Tenacitatea şi perseverenţa, două calităţi esenţiale în practica spirituală
de Monica Dascălu
Tratatul YOGA fundamental secret SHIVA SAMHITA menţionează starea de tenacitate spirituală ca fiind una dintre calităţile pe care aspirantul trebuie să şi le dezvolte pentru a atinge succesul în practica YOGA.
TENACITATEA este o calitate voluntară constând în rezistenţa, datorită energiei mari de care dispunem, la solicitări mari şi îndelungate şi în capacitatea de a desfăşura eforturi, pe măsura dificultăţilor ce trebuie depăşite atât timp cât se menţin respectivele dificultăţi. Fără tenacitate nu este posibilă înfrângerea obstacolelor ce se ivesc în viaţă.
Câteva citate inspirate despre tenacitate:
• „Fără tenacitate, îndrăzneală, hotărâre, curaj devenim goi, forme tremurânde ale umanităţii sfâşiate de furtunile vrăşmaşe care, inevitabil se abat în drumul nostru.” – June Curtis
• „Norocul este o altă denumire pentru tenacitatea voinţei.” – Ralph Waldo Emerson
• Caracteristica adevăratului eroism este tenacitatea.” – Ralph Waldo Emerson
• „În atingerea unui ţel, răbdarea şi tenacitatea valorează mai mult decât dublul lor în isteţime.” – Thomas Huxley
• „Permite-mi să-ţi spun secretul care m-a condus la atingerea scopului dorit. Puterea mea stă numai în tenacitatea pe care o am.” – Louis Pasteur
În practica spirituală, de exemplu, diferenţa dintre cele două (tenacitate şi perseverenţă) constă în faptul că perseverenţa este preponderent centrată asupra metodei (practicii spirituale, SADHANA-ei efective), iar tenacitatea este preponderent focalizată asupra scopului urmărit, prin aceasta ajutându-ne foarte mult să atingem succesul în tot ceea ce ne propunem.
O altă calitate extrem de importantă înrudită cu tenacitatea este consecvenţa, înţeleasă în două sensuri: a) ca fermitate a convingerilor – a acţiona întotdeauna conform cu anumite principii divine sau reguli binefăcătoare; b) constanţă în practica spirituală, a continua să faci ceea ce ţi-ai propus exact aşa cum ţi-ai propus.
Tenacitatea „înnobilată” de respectarea unor principii morale şi spirituale poate fi numită tenacitate spirituală. Tenacitatea spirituală pune accentul pe respectarea principiilor divine în tot ceea ce întreprindem şi pe integrarea tuturor acţiunilor noastre conform armoniei divine, realizând de asemenea toate acţiunile conform principiilor practice ale sistemului KARMA YOGA (şi anume consacrând cu anticipaţie toate fructele acţiunilor noastre benefice lui DUMNEZEU TATĂL, lui SHIVA sau unei Mari Puteri Cosmice, precum şi urmărind să realizăm acţiunile în mod detaşat). Procedând în acest fel, adică asociind această calitate (tenacitatea) cu principiile spirituale pe care le cunoaştem, vom atinge cu siguranţă succesul în tot ceea ce întreprindem benefic. ANTICIPAREA FERMĂ ŞI CU PUTERE A SUCCESULUI ca mod de gândire predominantă va determina o stare aproape continuă de rezonanţă cu energii subtile, benefice, divine, pozitive, corespondente din MACROCOSMOS, care vor face să apară serii nesfârşite de succese.
Perseverenţa este capacitatea unei fiinţe umane de a rămâne fermă şi constantă într-o anumită acţiune. Victor Hugo spunea: „Oamenii dârzi sunt sublimi. Cine nu-i decât viteaz, n-are decât o singură pornire lăudabilă, cine nu-i decât îndrăzneţ, n-are decât o singură însuşire, cine nu-i decât curajos n-are decât o singură virtute, numai cel care stăruie pe drumul adevărului are măreţie. Aproape toată taina sufletelor mari stă în aceste cuvinte: SĂ PERSEVEREZI.”
