Ştiu sigur că Dumnezeu m-a trimis la yoga!
Bună ziua,
mă numesc Popescu Adriana, locuiesc în Bucureşti şi sunt anul I la yoga, la cursurile instructorului B.P. şi vreau mai înainte de orice sa vă adresez mii de mulţumiri pentru felul în care îi învăţaţi pe cursanţi să fie, să se poarte, e extraordinar! Zilele acestea am participat la sărbătorirea zilei de naştere a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru şi vă spun din tot sufletul că am simţit atâta căldură şi iubire acolo cum nu pot descrie în cuvinte!
Ştiu sigur că Dumnezeu m-a trimis la yoga deşi la început eram reticentă, nu ştiam ce să mai cred din tot ceea ce auzeam, dar am toată încrederea în Dumnezeu, de aceea m-am înscris! Iar acum simt că la şcoala de yoga MISA e locul meu, e casa mea! Simt o bucurie imensă când mă duc la curs! E uimitor tot ceea ce mi se petrece de când am început acest curs, deja gândesc mult mai optimist, deja iubesc oamenii fără să-i mai judec, şi dacă aţi şti câte prejudecăţi aveam…!
Dumnezeu transformă oamenii prin voi, asta e clar!
Acest mail se vrea a fi un strigăt pentru ca oamenii să lase prejudecăţile deoparte şi să încerce ei înşişi să vadă despre ce este vorba la yoga. Mă simt neputincioasă când văd la oamenii de pe stradă atâta ignoranţă, atâta violenţă în vorbă şi în faptă, aş vrea să fac ceva, aş vrea să le pot arăta bucuria din sufletul meu, pacea şi liniştea care acum fac parte din fiinţa mea! Îţi mulţumesc Dumnezeul meu minunat! Ai ştiut că acolo e locul meu şi nu m-ai lăsat până nu am văzut cu ochii mei, până nu am simţit transformarea! Iar acum te rog Doamne să nu mă mai laşi vreodată să mă rătăcesc, vreau să rămân aici la yoga unde TU Doamne m-ai trimis! Ai grijă de mine Doamne, pentru că TU poţi să mă ţii pe calea cea dreaptă a ADEVĂRULUI. Nu lăsa pe nimeni să-mi întunece mintea cu minciuni şi să mă abată de la calea aceasta pe care am pornit!
Şcoala aceasta de yoga e condusă de tine Doamne, mi-ai arătat asta prin tot ceea ce mi se petrece de când am început cursurile! Te rog, Doamne, deschide şi altora inima să vadă Adevărul, te rog! Doamne Dumnezeul meu, prin toate meditaţiile, filmele spirituale, informaţiile pe care le-am primit începând cu 12 Martie mi-ai răspuns la o sumedenie de întrebări pe care Ţi le puneam! Îţi mulţumesc Doamne!
Doamne Dumnezeule, şi mă gândesc că sunt doar la început, sunt doar în anul întâi la yoga şi sunt fascinată, uimită, simt iubirea, pacea, fericirea care izvorăsc din mine, este uimitor! Îţi mulţumesc Dumnezeul meu ca m-ai primit în casa Ta!
Te iubesc, Doamne Dumnezeul meu! Amin!
*****
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa
redactie@yogaesoteric.net
. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.
yogaesoteric
24 martie 2011