Sprintera olimpică Sarah Atcho despre efectul secundar al vaccinării: „Ești redus rapid la tăcere”

Atleta Sarah Atcho a fost ambasadoarea campaniei de vaccinare pentru guvernul elvețian – la scurt timp după aceea însă a suferit de pericardită ca urmare a vaccinării de rapel. Într-un interviu acordat TE, ea vorbește despre consecințe, despre răzgândirea sa, despre presiunea vaccinării și despre reportajele unilaterale ale multor mass-media.

Sarah Atcho, în vârstă de 26 de ani, este o sprinteră elvețiană. A obținut al treilea cel mai bun rezultat din istoria Elveției în proba de 200 de metri, a participat la Jocurile Olimpice și a ajuns de două ori în finala Campionatelor Mondiale. La începutul anului ea a făcut public pe Instagram faptul că a făcut pericardită în urma vaccinării de rapel. Cazul a fost relatat pe larg în mass-media, dar deseori a fost minimalizat.

În interviul pentru TE, ea spune povestea bolii sale subite și vorbește despre răzgândirea sa, despre lipsa de educație și presiunea vaccinării, despre reacțiile uneori șubrede la publicitate și despre rolul mass-media și al factorului politic. În ceea ce privește campania de vaccinare, la care a participat fără ezitare, ea își face și autocritica.

Tichy’s Insight: La scurt timp după vaccinarea de rapel, ați făcut pericardită. Acum v-ați hotărât să faceți public acest fapt. Puteți să le povestiți cititorilor noștri cum a apărut diagnosticul și care a fost evoluția bolii?

Sarah Atcho: Am primit doza de rapel pe 22 decembrie și apoi mi-am luat câteva zile libere de la antrenament, așa cum se obișnuiește de obicei după vaccinare. După Crăciun, am zburat la Lisabona pentru câteva zile cu prietenul meu. Atunci am observat primele simptome: amețeli repetate și o senzație de presiune în piept, în zona inimii. Am respins aceste simptome ca pe o chestie psihologică, ca pe ceva ce îmi imaginam. Apoi, când m-am întors în Elveția și am început din nou rutina strictă de antrenament, mi-am dat seama că nu mă simțeam bine. Am observat că ceva era diferit. Medicul meu m-a trimis apoi la un cardiolog.

Mi-a examinat mai întâi inima prin scanare cu ultrasunete și a constatat că se acumulase lichid în jurul inimii mele. Apoi mi-a verificat sângele pentru inflamație și a constatat că era ceva acolo. Medicul meu mi-a spus foarte clar că este necesar să încetez imediat să mai fac exerciții fizice. Dacă m-aș fi dus mai târziu la medic și m-aș fi antrenat mai mult și mai mult timp, probabil că situația mea s-ar fi înrăutățit. Bineînțeles, nu pot spune cu siguranță, dar medicul a fost foarte clar. În general, am fost norocoasă: pericardita poate avea cu ușurință consecințe mult mai grave.

T.I.: S-a vindecat boala acum?

S.A.: […] În mod normal, sper să fie totul în regulă. Cu toate acestea, în prezent simt din nou mai multe dureri în piept. Când mi-am postat povestea pe Instagram, mulți oameni care trecuseră prin aceeași situație, care erau bolnavi de luni de zile, m-au contactat și ei. Unii cred că sunt prea optimistă. Nu prea știu ce va urma. Vreau să fiu rapidă. În această situație, antrenorul și echipa sunt foarte, foarte înțelegători și mă sprijină, așa că sunt foarte recunoscătoare pentru asta.

T.I.: Ce impact a avut acest incident asupra carierei dumneavoastră sportive?

S.A.: Vreau să rămân optimistă. Voi lipsi de la Campionatele Mondiale în sală din martie, nu mă pot antrena. Nu mă pot antrena, deci nu pot concura acolo. Dar asta nu este în totalitate ceva rău. Chiar vreau să fiu în formă pentru vară.

T.I.: V-ați considerat bine informată cu privire la acest posibil risc de apariție a unui efect secundar atât de periculos atunci când v-ați vaccinat?

