Guvernatorul Floridei, opunându-se tuturor restricțiilor impuse abuziv de politica bidenistă, a salvat statul de la dezastrul economic

Guvernatorul statului american Florida, Ron DeSantis, a evidențiat faptul că, dacă Florida nu s-ar fi opus carantinelor și măsurilor aberante dispuse de la „centru” și dacă alte state americane nu i-ar fi urmat exemplul, Statele Unite ar fi semănat foarte mult cu Canada, în care restricțiile s-au prelungit enorm de mult!

Guvernatorul reamintește că aproape toate libertățile noastre ne-au fost grav amenințate și că împreună cu colegii lui au vrut să protejeze cu orice chip floridanii.

Florida a fost primul stat american care a respins carantina și celelalte restricții „pandemice” dictate de la Washington DC.

Tată fiind, DeSantis recunoaște că a luptat și pentru copiii lui, care aveau nevoie de școală. Iată diferența de atitudine între un politician-tată, responsabil pentru educația și sănătatea copiilor săi, comparativ cu politicienii noștri (români, europeni sau europarlamentari) necăsătoriți, fără copii, incompetenți, iresponsabili și extrem de corupți!

Plin de curaj, DeSantis afirmă că înalt-birocrații americani ar fi dorit să vadă o SUA la pământ, distrusă economic și psihic, dar Florida și alte câteva state curajoase au decis să o ia în altă direcție. Și bine au făcut.

De asemenea, uitați-vă la faptele care contravin politicilor administrației Biden. Ne-au închis industria de croaziere, împreună cu CDC. Nu aveau autoritate să facă asta. Toți acești experți au spus: «Oh, trebuie doar să faci tot ce spune CDC». Am dat în judecată CDC în Florida și am câștigat în instanța federală de district. Astfel liniile de croazieră și-au reluat navigația în această vară”, a precizat guvernatorul.

Citiți și:
Texas a raportat zero decese de Covid, după eliminarea restricțiilor, în ciuda ironiilor lui Biden despre „gândirea de tip Neanderthal” a dizidenților măștii
I-au pus baterii noi: Biden declară război celor 80 de milioane de americani nevaccinați și insistă: „Nu este vorba despre libertate”

 

yogaesoteric
1 noiembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More