Toată manipularea covid dezvăluită în 8 minute. Audierea profesorului Christian Perronne în Parlamentul luxemburghez

Onorabilul, venerabilul și curajosul profesor Christian Perronne, născut la 19 martie 1955 la Angers, este un medic francez, profesor universitar și practician spitalicesc.

Este specializat în patologii tropicale și în boli infecțioase emergente. A fost președinte al comisiei specializate „Boli transmisibile” din cadrul Consiliului Superior de Sănătate Publică din Franța, președinte al comitetelor tehnice pentru vaccinări timp de mulți ani, vicepreședinte al Grupului de experți în vaccinuri al OMS pentru întreaga zonă EURO a OMS, inclusiv Europa, Rusia și Asia Centrală.

Acesta a fost invitatul Parlamentului luxemburghez joi, 13 ianuarie 2022. El și-a început audierea cu o scurtă prezentare a carierei sale profesionale în domeniul sănătății, al epidemiilor și al vaccinurilor, apoi a explicat clar, în 8 minute, toate manipulările și înșelătoriile din jurul covid-19 și al vaccinurilor. Mai bine de atât nu se poate!

Nu sunt vaccinuri, s-a dovedit că nu funcționează, nu previn contaminările sau formele grave ale bolii. În țările care au vaccinat cel mai mult, peste 90% dintre persoanele aflate la terapie intensivă sunt dublu sau triplu vaccinate.”

Video (în limba franceză):

Citiți și:
Exploziv: Mare înșelătorie medicală din partea AMA ‒ Document cu instrucțiuni care-i învață pe medici să mintă despre covid și vaccinuri
Coronavirus: o înșelăciune mondială concepută de OMS! Documentar difuzat la televiziunea elvețiană

 

yogaesoteric
15 aprilie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More