S.A.: Nu. Adică, vaccinarea are loc în aceste centre de vaccinare. Nu există un medic anume acolo. Doar te vaccinezi și pleci. La primul meu vaccin, mi s-a spus să mai aștept cel puțin 15 minute în caz de reacție anafilactică. Cu boosterul, a fost cu adevărat diferit. Ai primit doar vaccinul și apoi actele care îl însoțesc.

Și știți, nu mai auzisem așa ceva până atunci. Credeam că oamenii tineri și sănătoși se pot vaccina fără riscuri, așa se spune în fiecare zi. Cred că mass-media nu informează corespunzător. Pe bună dreptate, vorbim mult despre suferința provocată de corona. Și este adevărat că acest virus are adesea efecte periculoase. Dar ar fi necesar să vorbim deschis și despre efectele secundare ale vaccinării, astfel încât oamenii să poată lua o decizie în cunoștință de cauză. Dar, adesea, acest aspect este pur și simplu minimalizat sau ignorat.

T.I.: Există zvonuri privind o creștere a bolilor de inimă în rândul sportivilor, posibil cauzată de vaccinare. În orice caz, relatările din mass-media despre astfel de cazuri sunt în creștere vizibilă. Este aceasta o problemă în rândul sportivilor?

S.A.: Sinceră să fiu, nu auzisem niciodată despre aceasta înainte. Doar că, de când am avut pericardită, antrenorul meu mi-a trimis din când în când articole pe această temă.

T.I.: Ați luat parte la o campanie de vaccinare de profil înalt pentru guvernul elvețian și pentru politica de vaccinare în luna noiembrie, fiind una dintre cele 80 de celebrități. Cum s-a petrecut asta?

S.A.: În Elveția, a existat o campanie pentru a-i determina pe oameni să se vaccineze. Pentru a-i face pe oameni să se obișnuiască cu situația. Și aveau nevoie poate de cineva care să se ridice în picioare ca atlet și să spună: sunt vaccinat. Acesta a fost, cred, rolul meu. Cred că a fost, de asemenea, ceea ce era de făcut la momentul respectiv.

T.I.: Dar de ce ați făcut reclamă la un vaccin despre care chiar dvs. spuneți că nu ați fost deloc informată cu privire la efectele sale secundare?

S.A.: Aceasta este o întrebare bună – o întrebare pe care mulți ar fi necesar să și-o pună. La acea vreme, când am făcut campania, situația era clară pentru mine: vaccinarea ajuta, salva vieți și reducea rata de spitalizare, m-am bazat pe știința promovată în media.

Cred în continuare în mod fundamental că vaccinarea protejează și că este importantă pentru pacienții cu risc ridicat. Dar sunt, de asemenea, critică și susțin faptul că ar fi fost necesar cu siguranță să existe mai multe informații despre posibilele efecte secundare. Cred că situația este diferită acum față de cea din noiembrie în ceea ce privește pericolul. Astăzi, aș participa la o campanie de vaccinare doar dacă s-ar discuta și despre aceste riscuri.

Dar aș dori să spun ceva îmbucurător: miercuri m-a sunat un consilier federal elvețian, Alain Berset. M-a întrebat ce mai fac, a recunoscut că este într-adevăr un efect secundar al vaccinării și s-a interesat sincer de el.

T.I.: Păreți surprinsă de acest gest. Au minimalizat ceilalți boala dumneavoastră?

S.A.: Da, mulți oameni au spus de fapt: „Oh, poate că ai avut-o înainte”. Dar sunt sigură că are legătură cu vaccinarea. Am făcut un control medical în noiembrie – totul era în regulă atunci. M-am testat de mai multe ori – întotdeauna negativ. Aceasta se poate datora doar acestui vaccin.

T.I.: V-ați făcut publică povestea pe platforma de socializare Instagram. În comentariile de sub postarea dvs. sunt multe cuvinte de susținere, care vă felicită, de asemenea, pentru curajul dvs. Ați întâmpinat și dumneavoastră respingere?

