Un mare infecționist francez, discurs în Parlamentul European: „S-au produs crime împotriva umanității!”

Invitat în Parlamentul European, reputatul profesor francez Christian Perronne, specializat în boli infecțioase emergente, a devoalat toate măsurile luate în pandemie, arătând că s-au comis crime împotriva umanității. Oamenii nu au avut acces la tratamentele ieftine și eficiente, iar vaccinurile experimentale au fost utilizate ilegal. Acesta a acuzat manipularea grosolană a datelor științifice, care s-a făcut organizat, la nivel mondial.

Cu siguranță discursul din Parlamentul European al reputatului medic francez, Christian Perronne, profesor universitar, specializat în patologii tropicale și boli infecțioase emergente, de la sfârșitul lunii octombrie 2022, nu a apărut pe nicăieri. Invitat de Comisia Specială Covid a Parlamentului European, prof. dr. Christian Perronne a condamnat vehement toate măsurile luate din pandemie, pe care a numit-o o pandemie a fricii și a corupției.

În prima parte a discursului, acesta l-a citat chiar pe președintele Consiliului Științific din Franța, Jean-François Delfraissy, care afirmase că toate deciziile din pandemie au avut efect nul și că nu ar fi fost indicat să fie atacată libertatea oamenilor. Mai mult, același Jean-François Delfraissy a recunoscut că vaccinul anti-covid nu a oprit transmiterea virusului și nici nu a protejat bolnavii.

Covid-19 a fost cu siguranță o epidemie, dar a fost deghizată în tragedie, pentru că mortalitatea a rămas relativ scăzută. Apoi, toate guvernele au promovat testele PCR, în timp ce inventatorul său spunea întotdeauna că acestea nu ar fi cazul să fie folosite niciodată pentru screening-ul în masă al oamenilor sănătoși: ar produce un procent de rezultate fals pozitive. Acest test a fost destinat doar să confirme diagnosticele din examenele clinice sau radiologice. Peste noapte, am trecut așadar la o epidemie de cazuri, bazată pe multe rezultate fals pozitive, care nu a mai făcut posibilă măsurarea letalității”, a afirmat în discursul său prof. dr. Christian Perronne.

Acesta a arătat că, și în spitalul în care lucra, oamenii internați pentru o afecțiune complet diferită au fost etichetați cu covid, pentru că aducea mulți bani spitalului.

Dacă cineva murea în urma unui accident vascular cerebral, embolie pulmonară, cancer sau altceva, cu un test PCR pozitiv, persoana era declarată decedată de covid”, a spus prof. dr. Christian Perronne.

O epidemie mediatică și financiară

Pentru profesorul Perronne, pandemia a fost înainte de toate o epidemie mediatică, financiară și o pandemie de frică, boala afectând, în principal, țările bogate. Tratamentele timpurii, care funcționau, au fost interzise prin manipularea publicațiilor științifice.

Majoritatea deceselor ar fi putut fi evitate, pentru că nu era o boală atât de gravă. Având în vedere procentul mic de decese în comparație cu numărul de cazuri, un vaccin a fost total inutil. Nu ar fi fost niciodată cazul să acordăm o autorizație de comercializare a unui produs numit vaccin din momentul în care au existat tratamente eficiente. Acesta este motivul pentru care au demonizat hidroxiclorochina și ivermectina. Altfel nu ar fi putut avea autorizațiile de la agențiile oficiale. Mai mult, obligația de vaccinare cu un produs în faza experimentală a fost total ilegală, conform mai multor tratate internaționale, printre care și cel de la Nürnberg. Acești oameni va fi necesar într-o zi să dea socoteală pentru crime împotriva umanității”, a declarat prof. dr. Christian Perronne.

O pandemie de corupție

Potrivit prof. dr. Christian Perronne, a fost o pandemie de corupție, „cu sfaturi simultane din partea unor firme private bine plătite, precum McKinsey”. Aceleași decizii au fost luate în același timp de către toate guvernele, ceea ce presupune o coordonare globală, a subliniat medicul francez.

Vedem că țările sărace, care nu au putut cumpăra vaccinuri și sunt obișnuite cu medicamentele tradiționale, sau care s-au tratat cu medicamente precum hidroxiclorochina, au avut rezultate mult mai bune decât țările bogate. Cifrele sunt acolo, nu este nevoie de studii randomizate”, a mai precizat prof. dr. Christian Perronne, fost președinte al Comisiei de specialitate „Boli transmisibile” a Înaltului Consiliului de Sănătate Publică din Franța.

Citiți și:
Toată manipularea covid dezvăluită în 8 minute. Audierea profesorului Christian Perronne în Parlamentul luxemburghez
„Ce se petrece este complet nebunesc”. Profesorul Christian Perronne și cercetătoarea Anne-Marie Yim despre politica de vaccinare anti-covid (I)

 

yogaesoteric
18 februarie 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More