Specialist în securitatea IT: „Indiferent de serviciul dorit, într-o zi, probabil că cei mai mulți dintre noi vor cere să aibă un cip implantat”

Roger Grimes, un specialist în securitatea IT, cu o experiență de 35 de ani, și autor a mai multor cărți despre securitatea datelor și calculatoarelor, susține că „într-o zi, industria medicală sau guvernul vor oferi capacități noi fantastice pe care consumatorii le vor dori cu disperare, și toți ne vom ruga să le implantăm [cipurile] în bebelușii și copiii noștri”, conform The Sun.

Poate vor spune că va permite urmărirea mai ușoară dacă copilul tău este răpit. Sau o monitorizare mai atentă a sănătății copilului tău. Indiferent de serviciul dorit, într-o zi, probabil că cei mai mulți dintre noi vom cere să avem unul.

Și până atunci, sper că înțelegem cum să ne apărăm cel mai bine împotriva manipulării nedorite și rău intenționate. Pentru că acum suntem îngrozitori la asta”, a spus Grimes.

Dar Roger Grimes avertizează că riscul major asociat tehnologiei cipurilor pentru creier, precum Neuralink dezvoltat de Elon Musk, este acela că am putea deveni cu ușurință ținta hackerilor.

Este bine-cunoscut faptul că dispozitivele medicale actuale pot fi „sparte”, adesea cu consecințe devastatoare.

Orice poate fi spart; cipurile creierului nu sunt diferite. Și când avem mii și mii de astfel de dispozitive, este probabil”, a spus Grimes.

Cipul probabil nu rulează un sistem de operare și o aplicație populară”, a adăugat el.

Aceasta înseamnă că va fi mult mai greu pentru cei care nu au specificațiile interne să-și dea seama cum să-l pirateze și niciunul dintre instrumentele tradiționale de hacking nu ar funcționa împotriva lui. Nici nu suntem siguri dacă cipul rulează un cod actualizat, care este necesar pentru majoritatea hackerilor.

Grimes a subliniat că, deși ar fi foarte dificil să se pirateze un cip pentru creier, ar putea fi posibil în viitor.

Istoria a arătat că majoritatea, dacă nu toate, dispozitivele medicale implantabile și cipurile din trecut sunt hack-uibile”, a spus Grimes.

Însă pericolul cel mare vine din partea stăpânilor sistemului. Că dacă cipul permite urmărirea copilului răpit, atunci permite urmărirea oricui s-a lăsat cipuit. Și de aici tot restul…

Citiți și:
Un cip care combate depresia a fost implantat deja în craniul primului pacient. Compania producătoare susține că acesta are rolul de a recalibra conștiința umană cu ajutorul telefonului
Implanturile cu microcip în trupul uman și „Internetul trupurilor” (IoB)

 

yogaesoteric
23 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More