S.A.: Cred că postarea mea mă plasează chiar la mijlocul celor două tabere. În postarea mea nu spun că sunt împotriva vaccinării și nu spun că sunt pentru vaccinare. Deși faptul că am fost vaccinată arată că sunt pro-vaccinare.

Dar vorbesc deschis și despre efectele secundare ale vaccinării pe care le-am experimentat. Oamenii mi-au reproșat apoi: te-ai răzgândit, mai întâi te vaccinezi și apoi te plângi de asta. Nu înțeleg asta. Bineînțeles că sunt tristă pentru că acum sunt bolnavă. Cred că oricui nu-i place ceea ce am de spus, ar fi indicat pur și simplu să nu citească.

T.I.: În postarea dumneavoastră, la final, cereți înțelegere pentru că vă împărtășiți povestea. Asta ne-a surprins puțin. De fapt, ar fi cel mai normal gest din lume să spui o astfel de poveste. Au urmărit oamenii să vă descurajeze?

S.A.: Da. Familia și prietenii mei erau îngrijorați că voi fi atacată dacă le spun despre asta. Dar cred că este important să vorbim despre asta. Nimeni nu vrea cu adevărat să vorbească despre această problemă. Este ușor să fii redus la tăcere. Dar aceasta nu este o declarație pro sau contra vaccinării, ci pur și simplu o realitate pe care eu și alții o trăim.

Mulți sportivi au venit la mine și mi-au spus: „Doamne, nu știam că ni se poate petrece așa ceva”. În calitate de sportivi, suntem cei mai sănătoși dintre cei sănătoși. Mulți dintre ei au mers apoi la un control medical. De asemenea, aș mai spune: dacă aveți dubii, faceți un nou control după vaccinare.

T.I.: Vaccinarea de rapel a avut loc pe 22 decembrie. La acea vreme, se știa deja că Omicron se răspândește și că o infecție cu acest virus prezintă un risc foarte scăzut pentru o femeie tânără și sănătoasă ca dumneavoastră. Ați fost stimulată din motive personale, medicale, de etică sau datorită presiunii sociale și a măsurilor guvernamentale?

S.A.: Ambele, aș spune. Pe de o parte, știu povești despre alți sportivi care au avut evoluții foarte grave după o infecție cu covid. Nu știm cu ce variantă de virus suntem infectați, dacă este Omicron sau o variantă mai gravă. Pe de altă parte, vreau să mă antrenez în mod regulat. Dacă vrem să ne antrenăm în sălile de sport din Elveția, este necesar să fim triplu vaccinați, de exemplu. Ca să fiu cinstită: dacă vrei să ai o viață normală, se impune să fii vaccinat. Și asta a jucat cu siguranță un rol.

T.I.: Credeți că această presiune socială de a te vaccina este exagerată, mai ales în rândul tinerilor?

S.A.: Cred că această constrângere este o problemă. Unele țări introduc vaccinarea obligatorie – nu prea înțeleg aceasta. În calitate de adulți, ar fi normal să putem decide singuri. Nu cred că persoanele tinere, sănătoase și nevaccinate sunt cele care ne umplu spitalele. Persoanele în vârstă, desigur, au, din păcate, un risc mai mare de corona, așa că este un pic mai complicat.

Cred că oamenii ar fi normal să facă ceea ce cred că este corect pentru ei. Dacă nu sunteți vaccinat și apoi vă îmbolnăviți, și poate suferiți o evoluție severă, este riscul dumneavoastră. Dacă boala îți pune capăt carierei, este problema ta. Este responsabilitatea ta – la fel cum eu am decis să iau boosterul și acum am o problemă, problema mea. M-am decis să iau rapelul și acum m-am băgat în bucluc. Poate fi la fel și pentru alții.

Citiți și:
Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență a actualizat lista efectelor secundare ale „vaccinurilor” anticovid (I)
În Franţa compania AstraZeneca a fost acţionată în instanţă de familiile celor 15 victime ale efectelor secundare legate de vaccinare

 

yogaesoteric
17 aprilie 2022

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More