Terorismul ca politică

 

Şocante atentate teroriste vin să zguduie din timp în timp viaţa omului contemporan, liniştită de altfel, prin comparaţie cu alte epoci din istorie. Piaţa publică, locuri de concert, metroul sau chiar străzile s-au transformat rând pe rând în scene horror. Pare că societatea noastră nu este deloc atât de sigură pe cât ne imaginam. Totuşi, privind îndeaproape, devine evident că sperietoarea terorismului este doar o unealtă în jocul criminal, abil orchestrat al celor care trag sforile pentru a obţine controlul absolut.

1 octombrie 2017. De la geamul unui hotel din Vegas, ţăcănitul armelor dobora fără milă zeci de oameni care asistau la un concert de muzică country. Ajunşi, ca de fiecare dată, prea târziu în camera descreieratului care trăgea în plin, poliţiştii n-au putut să facă altceva decât să constate că deviantul atacator era deja mort.

Aceasta a fost ştirea care a făcut înconjurul planetei. Toată lumea a asistat perplexă la relatările din jurul evenimentului, toţi ne-am uitat – pentru a câta oară? – la tragismul unor evenimente de-a dreptul stupide. Ce poate justifica atacurile de la 11 septembrie, în care câteva mii de americani şi-au pierdut viaţa? Ce poate justifica un atac stupid precum cel cu bombe de la maratonul din Boston? Ce oare poate justifica o repriză de tras în mulţime precum cea din Vegas sau, mai discreta desfăşurare a „lunetistului de la Washington”, John Allen Muhammad? Desigur, mai nimic la prima vedere.

O serie întreagă de coincidenţe încep apoi să ne lovească şi, fără să vrem, ne punem întrebări. De ce oare? Ce se ascunde în spatele tuturor acestor desfășurări de evenimente? Trebuie să fii mult prea limitat pentru a nu-ţi pune întrebări. Mult prea ignorant pentru a trece pe lângă asemenea atrocităţi fără a te preocupa.

Primul aspect care atrage atenţia este faptul că, în fiecare incident de acest tip, există o interferenţă cu serviciile secrete. Atacurile din 11 septembrie colcăie de coincidenţe dubioase. Începând cu coordonarea echipei, alegerea ţintelor (mult prea simbolice pentru ca alegerea să fie făcută de nişte „bărboşi analfabeţi”) şi complexitatea operaţiunii. Mai mult, FBI ştia că piloţii care au ajuns să captureze aeronavele sunt oamenii lui Osama bin Laden care iau lecţii de pilotaj în SUA. Şi nici scenariul capturării unor aeronave pentru a distruge clădiri civile sau militare nu era necunoscut. Încă din 1996, când serviciile secrete americane l-au capturat şi l-au judecat pe teroristul pakistanez Abdul Hakim Murad, scenariul loviturilor coordonate cu avioane civile era cunoscut. De altfel, diverse memo-uri ale serviciilor secrete ne demonstrează că se ştia că se pregăteşte o asemenea acţiune. Şi-atunci?

Să mergem mai departe. Despre „lunetistul de la Washington” ştim că primise pregătire militară de elită, cu toate că era clar chiar şi pentru un neiniţiat că este bolnav mintal. În cazul atentatului de la Boston, serviciile secrete ruseşti avertizaseră partenerii americani asupra faptului că fraţii Ţarnaev au potenţial terorist ridicat. Cu toate acestea, nimeni n-a luat vreo măsură. Întorcându-ne la atacatorul din Las Vegas, nu putem să nu observăm nişte coincidenţe stupefiante. Omul a lucrat pentru guvernul federal timp de 10 ani, alţi şase ani a fost agent IRS, un an auditor federal şi vreo trei ani auditor la Lockheed Martin. Cam mult pentru un individ „neverificat” şi „apărut de niciunde”!

