The New York Times: A sosit timpul pentru canibalism

Dezgust total pe Twitter din cauza unui articol din New York Times care sugerează că există „un timp și un loc” pentru „canibalism”. Articolul din New York Times l-a determinat pe un utilizator de Twitter să scrie un tweet: „Stop. Normalizării. Canibalismului”.

Mai mulți utilizatori de Twitter și-au exprimat disconfortul și confuzia după ce The New York Times a publicat un articol în care susține că există „un timp și un loc” pentru „canibalism”.

Utilizatorii au criticat articolul pe motiv că acesta ar promova „normalizarea” practicii macabre de a mânca carne umană.

The New York Times a publicat recent în secțiunea Style un articol ciudat intitulat „A Taste for Cannibalism?” (Un gust pentru canibalism?). Scris de Alex Beggs, articolul a oferit o perspectivă asupra relevanței crescânde a canibalismului în cultura pop – în special într-un „val de cărți recente care îți întorc stomacul pe dos” și a promovat afirmația unui autor potrivit căruia „a sosit timpul” canibalismului.

Beggs și-a început articolul cu o referire la romanciera Chelsea G. Summers cu ideea unui personaj care mănâncă ficatul iubitului ei decedat, „servit în stil toscan, pe pâine prăjită”. Beggs a remarcat apoi: „Se pare că există un timp și un loc pentru canibalism. În paginile unor cărți recente, care îți dau fiori la stomac, precum și pe ecranele de televiziune și de film, doamna Summers și alții sugerează că acel moment este acum”.

Articolul a pus la dispoziție citate ilustrative din partea creatorilor Yellowjackets, un serial american de televiziune creat de Ashley Lyle și Bart Nickerson și prezentat de Showtime, care arată scene grafice de canibalism. Co-creatoarea Ashley Lyle și-a explicat „inspirația” pentru serial, spunând: „cred că suntem adesea atrași de aspectele care ne repugnă cel mai mult”.

Partenerul ei de creație, Bart Nickerson, a adăugat: „dar mă tot întorc la această idee: ce parte a repulsiei noastre față de aceste aspecte este o teamă față de extazul lor?”.

Alex Beggs în articolul său a căutat, de asemenea, să afle „ce ar putea să alimenteze dorința pentru poveștile despre canibalism din zilele noastre”. Potrivit lui Ashley Lyle, este vorba despre un actual „moment ciudat”. Ea a menționat „pandemia, schimbările climatice, împușcăturile din școli și anii de cacofonie politică drept posibili factori”.

Lyle a explicat: „cred că ceea ce este de neconceput a devenit de conceput, iar canibalismul se încadrează perfect în categoria celor de neconceput”. [Cu alte cuvinte, ea recunoaște că se lucrează după Ferestra Overton (prin inginerie socială se ajunge, din etapă în etapă, de la „ilegal – de neacceptat” la „legal – interzis de criticat”).]

Ca răspuns la articolul care a atras atenția oamenilor, comentatorul conservator Ian Miles Cheong a scris pe Twitter: „Stop. Normalizării. Canibalismului”.

Redactorul-șef al Riochet, John Gabriel, a scris pe Twitter despre nuanțele păgâne pe care le-a perceput în articolul din Times, comentând: „cultura post-creștină seamănă mult cu cultura precreștină”.

Ummm ce?!!! NY Times a devenit o glumă monumentală”, a scris pe Twitter Ned Ryun, un scriitor conservator.

Scriitorul liberal Adam Best a spus ironic: „Știi că societatea a ajuns rău când NYT spune: «Vă recomandăm acum să începeți să vă mâncați între voi»”.

Omul de știință dr. David Shiffman a deplâns faptul că acesta nu era tipul de progres pe care și-l imagina pentru umanitate, scriind pe Twitter: „Mi s-au promis mașini zburătoare”.

Comentatorul conservator David Reaboi a postat sarcastic pe Twitter: „O, bine, acum am ajuns aici”.

Reporterul Zack Budryk de la The Hill a comentat: „Este vorba în mod specific despre reprezentări în ficțiune, însă se stabilește că această încadrare o face să pară un articol de trend despre conceptul de canibalism”.

Citiți și:
Oroarea canibalismului
Insectele ca hrană? Un fleac. Vom fi nevoiți să mâncam cadavre umane, susține cât se poate de serios un cercetător suedez
Richard Dawkins ne îndeamnă cu insolență să consumăm carne umană pentru a depăși «tabu-ul» canibalismului

 

yogaesoteric
28 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More