SUA și conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan

În prezent, SUA acționează foarte inteligent și se folosește de conflictele dintre Armenia și Azerbaidjan, pe de o parte, și din jurul Ciprului, pe de altă parte, pentru a slăbi nu numai Rusia, ci și Turcia.

Acest articol se va ocupa de situația foarte complexă din Caucazul de Sud. Pentru a înțelege atât de multe și diferite probleme interconectate, este necesar să le analizăm pe toate în mod individual.

Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan

Conflictul privind regiunea Nagorno-Karabah a izbucnit în 1988 și a fost uneori un război încins la începutul anilor 1990, înainte de a se ajunge la o încetare a focului mediată de Rusia în 1994. Este dificil să numim un vinovat; conflictul își are încă rădăcinile în secolul al XIX-lea. Regiunea, adică Caucazul, este un mozaic de nenumărate grupuri etnice mai mici și mai mari și, prin urmare, în mod tradițional un butoi cu pulbere.

În urmă cu 30 de ani, Armenia a câștigat războiul și a ocupat Nagorno-Karabah, o zonă disputată. În urmă cu doi ani, Azerbaidjanul a lansat un contraatac cu ajutorul Turciei și a cucerit o mare parte din teritoriu. Apoi s-a convenit o încetare a focului sub medierea Rusiei.

Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan, izbucnit din nou recent, este dificil de clasificat. Am compilat faptele aici, deși nu-i clar cine a declanșat conflictul, întrucât ambele părți ar putea beneficia de pe urma acestuia.

Interesele Armeniei

Armenia este în prezent țara mai slabă din punct de vedere militar, mai ales că Azerbaidjanul beneficiază de susținereaTurciei, foarte puternică din punct de vedere militar. Cu toate acestea, Armenia face parte din alianța de apărare CSTO, în care și-au unit forțele mai multe foste republici sovietice. În plus, Armenia întreține relații bune atât cu Rusia, cât și cu Occidentul. Armenia urmărește un număr de echilibru, fiind membră a OTSC și a Uniunii Economice Eurasiatice, pe de o parte, dar și cochetând cu UE și fiind membră a Parteneriatului pentru pace al NATO, pe de altă parte.

Prin urmare, Armenia ar fi putut, așa cum susține Azerbaidjanul, să provoace escaladarea prin operațiuni de sabotaj ale armatei sale, pentru a se prezenta ca fiind atacată de Azerbaidjan și a cere ajutorul partenerilor într-un război împotriva Azerbaidjanului. Ipoteza se potrivește cu faptul că Armenia a solicitat imediat asistență militară din partea OTSC, dar organizația a trimis inițial doar o delegație în Armenia pentru a cunoaște situația.

Statele Unite au fost mai consecvente, întrucât Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților a SUA, a plecat imediat în Armenia pentru a susține Armenia. Iată ce a declarat Pelosi în capitala armeană Erevan, la 18 septembrie: „În numele Congresului SUA, condamnăm cu fermitate atacurile ucigașe ale Azerbaidjanului asupra teritoriului și frontierelor Armeniei.”

Răspunsul președintelui parlamentului armean a fost: „Orice ajutor din partea SUA este vital pentru noi. Sancțiunile clare împotriva Azerbaidjanului ar putea fi o altă pârghie împotriva ambițiilor expansioniste ale Azerbaidjanului”.

Azerbaidjan

Desigur, nu se poate exclude posibilitatea ca Azerbaidjanul să aibă, de asemenea, interesul de a declanșa un nou război cu Armenia pentru a revendica restul teritoriului disputat din Nagorno-Karabah. Numai că Azerbaidjanul ar fi fost logic să atace acolo, însă luptele nu au avut loc pe teritoriul disputat, ci la granița cu inima Armeniei. Ceea ce, la rândul său, oferă Armeniei posibilitatea de a cere ajutorul aliaților, prelevându-se de atacul pe propriul teritoriu.

