile Big Pharma. Consimțământul în cunoștință de cauză necesită o evaluare exactă a riscului. Ar închide vreo publicație ochii dacă Twitter ar „șterge” bolnavii de cancer care se plâng de Big Tobacco? Dar dacă Facebook ar interzice utilizatorii care se plâng de rele tratamente din partea poliției din cauza temerilor că ar respectivii ar „eroda încrederea în autoritate”?

Dacă un nou tratament medical este periculos, chiar și pentru o minoritate de oameni sănătoși, publicul este necesar să știe.

Silicon Valley nu elimină doar persoanele care se abat de la povestea „sigură și eficientă” privind vaccinurile. Orientările comunitare ale unor site-uri s-au extins pentru a acoperi Schimbările climatice, genul și sexualitatea, în ceea ce pare a fi o încercare de a manipula direcția eticii sociale.

Suntem martorii unui sistem de cenzură politică mai des întâlnit în dictaturi. Poate că aceasta este direcția în care se îndreaptă societatea occidentală.

Cu siguranță, spun susținătorii ordinelor globale ale călușului, social media este o entitate privată. E imorală sau nu, ce contează? Poate face ce vrea…

Deși social media este percepută ca fiind un forum public, acesta nu este statutul său legal. Însă cei care susțin că „societățile private pot face ce vor” sunt, de asemenea, incorecți. Lăsând la o parte realitatea că toate companiile private se supun unor diverse legi, Twitter, Facebook și altele sunt platforme. Platformele există ca o entitate juridică ciudată care a apărut în primii ani ai internetului, când terți au început să publice conținut direct către public prin intermediul unei companii precum Twitter.

Aceste site-uri online se aseamănă puțin cu „editorii” – responsabili din punct de vedere juridic pentru fiecare cuvânt tipărit – dar un model editorial este imposibil de susținut într-un scenariu de postare în direct, în care un miliard de oameni discută între ei. În schimb, „platformele” au primit o scutire legală specială de răspundere față de conținutul lor. Această protecție a venit cu un avertisment. Deoarece platformele nu sunt edituri, nu li se permite să se angajeze într-un comportament editorial.

Cu alte cuvinte, liniile directoare pentru comunitate stabilite de companiile de social media sunt folosite în mod abuziv pentru a cenzura discursul politic, încălcând în mod direct structura lor juridică.

Singurul comportament „editorial” pe care platformele au permisiunea de a-l adopta se referă la clauza bunului samaritean atașată la imunitatea prevăzută în secțiunea 230, care acoperă, în esență, cazurile clare de hărțuire, amenințare, intimidare sau alte activități ilegale, cum ar fi traficul sexual. Aceasta nu include posibilitatea de a „răni sentimente” sau de a „proteja Big Pharma de eșecurile produselor”.

Nu este nevoie de o nouă legislație în cazul social media. Normele scrise pentru a acoperi platformele au fost clare, simple și suficiente. În schimb, problema se află în clasa politică americană, care refuză să aducă în instanță companiile de social media pentru abuzuri de putere, întrucât acestea se folosesc de cenzura din Silicon Valley pentru a-și avansa carierele politice, a manipula tendințele sociale și a-și proteja interesele financiare.

Unde este indignarea avocaților specializați în drepturile omului cu privire la această cabală de entități de elită care lucrează împreună pentru a reduce la tăcere victimele corporațiilor de miliarde de dolari?

Mai rău, de ce atât de mulți australieni care ocupă poziții privilegiate în mass-media sunt fericiți să fie de acord cu „ștergerea” victimelor și reducerea la tăcere a suferinței lor?

Se poate argumenta că ignorarea efectelor secundare ale vaccinurilor va servi „unui bine mai mare”, asigurându-se că mai mulți oameni se vaccinează. Dar acest mod de a gândi ignoră realitatea etică conform căreia ființele umane merită să cunoască amploarea riscului real și să ia o decizie în cunoștință de cauză. Nu este treaba străinilor să judece ce este „în interesul superior” al altora.

Nici nu este corect să îi descriem pe cei care văd un risc excesiv în vaccinurile covid ca fiind „anti-vaxxeri”. Procentul de persoane care resping conceptul de vaccinare (o poziție validă dacă continuăm să susținem autonomia trupească) nu s-a schimbat în anii covid. Ceea ce observăm în schimb este ezitarea cu privire la un anumit medicament – un medicament apărut în premieră pe piață și reținut anterior din cauza unor probleme de siguranță a căror rezolvare a fost estimată la „un deceniu”. Și totuși, iată-le aici, lansate pentru întreaga populație a lumii, un an mai târziu.

Indiferent de părerea dvs. despre vaccinarea anti-covid în sine, „ștergerea” victimelor din conversație este, în cel mai bun caz, imorală și, în cel mai rău caz – criminală.

Autor: Alexandra Marshall, scriitoare independentă din Australia

Citiți și:
Dovezi: CDC a colaborat cu Big Tech pentru a elimina informațiile incomode etichetate drept „dezinformare” cu privire la vaccinurile anti-covid-19
Big Tech și Big Pharma, alianța care vizează controlul total asupra SUA!

 

yogaesoteric
26 octombrie 2022