Perseverenţa este o calitate în măsura în care acţiunile fiinţei umane sunt benefice, pozitiv orientate şi intenţiile care o animă sunt de asemenea, benefice. În popor se spune, cu înţelepciune: să greşeşti este omeneşte, să perseverezi în greşeală este diavoleşte. „Perseverenţa” în a repeta greşeli sau a face acţiuni rele, ca şi încăpăţânarea, nu au nicio valoare spirituală. Perseverenţa divin integrată implică deopotrivă acţiuni benefice, intenţii pozitive, precum şi integrarea acestora în mod armonios prin punerea noastră în deplin acord cu voinţa divină. Această integrare divină este dată de consacrarea cu anticipaţie către DUMNEZEU TATĂL a tuturor fructelor acţiunilor noastre şi de practicarea unor procedee iniţiatice speciale (de exemplu, tehnica „paratrăsnetului” care ne pune în acord cu voinţa atotputernică, determinatoare a lui DUMNEZEU).
STAREA SUPERIOARĂ DE PERSEVERENŢĂ DIVIN INTEGRATĂ este unanim apreciată de marii înţelepţi şi marii yoghini ca fiind indispensabilă atingerii stării de îndumnezeire, indiferent pe ce cale spirituală ne-am afla. Sri Ramakrishna spunea: „Urmaţi-vă cu răbdare şi perseverenţă practica spirituală, şi puteţi fi siguri că veţi obţine graţia divină, atunci când veţi fi pregătiţi să o primiţi.”
Tot Ramakrishna spunea: „Există trei tipuri diferite de SADHANA. Ele sunt precum natura păsării, maimuţei şi furnicii. Pasărea loveşte un fruct, care uneori cade sub puterea loviturii, şi atunci este pierdut pentru ea. La fel, adoratorii care se aruncă cu prea multă violenţă în practicile spirituale, adeseori nu sunt răsplătiţi în eforturile lor. Maimuţa sare mereu de la o creangă la alta, ducând mereu cu sine fructul şi uneori se întâmplă ca acesta să cadă. În acelaşi fel, distraşi de evenimentele variate ale vieţii, discipolii pot uneori să piardă din vedere sentimentul devoţiunii, dacă practica lor nu va avea un ritm ferm. Furnica îşi poartă perseverentă grăuntele de hrană, ducându-l în casa sa, unde-l va degusta cu plăcere. SADHANA furnicii poate fi considerată cea mai bună, pentru că oferă certitudinea deţinerii fructului.”
Pentru că întotdeauna calea propriei desăvârşiri este presărată de obstacole şi de teste de natură spirituală, care au rolul de cristalizare şi punctare a anumitor etape esenţiale, perseverenţa divin integrată este esenţială pentru a atinge cu adevărat zorii iluminării spirituale. Vă oferim un sfat inspirator şi plin de înţelepciune: Ai reuşit, CONTINUĂ, nu ai reuşit, CONTINUĂ!
J.F.Kennedy afirma că „dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri”, iar apropo de obstacole Roger Martin du Gard spunea: „Nu există obstacol care, oricât de puţină voinţă şi perseverenţă ai avea să nu se preschimbe într-o trambulină, într-un prilej de a te înălţa din nou.”
În încheiere, vă oferim câteva aforisme despre perseverenţă:
• „Cât de uşor loveşti mereu un lucru / tot îl înfrângi şi-l birui pân-la urmă / nu vezi cum picătura cea de apă / căzând pe piatră găureşte piatra?” – Lucretius
• „Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru.” – Confucius
• „Victoria aparţine celui ce perseverează.” – Napoleon Bonaparte
• „Perseverenţa constă în a ne impune în mod voluntar în vederea acceptării de bunăvoie de către alte persoane a viziunii noastre.” – Mahatma Gandhi
• „Cucereşte cel care rezistă mai mult.” – Persius
• „Să nu descurajezi niciodată pe nimeni… care progresează continuu, indiferent cât de încet.” – Platon
• „Efortul îşi arată roadele după ce o persoană refuză să se oprească.” – Napoleon Hill
• „Prin perseverenţă melcul a ajuns pe arcă.” – Charles Haddon Spurgeon
• „Orice obstacol are în el bucuria omului care-l va depăşi.” – Napoleon Bonaparte
• „Perseverenţa este munca grea efectuată în continuarea muncii grele, care deja te-a obosit până la epuizare totală.” – Newton Leroy Gingrich
Citiţi şi:
Sfaturi pline de înţelepciune pentru cei care au îmbrăţişat calea binelui divin
Unele obstacole psihomentale care ne blochează deschiderea spirituală
yogaesoteric
3 aprilie 2009