„Sunt handicapat și mă retrag”

Este tulburător și revoltător în același timp să-i vezi pe politicienii neoliberali cu câtă ușurință consideră că afecțiunile de natură psihiatrică și prostia crasă intră în sfera de normalitate și este necesar să primească diplomă ca atare din partea autorităților.

Și asta cu scopul evident de a fideliza o categorie de votanți minoritari care devine din ce în ce mai numeroasă, din pricina propagandei deșănțate.

A te identifica drept „bărbat” sau „femeie” doar pe baza unei simple declarații (în special când ne referim la copii) nu reprezintă decât un gest la limita nebuniei, încurajat în mod iresponsabil de administrația Biden și, prin imitație, de autoritățile de la Bruxelles.

Însă această tendință nu se oprește aici. Odată deschisă cutia Pandorei, odată legiferată o astfel de stupizenie specifică globaliștilor fără niciun Dumnezeu, practic situația va evolua și mai departe. Orice persoană puțin (sau mai mult) dereglată psiho-mental se va putea identifica drept „orice” pentru a beneficia de unele facilități oferite de politicienii neoliberali. Exemple: maimuță, locomotivă de tren, extraterestru, copac, masă, televizor, dulap ș.a.m.d.

La un moment dat, inclusiv minoritățile care fac sex cu animale ar putea să-și revendice drepturile și să ceară protecția statului. În fond, nu vorbim despre o boală psihică (asta pretind politicienii și psihiatrii arondați sistemului), ci doar despre o simplă „identificare”: mă identific momentan cu un țap și am chef să mă culc cu o capră. Sau măcar să merg la dușurile pentru capre.

Diploma de „om normal” acordată cu generozitate unor astfel de cetățeni vine cu obligații majore pentru societate. Ceilalți, oamenii normali fără diplomă oferită de administrația Biden, sunt constrânși nu doar să-i trateze cu maxim respect pe cei cu diplomă (identificați drept „orice”), dar se văd obligați să suporte și multiple umilințe odată cu măsurile de discriminare.

Dacă despre transsexuali discuțiile se poartă în special în zona vestiarelor pentru femei și a competițiilor sportive, în cazul „transableismului” situația merge și mai departe. Transableismul este un termen mai nou pentru BIID, sau „Body Integrity Identity Disorder”, și se referă la o persoană care se „identifică” drept handicapată.

Scopul vizat al „schimbării identificatorului” de la o afecțiune psihiatrică (BIID) la un termen de advocacy (transableism) este acela de a „valorifica puterea culturală uimitoare a ideologiei de gen” pentru a le permite medicilor să „trateze” pacienții BIID prin „amputarea membrelor sănătoase, tăierea măduvei spinării sau distrugerea vederii”, potrivit Evolution News și Science Today.

Spre exemplu, Jørund Viktoria Alme, în vârstă de 53 de ani, transgender, analist senior de credite în Oslo, se identifică drept persoană cu handicap și folosește un scaun cu rotile, deși nu are vreo problemă de locomoție. Unele dintre aceste persoane se automutilează, altele le cer chirurgilor o amputare sau o secționare a măduvei spinării. Alme a declarat în 2022, în cadrul unei emisiuni TV, că a fost o „dorință de-o viață” să se fi născut „o femeie paralizată de la brâu în jos”. O altă femeie de 21 de ani, din Carolina de Nord, s-a identificat ca fiind oarbă și chiar a luat măsuri pentru a-și distruge propria vedere.

Aș fi total de acord cu o singură identificare de acest tip: Joe Biden și aliații din Europa să se declare „handicapați” și să se retragă de la Putere din proprie inițiativă.

Autor: Adrian Onciu

Citiți și:
Avertizare: Transgenderismul „creează confuzie cu privire la natura realității” și îi face pe copii victime sigure. Mutilarea copiilor în „medicina” transgender
Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism le interzice atletelor transgender să concureze în probele feminine. Deocamdată…

 

yogaesoteric
7 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More