O altă constantă este reprezentată de concluziile comentariilor care urmează evenimentelor de acest tip. După cum probabil aţi observat, de fiecare dată ni se spune că „aşa ceva nu poate fi prevenit” şi, mai mult, că „asta se poate petrece oriunde şi oricând”. Aşa să fie? La o privire superficială, am fi tentaţi să le dăm dreptate. Într-adevăr, oricine poate pune mâna pe o armă şi să tragă aiurea în mulţime. Însă aici e marea ticăloşie: de la nivel teoretic până la un eveniment de acest tip este o cale imensă.

V-aţi pus întrebarea când v-a trecut ultima dată prin cap să luaţi un cuţit şi să înjunghiaţi la întâmplare necunoscuţi pe stradă? Sau când v-aţi pus în gând să confecţionaţi o bombă artizanală cu care să defilaţi la gât printr-un loc aglomerat în care s-o detonaţi? Sau când v-aţi hotărât să faceţi rost de o mitralieră cu care să trageţi în mulţime? Desigur, niciodată! Niciun om normal nu se poate gândi la aşa ceva pentru că omul nu este construit aşa.

Ucigaşii în masă reprezintă cazuri de deviaţii psihologice extrem de rare, sunt mânaţi de o invidie patologică şi/sau de o dorinţă morbidă de răzbunare fără justificare, prezintă semne clare de sociopatologie, sunt radical autocentrici şi nu au pic de compasiune. În realitate pot fi detectaţi foarte uşor, semnele pe care le afişează sunt atât de vizibile încât este greu de crezut că se pot strecura fără a fi „detectaţi”.

Mai există însă un aspect puţin cunoscut. Aceşti sociopaţi sunt mâinile însângerate prin intermediul cărora, de multe ori, serviciile secrete îşi spală rufele murdare. Fie că au nevoie de o crimă abominabilă pe undeva, fie că vor să lichideze vreun „defectat” sau, pur şi simplu, pentru „spectacole” care servesc unor scopuri precise, serviciile secrete au „în custodie” divizii întregi de devianţi pe care-i „teleghidează” prin manipulări psihologice. Toate aceste „legiuni de nebuni” sunt cunoscute în detaliu de către „insideri” şi, de multe ori, se apelează la ei pentru a se rezolva trebuşoarele care altfel ar stârni scandaluri monstruoase.

Dar care-ar putea fi, totuşi, treaba murdară din spatele tuturor acestor atentate sângeroase? Tocmai am spus-o ceva mai sus: inducerea fricii că „aşa ceva se poate petrece oriunde şi oricând”. Apoi sugestia că „aşa ceva nu poate fi prevenit”, care uşor se transformă în „aşa ceva nu poate fi prevenit în condiţiile reglementărilor actuale”. După 11 septembrie o serie de restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, de neimaginat până atunci, au început să devină realitate. Credeţi că cei de la începutul secolului XX s-ar fi gândit vreodată că statul are dreptul să-ţi scotocească aşa din senin şi preventiv conturile, banii şi tranzacţiile financiare? S-ar fi gândit oare oamenii de-atunci că pentru a trece o graniţă pe vreme de pace se va ajunge la control corporal? Ori că serviciile secrete te vor supraveghea 24 de ore pe zi, şapte zile din şapte? Nimeni n-ar fi acceptat aşa ceva. În afara celor cărora li s-a impus brutal aceasta prin implementarea artificială a comunismului în ţările lor.

Lupta care se dă prin intermediul acestor spectacole abjecte este una pentru controlul absolut al persoanei, pentru înregimentare şi uniformizare. Visul de aur al comunismului se implementează la scară globală prin impunerea fricii de terorism. „N-am nimic de ascuns, astfel încât ce mare chestie că sunt urmărit? La urma urmei totul se face pentru securitatea mea.” Asta este ceea ce păpuşarii vor să facă să creadă masa de ignoranţi, din ce în ce mai mare, din ce în ce mai îndobitocită.

Citiți și:

Masacrul din Las Vegas – operațiune steag fals și totodată sacrificiu uman într-un platou înconjurat de simboluri oculte (piramidă, obelisc)

În realitate nu există «terorism internațional»

«Războiul împotriva terorii» a crescut terorismul cu 6.500%

 

yogaesoteric
2 octombrie 2019

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More