Statutul de plată de stat al servilismului

Libertatea de exprimare și „apărătorul” acesteia… Radioul, Televiziunea publică, Avocatul poporului… Despre ele este vorba la orice început de guvernare, în timpul ei și, nu de puține ori, în ultimele clipe înainte ca puterea să-și dea obștescul sfârșit; doar la noi, pentru a reînvia mai târziu… E drept, în cazul instituțiilor media publice, este vorba mai degrabă de exprimare, nu și de libertatea ei… Pentru că ea este exclusă prin pachetul politic al sinecurii girate prin bugetele de stat de către guvernanți. Și în al doilea caz, al apărării exprimării, tot o jumulitură în schelet politic avem. Același conținut de sinecură. Pentru că avocatul poporului nu este totuna cu apărătorul exprimării, nici al libertăților civile și nici în forma, deja metaforică pentru noi, a libertății de exprimare.

Guvernanții le au însă pe lista lor „scurtă”… Pe lista priorităților pentru ei, nu pentru noi, firește… Și nu, nu prin înnoirea, nu prin corectarea deviaților de tip sinecură, șefism, nepotism și pupincurism, nu prin eliminarea atrocităților, inclusiv de exprimare, dar ca formă a servilismului, dintr-o instituție ce ar fi normal să fie doar în slujba liberei exprimări.

Odată ajunși la putere, guvernanți vor să schimbe șefia celor două instituții media (tot mai puțin și instituții mass-media, cel puțin la nivel de notorietate și rating de mase) și pe cea a Avocatului poporului, acele șefii care dimpreună le asigură servilismul public necesar. Servilismul de tip instituție de stat. Pentru că la noi aici este problema: tot ceea ce este „de stat” este a priori o structură de funcționare politică, de clan, de grup, de sinecuri…

De ce ar fi prioritară schimbarea șefilor TVR și Radiodifuziunii, pe de o parte, și, tot pe aceeași parte, a sinecurii (!), și a Avocatului poporului?… Mai ales că un control media există, fiind asigurat prin atâtea sisteme „compensatori”, iar rostul Avocatului poporului, de a le proteja interesele, proiectele, inepțiile, este tot în siajul asigurării lor că poporul stă departe de mașinațiunile (la început de guvernare), matrapazlâcurile, de acum…

De fapt, totul este un exercițiu mimetic de demonstrare a forței. Și de asigurare a continuității unei anumite influențe… Este acel exercițiu de putere pe care toate guvernele l-au făcut: schimbarea șefilor instituțiilor media de stat și a celei a Avocatului poporului. Toate l-au făcut în același procedeu al urgenței, al priorităților, de parcă întreaga structură de guvernare stătea pe aceste trei instituții… Dar niciuna nu a abordat esența: înnoirea, transformarea mentalităților, reformarea… Pentru că asta ar fi însemnat ieșirea din costumul larg al servilismului.

Sigur, ar fi și greu să transformi din temelii cele trei instituții. Nici măcar desființate și reînființate, și tot nu ar fi ceea ce este necesar unei societăți democratice. Pentru că, pecinginea care le sufocă este tocmai influența politică similară până la identitate cu tot ceea ce este „de stat”, ca instituție. Singura șansă ar fi transferarea spre o zonă privată, cu un control majoritar al statului. Acolo poate influența masivă a politicului de guvernare, ca sinecuri, să se restrângă semnificativ. Dar tot nu ar fi o cale certă de reușită. Pentru că și acolo ar ajunge mâna lungă a interesului guvernamental, de clică, politică, publică și de stat, probabil prin inventate mecanisme retorice de „externalizare”.

Reformarea din temelii nici nu începe, nici nu e totuna cu înlocuirea șefilor din aceste trei instituții. Pentru că nu este vorba doar despre „șefime”… În fapt, rămânând neatinsă exact masa atât de ispititoare pentru captarea, manipularea, politizarea angajaților, și prin urmare nedegroșată tara mentalităților din aceste structuri (rădăcinile răului), retezarea vârfurilor rămâne o acțiune inutilă.

Netrebuincios pentru noi ca popor. Nefolositor pentru exprimarea noastră, ca libertate de exprimare. Nu și pentru ei… Ei ce vor repopula politic, prin peticirea veșmintelor celor ce se identifică, în aceste structuri, de trei decenii, cu statutul de plată al servilismului.

Citiți și:
Epopeea tristă a suveranității României de după 1989
România – o ţară ajunsă la disperare, cu un guvern fantomă şi un popor debusolat, atacat din toate părţile
Dan Puric: „Când venea dușmanul în România și vedea atâtea cozi de topor, lăsa toporul jos, că el era obișnuit cu o rezistență. Altfel, am fi dispărut demult”

yogaesoteric
15 februarie 2022