Așadar, Azerbaidjanul nu beneficiază de pe urma evoluției actuale, motiv pentru care nu se poate exclude un atac neprovocat al Azerbaidjanului. Cel puțin pentru mine, nu este clar cum ar putea beneficia Azerbaidjanul de pe urma atacului. Iar faptul că Azerbaidjanul ar fi interesat să cucerească inima Armeniei nu este evident, întrucât nu există nimic acolo care să justifice un război. Mai ales că Azerbaidjanul – spre deosebire de Armenia – este oricum bogat în resurse minerale.

Încă o dată, RAND Corporation

Pentru SUA, însă, escaladarea devine foarte atractivă, deoarece întoarcerea Armeniei (o altă țară aflată în curtea din spate a Rusiei) împotriva Rusiei este un obiectiv clar al SUA. Dacă SUA reușesc să convingă Armenia că o vor ajuta împotriva dușmanului său de moarte, Azerbaidjanul, în timp ce Rusia este reticentă în a face aceasta pentru a nu risca un alt război la propria ușă, ar fi o situație în care SUA ar avea de câștigat.

De altfel, RAND Corporation, o organizație foarte influentă în SUA, a publicat în 2019 un studiu intitulat „Extending Russia – competing from advantageous ground” („Extinderea Rusiei – Concurența pe un teren avantajos”), care era practic un ghid pentru un război economic, politic și mediatic împotriva Rusiei. Toate măsurile împotriva Rusiei au fost discutate și recomandate, cu excepția unui război fierbinte. Despre conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan, în acest studiu se spune: „SUA ar putea suprasolicita Rusia în Caucaz în două moduri. În primul rând, SUA ar putea face presiuni pentru o relație NATO mai strânsă cu Georgia și Azerbaidjan, ceea ce ar determina probabil Rusia să își sporească prezența militară în Osetia de Sud, Abhazia, Armenia și sudul Rusiei. Alternativ, SUA ar putea încerca să convingă Armenia să se despartă de Rusia. Deși Armenia este un partener de lungă durată al Rusiei, ea a stabilit relații și cu Occidentul: furnizează trupe pentru operațiunile conduse de NATO în Afganistan, este membră a Parteneriatului pentru pace al NATO și a acceptat recent să își consolideze legăturile politice cu UE. SUA ar putea încerca să încurajeze Armenia să intre pe deplin în orbita NATO. Dacă Statele Unite reușesc, Rusia ar putea fi forțată să se retragă de la baza sa militară din Gyumri și de la o bază militară și aeriană de lângă Erevan (închiriată în prezent până în 2044) și să redirecționeze și mai multe resurse către districtul său militar din sud.”

Dacă ne uităm la evoluțiile de astăzi, sunt exact în linia a ceea ce își doresc SUA. Vizita lui Pelosi este o încercare de a îndepărta Armenia de Rusia și de a o trage de partea Occidentului.

Este fascinant cum șansa vine întotdeauna în ajutorul SUA la momentul potrivit. În paralel cu vizita lui Pelosi în Armenia, în capitala Erevan a avut loc o demonstrație de câteva sute de persoane, bine pusă în scenă de camerele de televiziune, la care unul dintre organizatori a cerut: „Ne-am adunat aici cu o singură agendă – să cerem și să sprijinim guvernul nostru să se retragă din CSTO. După aceea, vom începe negocierile cu aliații noștri adevărați cu privire la modul în care să asigurăm securitatea țării.”

Întrucât nu cred în coincidențe în geopolitică, mă fac ecoul declarației președintelui Comisiei pentru afaceri CSI din Duma rusă. El a comentat demonstrația care a avut loc în același timp cu vizita lui Pelosi în felul următor: „Există anumite forțe în Armenia finanțate de ONG-uri americane și, din păcate, sunt foarte multe acolo (…). Bineînțeles, sosirea lui Pelosi a fost prevăzută de forțele care se pregătesc acum de mitinguri”.

Aceste ONG-uri americane susțin politica SUA și își coordonează activitatea cu guvernul SUA în mod obișnuit.

