SUA | O clinică medicală mutilează copii în numele „tranziției” către alt gen
Clinica Vanderbilt din Nashville, SUA, este acuzată că mutilează copii, inclusiv cu vârste sub 10 ani, sub pretextul că îi ajută să facă „tranziția” spre alt gen.
Mai precis, este vorba despre operații prin care fetelor li se taie sânii, băieții sunt castrați chimic și multe alte feluri de proceduri ireversibile.
Totul a fost descoperit de cunoscutul jurnalist și documentarist Matt Walsh. Vestea a făcut repede valuri în Statele Unite, datorită faptului că mai nimeni nu-și putea închipui că se poate face așa ceva, după cum afirma chiar Matt Walsh.
În urma apariției acestor informații, spitalul din Nashville și-a șters tot conținutul de pe pagina de internet.
Părintele Mihai-Andrei Aldea, cunoscut preot, istoric și om al cetății, a reacționat la aceste vești. El a scris că acestea sunt efectele propagandei LGBT, necontracarată la timp. Părintele a dat ca exemplu ce s-a spus în timpul referendumului pentru familie din România, în 2018.
„Vă amintiți când creștinii (și nu doar ei!) s-au ridicat pentru apărarea familiei în România?
Vă aduceți aminte că s-a spus că LGBT nu este nicio primejdie pentru familie și copii?
Acum, în 2022, în SUA, se fac operații de schimbare de sex minorilor!
Da, copii dezorientați de 14 sau 15 sau 16 ani sunt mutilați pe viață. Da, copii neștiutori și speriați de 10, sau 11, sau 12 ori 13 ani sunt mutilați pe viață! Până și copii de 8 și 9 ani sunt supuși acestor mutilări!
Acești copii sunt manipulați (chiar în școală!) să «își schimbe sexul», deși acesta nu se poate schimba (nu îți poți schimba codul genetic!). Și, chiar împotriva părinților, sunt supuși la tratamente hormonale criminale și ireversibile. Apoi ajung la «operații» în care li se extirpă sânii, clitorisul, vaginul etc. (dacă sunt fete); sau li se extirpă testiculele și penisul (dacă sunt băieți).
Copiilor mutilați li se construiesc apoi simulacre ale organelor celuilalt sex.
Cca. 70% dintre operații au efecte secundare grave la adulți. Iar aici este vorba despre copii!
Într-un interval între 7 și 10 ani de la așa-zisele «operații de schimbare de sex» adulții care le-au făcut le regretă cumplit.
Copiii astfel mutilați au tot viitorul distrus! Așa cum au fost deja distruși mulți adulți prin aceste «intervenții».
De ce se fac asemenea «operații»?
Pentru că presiunile LGBT le-au inclus, aberant, pe lista de decontare publică (adică sunt gratuite pentru cei care le fac, fiind plătite astfel din buzunarul tuturor cetățenilor). Iar aceste «proceduri» mutilante costă 120.000 (o sută douăzeci de mii) de dolari pentru fiecare operație.
Deoarece nu sunt destui adulți care să pompeze banii în buzunarele unora, s-a trecut la copii.
Iar LGBT aplaudă aceste crime, fără nicio reținere.
Aici se ajunge atunci când nu se pune stavilă devierii!
Puteai să votezi la Referendumul pentru Familie și l-ai boicotat? Vei avea pe conștiință toate mutilările de acest fel. Și aici, și Dincolo”, a scris părintele Mihai-Andrei Aldea pe canalul său de Telegram.
Citiți și:
„Manifest” LGBT împotriva celor ce nu sunt de acord cu ei: Vă vom converti copiii fără să vă dați seama! Agenda „gay” e aici. Venim după copiii voștri
Croația, la fel ca Ungaria, acționează pentru a proteja copiii de pedofilie și de propaganda LGBT
yogaesoteric
12 noiembrie 2022