Impactul asupra Europei

Apropo, există o conductă de gaz din Azerbaidjan către Europa. Vorbim despre una dintre rutele pe care Comisia Europeană se bazează pentru a înlocui gazul rusesc. În cazul în care SUA reușesc să declare Azerbaidjanul vinovat și, de asemenea, pun țara sub sancțiuni, UE va fi nevoită să urmeze sancțiunile SUA – ca întotdeauna.

Astfel, conflictul ar avea ca efect secundar agravarea și mai mult a crizei energetice din UE. Faptul că SUA, care, bineînțeles, știe acest aspect, se exprimă atât de clar împotriva Azerbaidjanului (prin Pelosi) ar fi necesar să declanșeze toate semnalele de alarmă la Bruxelles. Și este – coincidență sau nu – o dovadă în plus că presupusul studiu RAND din ianuarie 2022, nu reprezintă un fals. Studiul a cerut ca Germaniei (și, prin urmare, UE) să i se refuze accesul la surse de energie ieftine. Tocmai asta ar fi urmarea dacă Azerbaidjanul ar fi supus unor sancțiuni.

Cu riscul de a mă repeta, nu cred în coincidențe în geopolitică. Totuși, ar fi a doua coincidență din această poveste care face jocul SUA.

Turcia

SUA se află de mult timp în contradicție cu Turcia. Tentativa de lovitură de stat împotriva lui Erdogan din 2016 a fost, după toate probabilitățile, pusă în aplicare de SUA. Statele Unite au refuzat să vândă Turciei sisteme de apărare antiaeriană Patriot. Atunci când Turcia a cumpărat S-400 rusesc, SUA au impus sancțiuni împotriva Turciei și au exclus-o din programul F-35. În Siria, SUA îi sprijină pe kurzii din YPG, pe care Turcia îi consideră teroriști. Iar în ceea ce privește planificata aderare la NATO a Suediei și Finlandei, Turcia s-a opus până acum și a amenințat că va bloca aderarea la NATO. Deci există o mulțime de dispute între SUA și Turcia, mai ales că Turcia refuză, de asemenea, să impună sancțiuni împotriva Rusiei.

Prin urmare, pentru SUA ar fi de dorit să îl slăbească pe Erdogan. Este puțin probabil ca Erdogan să renunțe la sprijinul său pentru Azerbaidjan. Dar dacă SUA creează un sentiment în Occident împotriva Azerbaidjanului și, prin urmare, și împotriva Turciei (care sprijină Azerbaidjanul) și impune, de asemenea, sancțiuni, ar fi posibil ca Turcia să cadă și ea sub incidența sancțiunilor occidentale.

Pentru situația economică deja tensionată din Turcia, ar fi o lovitură puternică care i-ar putea dăuna foarte mult lui Erdogan. Mai ales că vin alegerile anul viitor. Poate că l-ar costa chiar realegerea, ceea ce ar fi cu siguranță sărbătorit la Washington.

Rusia și Turcia

Dar există și factori de incertitudine aici, întrucât Turcia este una dintre țările care au adoptat până acum o poziție neutră față de Ucraina. De aceea Turcia este și una dintre puținele țări acceptate atât de Kiev, cât și Moscova în calitate de mediatori în dispute cum ar fi acordul privind cerealele.

Că presiunea din partea SUA ar putea determina Turcia să se apropie de Rusia nu este foarte probabil, întrucât Erdogan este foarte preocupat de propria politică. Dar nici nu este imposibil. Erdogan pare a fi mereu în căutare, așa cum arată, de exemplu, interesul său pentru Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS), în care cooperează, printre altele, Rusia și China.

Pe de altă parte, puțin probabil ca Turcia și Rusia să își unească forțele pe un front larg. Rusia s-a bucurat până acum de relații bune atât cu Armenia, cât și cu Azerbaidjanul, pe care Turcia îl sprijină necondiționat. Kremlinul ar dori să mențină relații bune cu cele două foste republici sovietice. Cu toate acestea, dacă SUA reușesc să instaleze în Armenia un guvern antirusesc similar celui de la Kiev, cărțile ar putea fi schimbate.

Situația complexă arată că există mulți factori instabili în regiune. Dacă ar exista tulburări politice sau chiar un război real între Armenia și Azerbaidjan, ar însemna în orice caz o slăbire a Rusiei. Pentru că nu ar putea rămâne neutră pe termen lung, iar o destabilizare a Caucazului nu vine deloc în interesul Rusiei. Mai ales că o conflagrație s-ar putea extinde și în Georgia și în părțile rusești ale Caucazului.

Este exact ceea ce și-ar dori să vadă SUA: o nouă slăbire a Rusiei.

Cipru

O altă decizie a Washingtonului arată că SUA încearcă în mod deliberat să provoace Turcia. Avem o altă coincidență – s-a decis ridicarea embargoului asupra armelor împotriva Ciprului, aflat în vigoare timp de decenii. Motivul invocat a fost acela că embargoul american asupra armelor ar putea duce la o apropiere între Cipru, membru al UE, și Rusia.

Este, desigur, o justificare pretextuală, deoarece ideea că micul stat membru al UE, Cipru, s-ar putea opune politicii antirusești a UE în situația actuală este pur și simplu absurdă. Adevăratul motiv pentru ridicarea embargoului este, probabil, altul. Pe care SUA nu-l poate numi în mod deschis, întrucât Casa Albă nu poate urmări în mod oficial o politică împotriva Turciei, aliat al NATO.

Dar Cipru este împărțit într-un stat turc (nerecunoscut la nivel internațional) și unul grec. Disputa dintre Turcia și Grecia, ambele membre NATO, a ținut oricum prima pagină a ziarelor în ultima vreme. Prin urmare, este evident că armele pe care Ciprul le poate comanda acum de la SUA sunt în primul rând un semnal pentru Turcia. Care, desigur, a protestat imediat împotriva deciziei americane.

Miza mică – efect mare

Dacă presupunem că SUA au reușit să convingă forțele din Armenia (cu sau fără știrea guvernului) să provoace operațiuni de sabotaj împotriva Azerbaidjanului pentru a crea o reacție militară din partea Azerbaidjanului (și, ulterior, starea de spirit dorită în Armenia pentru o alianță mai strânsă cu Occidentul), atunci SUA nu s-a întrebuințat prea mult. Dar efectul ar putea fi uriaș, pentru că, dacă avem o escaladare acolo, ea s-ar putea răspândi în tot Caucazul.

Ridicarea embargoului asupra armelor pentru Cipru și susținerea politică (în spatele ușilor închise) a Greciei în disputa sa cu Turcia nu sunt, de asemenea, plăceri costisitoare pentru SUA.

Dar, în combinație, consecințele celor două măsuri ar putea destabiliza Caucazul și exacerba conflictul dintre Grecia și Turcia. Ceea ce ar slăbi Rusia și Turcia. Deoarece este puțin probabil ca Rusia și Turcia să lucreze îndeaproape și în mod coordonat, SUA ar fi obținut foarte mult cu un efort redus. Faptul că scenariul Armenia-Azerbaidjan a fost descris și în studiul RAND din 2019 este un alt indiciu al unui scenariu american.

Sau poate am vrea să credem că este doar o coincidență. Conflictul a izbucnit din nou fix acum, iar SUA profită iarăși din pură întâmplare. Ce cred eu despre coincidențele în geopolitică am exprimat de mai multe ori. Ce părere aveți voi despre aceste evenimente rămâne, desigur, la latitudinea voastră.

Autor: Bogdan Munteanu

Citiți și:
Cum să distrugi Rusia. Raport din 2019 al Rand Corporation: „Supraextinderea și dezechilibrarea Rusiei”
Adevăr sau provocare: Se folosește America de Ucraina pentru a distruge Europa?

 

yogaesoteric
12 noiembrie 2022